Cotețul cu metafore – Vara

Vara

Din văzduh, cumplita…vară
Ne topește pe picioare
Un cuptor e-ntreaga țară
Căutăm cu toți răcoare!

Nici la munte nu-i mai bine
Iar turiștii-s la tricou
Se coc în telecabine,
Asta chiar că-i ceva nou!

Seacă apele în vaduri
Și Dunărea la Cazane
Iar asfaltul face valuri
Mari cât niște tobogane…

Iar recoltele pe câmpuri
Se usucă-ncet-încet,
Prin copaci nu sună cânturi
De la niciun păsăret.

Omenirea-i sufocată
Se gândesc că-i foc din cer
Și cu rugă înfocată
Îndurare, Lui îi cer.

Parc-ar fi sfârșitul lumii
Sau chiar iadul pe pământ
Și o fi, zău, pentru unii
Care nu sunt… în mormânt!

Cic-așa scrie la carte
C-o să vină foc din cer
De asta o să avem parte
Și de furcile de fier…

Însă n-aș prea crede asta
N-o să fie chiar așa!
De vină-i natura asta,
Ce își schimbă fața sa.

Căci nu cred ca să se poată,
De există Dumnezeu,
El să ardă lumea toată!
Nu că L-aș cunoaște eu…

Și prea multe chiar nu știu,
Despre El, dar cine știe?
Atât de deștept n-am să fiu
Îi las pe alții ca să fie!

De-o fi una sau ailaltă,
Cel de Sus sau doar natura
Mie-mi vine s-o las baltă
Că-mi… răcesc degeaba gura!

Distribuie:
Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share