Cotețul cu metafore – Sonatul lunii pline


Sonatul lunii pline

Am alergat aseară
după o lună cașcavaliformă,
ca pe vremea când
cașcavalul era cașcaval,
iar luna era lună…
Era atât de aproape încât
aș fi putut să-i văd urmele de vărsat de vânt
de pe acea parte a feței luminoase…
Dar ea, gâdilată pe alocuri
de degetele anchilozate de ger
ale salcâmilor, fugea încontinuu.
Aș fi urlat la ea lupește,
doar-doar se va opri să mă asculte…
Altădată,
am zărit-o ascunzându-se pudică
după o perdea de flori de gheață,
ascunzându-și goliciunea de vântul șuieratic…
Aș fi putut să-i trag vălul
doar s-o văd în splendoarea ei sălbatică și rece.
Nici atunci
și nici aseară
n-am îndrăznit s-o întrerup
din plimbarea ei de seară…

Distribuie:
Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share