Cenaclul Alexandru Sihleanu – 9 Octombrie 2020

POEZIA, CÂNTECUL DESPRE BUCURIA ȘI PLÂNSUL CU CARE TRAVERSĂM VIAȚA

Vineri, 09 octombrie, membrii Cenaclului literar-artistic „Alexandru Sihleanu” s-au întâlnit cu iubitori de literatură, în sala de spectacole a Centrului Cultural „Florica Cristoforeanu” din Râmnicu Sărat la un eveniment editorial, lansarea cărții COLINDÂND A VERDE, Buzău: Omega, 2020, autoare Doina Bezea.
Moderatorul evenimentului, Dana Macovei: „Bună ziua! Bine ați venit la această acțiune a Colegiului „Nicolae Paulescu”, în această zi ploioasă”. Proiectul nostru a pornit de la o acțiune caritabilă unde s-au întâlnit dl Paul Negoiță și autoarea Doina Bezea și unde dl Negoiță a hotărât să-i editeze o carte. Cu părere de rău vă anunț că dl Negoiță nu poate veni din cauza unor probleme la mașină. Dau cuvântul dnei profesoare și scriitoare Ecaterina Chifu.
Ecaterina Chifu: „Ne-am întâlnit azi pentru glorificarea cuvântului scris în poezie. Doina este un nume atât de frumos, este doina neamului românesc. Radu Cârneci, fie-i drumul iluminat spre stele, spunea: „Poetul este purtătorul de cuvânt al lui Dumnezeu pe pământ”, iar Tudor Vianu: „Scriitorul comunică și se comunică”. Doina Bezea își exprimă intens sentimentele pentru natură. Scrie poezie cu o tentă filosofică și va face parte din comorile literaturii române. Timpul care tace „Clepsidră, rug de scâncet/ al timpului ce tace,/ cioplește nemurirea sub/ dăinuiri de clipe,/ ascunde-ți sub un foșnet/ gândul rostit de ace,/ și-adoarme veșnicia/ nicicând să nu mai țipe!// Dezbracă Infinitul de/ neguri prinse-n humă,/ și-ncătușează dorul/ sub văl de timp tăcut,/ ascunde clipa morții/ în fluiere de brumă,/ să nu mai plângă vântul,/ prin răni de suflet mut!” Acest volum cuprinde multe poezii de dragoste, o dragoste pasională, o dragoste care ne face să fim mai umani și pe care vă rog să le citiți. Figura mamei, o figură dulce, este foarte des în versurile d-ei. Mamă „Mamă, glas fără aripi în ochiul înserării,/ bocet stins de vise în tumult de nori,/ lasă-mi crucea ta pe inelul zării/ să fac stelei versuri din câmpii cu flori.// Anotimpuri cresc pașii tăi prin sânge,/ mă aleargă dorul pe sub lan de vânt,/ ți-a-nflorit durerea într-un ochi și plânge/ sufletul de iască, rana din cuvânt.// Mi-ai sădit Lumina din celeste grâne/ ai cusut cu viața lacrimi reci de timp,/ să nu știu ce-i frigul când pe buze brume,/ îți vor vinde ochii, muntelui Olimp.// Iarna-n mândre zale ți-a strivit obrazul,/ din grimase albe ți-a făcut cărări,/ a oftat lumina întorcând grumazul/ văzând cum îți scapă de prin mâini iertări.// Stau și-ți adun glasul din ecoul brumei,/ liniști urcă valea din pomeți de ger,/ timpul sapă-n focul din tăcerea humei/ încălzind cu lacrimi urmele ce-ți pier.” Este o poezie frumoasă. Atunci când te regăsești într-o poezie îl iubești pe autor. Închei cu poezia Îmbracă-mă frumos! „Îmbracă-mă frumos/ în mângâieri de stele!/Adoarme-mi somnul dulce, în susur lin de vânt,/ lasă-ți sărutarea/ să-mi freamăte pe piele,/ îmbracă-mă frumos,/ iubindu-mă pierdut!/ Îmbracă-mă frumos/ în tril de primăvară!/ Alintă-mi așteptarea/ ce mușcă timpul mut,/ hai, Gustă-mă cu poftă,/ din muguri de fecioară,/ îmbracă-mă frumos/ iubindu-mă pierdut!” În aceste creații va învinge timpul și va rămâne în amprenta cuvintelor. Vă doresc o lectură plăcută!”
Dana Macovei: „O rog pe autoare să ne vorbească despre cartea d-ei.”
Doina Bezea: „Vreau să vă mulțumesc că sunteți alături de mine astăzi. Mulțumesc dlui Paul Negoiță, dnei Dana Macovei, dnei Nicoleta Gordon care mi-a scris „Cuvânt înainte”, dnei Silvana Andrada care mi-a scris „Mai presus de toate”, artistului plastic care mi-a făcut coperta, dl Cornel Vana, colegilor mei de la Colegiul „Paulescu”. De ce titlul „Colindând a verde”? Ce am vrut să transmit cu această carte? A fost speranța pentru viața pe care o vor trăi cei mici. Voi citi ce a scris Nicoleta Gordon despre poezia mea: „Doina, un nume cu adânci rădăcini în istoria ăstor meleaguri. Așa cum odinioară țăranul român își cânta dragostea, bucuria sau deznădejdea, fericirea sau tristețea în doine populare, așa și Doina Bezea cântă împletind cuvinte într-o simfonie a sufletului, într-o gamă în care fiecare notă e lacrimă a cuvântului. Doina plânge cântând și cântă plângând… POEZIE. Coborâtă parcă de undeva din raiul îngerilor, copleșește cu trăirile