Cine îl ucide pe Dumnezeu?

dumnezeu

Un nou sondaj arată o scădere abruptă a încrederii populației în Biserică. În ultimii 4-5 ani, Biserica pierde adepți în procente importante. O parte este efectul laicizării, emancipării și evoluției României. Dar asta nu ar explica un derapaj așa de brusc. Ce ar putea fi atât de grav încât să erodeze brusc încrederea enoriașilor în fețele bisericești? De câțiva ani, de prin 2009, Biserica a început să piardă masiv din încrederea populației. Însuși patriarhul a ajuns să fie creditat acum cu mai puțină încredere decât Guvernatorul BNR sau decât premierul.

Fenomenul pornește de la imensele fonduri alocate Catedralei Mântuirii Neamului și altor câteva zeci de lăcașuri în plină criză financiară, când oamenii își pierdeau slujbele sau își vedeau diminuate veniturile pe motiv că nu sunt bani. Biserica, în goană după ctitorii, a înțeles că poate negocia de pe poziții de forță cu politicienii, slabi și nepregătiți, dar avizi de voturi facile. Oamenii, din postura de enoriași s-au văzut transformați în monedă de schimb între Biserică și politicieni. Sunt arhicunoscute cazurile în care preoții s-au implicat în campaniile electorale și relațiile strânse ale Bisericii cu Puterea, indiferent ce culoare are această Putere. Ba, pe o tipsie de aur, Biserica le-a cerut Politicienilor, asemeni Irodiadei, să îi aducă și capul Învățământului. Iar politicienii s-au conformat și au cedat Educația, fără prea mari regrete, și așa nu înțeleg nimic din ea.

Umilii slujbași ai Domnului au ajuns să se preumble în limuzine și mașini scumpe, atât de scumpe încât ar asigura alocațiile a 5000 de copii într-o lună. Doar o mașină! Este destul de greu să cobori dintr-o mașină de 100.000 de euro și să propovăduiești credibil smerenia și traiul cumpătat. Iar oamenii văd asta, au acces la tot mai multe surse de informare, nu mai pot fi păcăliți ușor. Este un păcat de neiertat să dai atâția bani pe mașini scumpe în timp ce, dincolo de porțile de fier forjat ale bisericilor, lumea moare de foame.

1. Atunci a vorbit Iisus mulţimilor şi ucenicilor Săi,
2. Zicând: Cărturarii şi fariseii au şezut în scaunul lui Moise;
3. Deci toate câte vă vor zice vouă, faceţi-le şi păziţi-le; dar după faptele lor nu faceţi, că ei zic, dar nu fac.
4. Că leagă sarcini grele şi cu anevoie de purtat şi le pun pe umerii oamenilor, iar ei nici cu degetul nu voiesc să le mişte.
5. Toate faptele lor le fac ca să fie priviţi de oameni; căci îşi lăţesc filacteriile şi îşi măresc ciucurii de pe poale.
6. Şi le place să stea în capul mesei la ospeţe şi în băncile dintâi, în sinagogi,
7. Şi să li se plece lumea în pieţe şi să fie numiţi de oameni: Rabi.
(Sfânta Evanghelie după Matei, cap. 23)

Biserica se poartă acum ca un vechil, sărind să acapereze toate avuțiile deținute legal sau mai puțin legal încă de pe vremea lui Cuza. Mare minune că nu revendică și moșiile pline cu sclavi țigani pe care Biserica le deținea înainte de abolirea sclaviei țiganilor în România. Prin aceste maniere medievale, nu face decât să atragă și mai mult oprobriul public, încercând să fie în tot și în toate, punându-și propriile interese mai presus de cuvântul Domnului. Apoi ies în „pastoralele de Paști” și ne ceartă pentru desfrânare. E normal să pierzi adepți când tu îi cerți pentru desfrânare dar ei au burțile goale. Desfrânare e să clădești biserici de sute de milioane de euro în timp ce poporul nevoiaș se zbate între foame și boli, neștiind de care să moară mai întâi. Să construiești 4000 de biserici în douăzeci de ani în timp ce în spitale se moare din lipsa medicamentelor și materialelor sanitare nu este tocmai un gest care să atragă admiratori.

Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici! Că mâncaţi casele văduvelor şi cu făţărnicie vă rugaţi îndelung; pentru aceasta mai multă osândă veţi lua.  (Sfânta Evanghelie după Matei, cap. 23)

Bisericile nu mai sunt templele lui Dumnezeu, nu, l-au izgonit de acolo, Dumnezeu nu are loc în afacerile cu lumânări, iconițe, cruciulițe, moaște și alte cele. Nu, Dumnezeu nu are loc nici în bisericile cu termopane și este orbit de sclipirea turlelor aurite. Dacă Dumnezeu va muri într-o zi, din nou, tot Biserica va fi cea care poartă vina morții sale. Că în sânul bisericii nu mai este loc pentru Dumnezeu, iar binecredinciosul cu suflet curat este deranjat în biserică de foșnetul banilor.

Şi a zis lor: Scris este: „Casa Mea, casă de rugăciune se va chema, iar voi o faceţi peşteră de tâlhari!” (Sfânta Evanghelie după Matei, cap. 231

Unii preoți au văzut asta și s-au retras în munți, pentru a-l ocroti pe Dumnezeu în inimile lor. Dacă Dumnezeu va renaște, din nou, din inimile celor preacurați o va face, și nu din limuzinele înalților prelați, din inimile celor flămânzi va renaște și nu din turlele aurite ale bisericilor.

20. Şi El, ridicându-Şi ochii spre ucenicii Săi, zicea: Fericiţi voi cei săraci, că a voastră este împărăţia lui Dumnezeu.
21. Fericiţi voi care flămânziţi acum, că vă veţi sătura. Fericiţi cei ce plângeţi acum, că veţi râde. (Sfânta Evanghelie după Luca, cap. 6)
În tot acest zgomot, unui bine-credincios îi este greu să mai separe grâul de neghină și devine confuz. Deși nu ar trebui. Dumnezeu nu există în biserici. De ce îl căutați pe cel viu printre cei morți?! Dumnezeu trăiește în inima voastră și a fiecărui sărman pe care îl întâlniți și mai ușor construiți templul lui Dumnezeu cu blide de mâncare date sărmanilor decât prin bani pentru turnulețele aurite ale bisericilor.
Nu mai dați banii preoților și bisericilor. Folosiți acei bani pentru a vă ajuta direct aproapele aflat la nevoie, căci nimic nu este mai plăcut lui Dumnezeu decât atunci când vă ajutați semenii. Și nimic nu este mai plăcut sufletului vostru decât mângâierea că ați ajutat un om să treacă peste o cumpănă a vieții.
1. Cel care face milostenie împrumută pe aproapele său; şi cel care dă din punga sa, ţine poruncile.
2. Împrumută pe aproapele tău în vremea lipsei lui; şi iarăşi înapoiază aproapelui la vremea sa.
Iar dacă duhovnicul vostru vă cere bani pentru a construi aia sau aialaltă, schimbați-vă duhovnicul. Nu din cărămizi se clădește templul lui Dumnezeu ci din fapte bune. Și nu este slujitor al Domnului cel care trăiește în condiții mai bune decât cel mai umil enoriaș al său. În altă parte face el sluj și altul îi este stăpânul. Căutați-vă sprijin în acei preoți care nu la construit biserici reci vă îndeamnă ci la iubit semenii. Acei preoți care au ca misiune alinarea sărmanilor pe acest pământ, acei preoți care adună averi în cer, nu limuzine pe pământ. Aceia cu adevărat slujesc pe Domnul Dumnezeul și la ei veți găsi mângâierea și pacea de care sufletul vostru are nevoie.
Din aceste cauze Biserica pierde adepți. Bineînțeles, ei vor da vina pe desfrânarea poporului și pe cine știe ce atacuri închipuite ale Vestului imoral și ateu asupra pilonului poporului român. Orice vor spune doar ca să evite reformarea Bisericii. Dar trebuie să recunoaștem că această Biserică nu a fost niciodată adăpostul sărmanilor, ocrotitorul nevoiașilor. Românii nu au fost niciodată crescuți cu dragoste de Dumnezeu, ci cu „frică de Dumnezeu”, cum zice și vorba populară. Reflectați bine cum vreți să vă creșteți copiii. Dacă doriți să îi creșteți cu frică de Dumnezeu, susțineți Biserica necondiționat. Dacă doriți să vă creșteți copiii cu iubire de Dumnezeu, somați Biserica să se reformeze. Epoca medievală a apus de mult timp!
Reflectați!
Distribuie:
Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share