Cotețul cu metafore – Zăpezile copilărie

Zăpezile copilăriei

Mi-aduc aminte că a fost odat’
Când eram copil la mine-n sat,
Că iernile erau adevărate
Și sărbătorile minunate!

Când prin zăpadă ne-avântam
Cu săniile ne-ntreceam
Aveam cu toți îmbujorată fața
Și nu știam ce-nseamnă viața!

Plecam de-acasă ziua toată
Era o perioadă minunată…
Eram cu toți prezenți pe derdeluș
Și ne-ntreceam cu foc la săniuș…

Abia dacă treceau mașini prin sat
Poate au fost, dar nu le-am numărat
Și chiar așa puține cum erau,
Niciodată nu ne deranjau…

Ba chiar, dacă aveai curaj,
Și erai bun la patinaj,
Când o mașină o prindeai,
De spatele ei te agățai…

Era periculos, când mă gândesc
Acel curaj nebun, copilăresc,
Dar uite că atunci nu realizam
Cât de periculos era tot ce făceam

Eram cu toții prieteni, ne-ntâlneam
Când ne băteam, pe loc ne împăcam
Niciunul nu avea mai mult, în plus,
Și fiecare avea ceva de spus…

Zilele astea aproape s-au uitat
Iar amintirile s-au estompat,
Mai sunt ascunse-ntr-un ungher
Și ferecate cu lacăt greu, de fier…

Din când în când mai ies afară
Ca și cum ar fi pentru ultima oară
Căci fiecare vom purta în gând,
Copilul care-am fost, prin viață alergând…

Distribuie:
Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share