sale. Nu o cunosc personal, însă îi cunosc sufletul. Știu că nu sunt singura și că mulți dintre cititorii săi au descoperit-o prin poezia pe care o scrie. Aș fi putut să-i desenez chipul și fără să-i fi văzut vreo fotografie. Era de ajuns să pun lumină, candoare, sensibilitate, delicatețe și multă, multă iubire… Chipul i-ar fi fost aidoma, nu credeți? Pentru că Doina este un curcubeu al acelor ingrediente… răsărit și apus deopotrivă în toate punctele cardinale ale cuvântului. Nu sunt decât un iubitor și cititor de poezie, dar încă simt gustul copleșitor al trăirilor acestei poete, ori de câte ori îi citesc versul. Poezia sa e dulce, exact ca al unei bezele. Și iar mă gândesc că nu întâmplător poartă acest nume. Lirismul său este unul aparte, abundând în metafore inedite și creând un univers în care cititorul se regăsește individual și diferit. Din „ulciorul ei de stele” ne astâmpărăm setea de bun și parcă „ne coase tihna pe un pat de iederi” când îi mângâiem poezia cu pleoapa sufletului, Hrănindu-se cu semințe de frumos. Fie că „a scris povești de ceață când nu-mpletea lumina”, că îi cere pământului „iertare pe o coajă de suflet”, că știe cum să „colinde prin sufletul pământului punând căpăstru lunii”, Doina Bezea a „urcat destinu-n munte și-a scris pietrei blându-i nume”, așa cum e însăși afirmă în poeziile sale. V-aș lăsa însă dumneavoastră bucuria de-a descoperi frumusețea lăuntrică a Doinei, de-a intra desculți în sufletul ei, de-a descoperi și înțelege vraja prin care versul ei înalță până dincolo de tărâmul cuvântului în noul său volum de versuri. (…)” Voi citi gândul meu pentru poezia acestui volum: „Îmi place simplitatea! Eu însămi sunt emblema simplității! Știți mirosul acela de ploaie stearpă care își umple plămânii din pântecul drumului căutând să ne șteargă pașii doar, doar, ne va învinge; și, ciripitul păsărelelor ce poartă în ciocuri primăvara flămândă de așteptare și dragoste; primul gungurit al ierbii și cea dintâi lacrimă a dimineții peste sânii florilor lăuze; și, cazmaua cu care lovește noaptea pământul peste toate rănile zilei… Sunt EU cântecul lor! O simplitate făr’ de sfârșit!” De ce „Colindând a verde” titlul acestui volum? Fiecare om nu poate trăi singur pe pământ. Alături de tovarășul de viață dăruind dragostea de viață, dragostea de natură, un drum poate presărat cu lacrimi până la porțile cerului. În poeziile mele am atins uneori tălpile cerului. Albastrul pentru mine este o liniște. Atingând cerul mi-am atins crezul. De multe ori am găsit la mulți multe comentarii plăcute. S-au regăsit pe sine. Am pus în versuri lumina, verdele reprezintă viața, o primăvară eternă, până în cel din urmă ceas și să vă recit Tu iartă „Poate că ar trebui să păstrăm tăcerea/ învelită în cojile uitării dintr-un castan,/ să facem din bulgări de lut învierea/ trunchiului ce frunza ne-a prins-o pe ram.// Poate c-ar trebui din țesut de mătase/ să dezvelim fiorul ce lumină ne-a dat,/ prin sânge s-alerge amintiri reci de oase/ și ochii prea-blânzi, fără fir de păcat./ Poate c-am vrea să-i mai strângem o dată/ din pumnul pustiirii adormit fără rost/ tu iartă, măicuță, c-am uitat viața toată/ să-ți spun: mulțumesc” pentru tot cât mi-ai fost.” Vă mulțumesc! Aș vrea să mai recit o poezie Cântec fără sfârșit „M-am născut din ceruri și din apă vie/ luntre de tăcere în ghioc de timp,/ stea de începuturi, zbor din colivie,/ glod sfințit de iarna unui alb răstimp.// Am cântat prin iarba veșnicelor astre/ și-am furat lumina nopților de foc,/ veșmânt viu făcut-am din mirări albastre/ peste foi de suflet șterse de noroc.// Fir de tremur galben din uitare blândă/ am țesut din roua stinsului amurg,/ am croit durerii aripi noi de pândă/ să nu ruginească în trăiri ce curg.// De-aș cuprinde cerul cu priviri albastre/ m-aș sădi în umbra-i într-un nor ecou,/ când cocorii-n treacăt cu aripi măiestre/ mi-ar atinge somnul, m-aș trezi din nou!” Vă mulțumesc încă o dată! Acum vă las cu Eduard Macovei care va cânta și după o poezie a mea Mama. Vă mulțumesc pentru participare și vă invit la autografe.”
Eduard Macovei (voce și chitară): „Mulțumesc dnei Doina Bezea pentru invitație. Melodia Mama este pe versurile dnei Doina Bezea. A doua melodie și ultima, Pământul deocamdată, versuri Adrian Păunescu, muzica Mircea Vintilă. Vă mulțumesc!”

Distribuie:
Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share