Cenaclul Alexandru Sihleanu – 17 Octombrie 2020

CÂT LUMINA DIN NOI VA RĂMÂNE APRINSĂ, CÂT VOM RESPECTA NATURA ȘI APROAPELE NOSTRU, VIAȚA PE TERRA VA CONTINUA

Sâmbătă, 17 octombrie, ședința Cenaclului literar-artistic „Alexandru Sihleanu” de la Centrul Cultural „Florica Cristoforeanu” din Râmnicu Sărat a debutat, cu „Imnul orașului Râmnicu Sărat”, versuri Matincă Costea, muzică Manea Agheană, interpretare, voce și chitară, invitatul special Manea Agheană, care a continuat cu „Cântecul străinătății” (Tudor Gheorghe), „Și totuși există iubire!” (Tatiana Stepa) și… aplauze pentru interpretare, și atmosferă.
A urmat un moment epigramistic in memoriam Matincă Costea.
„(Satul românesc) Amintiri din satul/ Unde ne-am născut,/ De obiceiuri, gol îi sacul,/ Un paradis pe care l-am pierdut. (Aleșilor noștri de la țară) Specialiști în a face blatu’/ Rezemați de metereze,/ I-au rugat comuna, satu’,/ Să permită… să-I voteze. (Soția detectiv) În fapt l-a prins, nu-i de mirare./ Pedepsit, un an cu suspendare!/ La nervi atunci, nu se gândea,/ Că suspendarea-i…pentru ea.” (Dumitru Hangu)
A continuat lectorul de serviciu ANETA ȚÂRU PIOARĂ DUMITREȘTEANU cu nuvela RĂFUIALA, pe care o prezint:
„Culiță, așa cum îl alinta bunica, stătea pe bolovanul mare de lângă peretele casei dinspre răsărit și citea, căci soarele trecuse pe partea cealaltă și bătea acum doar în ferestrele dinspre apus, deoarece casa lor era pusă bine cu fața către miază-zi. Ședea pe pătura pufoasă, îndoită în patru, pe care i-a adus-o tot bunica, că doar ea se bucura cel mai mult când îl vedea cu cartea, caietul și creionul stând acolo, rezemat de peretele casei căptușit cu scândură de brad și vopsită culoarea untului, citind pe cartea rezemată pe genunchii strânși. Răsfoia cartea de istorie, dar prin minte îi treceau doar poveștile spuse de bunicul lui care fusese miner până prin 1996, dar după închiderea minei de la Bradu…, fiind disponibilizați, s-au împrăștiat cu toții, care pe unde au apucat, prin satele din ARDEAL, care au rămas aproape goale după plecarea sașilor în Germania după revoluție. În sătucul ăsta, Pripas și-a încropit și bunicul lui o mică gospodărie și cu un alt ortac și-a cumpărat oi și acum stă tot în munte, acolo sus, de parcă n-ar mai dori să vadă lumea… Acasă coboară doar la o lună că, de mâncare le face când bunica lui, când femeia celuilalt cioban care urcă una într-o sâmbătă, alta într-o altă sâmbătă acolo la ei și le gătește de mâncare. Satul era aproape gol la venirea foștilor mineri aici că mai toți germanii care locuise aici, după revoluția din 1989 și-au lăsat totul baltă, apoi și-au luat tăpășița către Germania unde aveau neamuri și le surâdea o viață mai ușoară…
El, Culiță, nu l-a văzut niciodată râzând pe bunicul lui, dacă îl întreba, îi spunea că bucuria de a râde i-a dispărut în 90 după ce s-a întors de la MINERIADĂ… De câte ori nu se rugase el să se surpe peste el un perete de cărbuni dintr-o carieră în care intra în anii ăia până s-a închis mina… Insista Culiță, dar degeaba n-a primit un răspuns clar de la bunicul lui… A înțeles Culiță că bunicul regreta amarnic că n-a fugit în munte, de atunci, de când au fost mobilizați, forțați, păcăliți de oamenii guvernului lui Romică și din ordinile lui nea Iliescu, cum îi zicea el…
-Ascultă, măi Culiță, băiatule, măăă, tu să înveți carte multă, ca să înțelegi mai bine și mai ușor mersul vieții, al istoriei, să nu te mai supui ca un prost unora care învrăjbesc românii contra români…
– Îți pare rău că te-ai dus la MINERIADĂ, bunicule? Dar de fapt ce a fost atunci? Ce-i aia mineriadă? V-ați răsculat împotriva patronilor de mină, ați făcut un fel de grevă pentru drepturile voastre de mineri?
– Aaaa, nu, a fost o tâmpenie, ascultă: tineretul, studenții și cu profesorii lor au înțeles primii cum că cei ce au format guvernul după ce l-au omorât pe Ceaușescu, sunt de fapt fostele slugi ale acestuia, foștii colaboratori, nomenclaturiști se numesc, care demult pregăteau această lovitură, să dărâme comunismul lui Ceaușescu și să-i ia ei locul, să ocupe ei funcțiile în Stat, să schimbe regimul… așa că ei, studenții s-au organizat și au ocupat Piața Universității din București, cerând alegeri libere, democratice și înlăturarea elementelor comuniste care luase frâiele țării… Văzând că nu-i de glumă cu revolta studenților din mai toată țara, care au venit în capitală, nea Romică și cu nea Iliescu au chemat minerii să-i împrăștie pe protestatarii din Piața Universității că Poliția nu a avut curajul să-i bată, să-i trimită acasă… Noi, minerii mai proști, ne-am supus ordinilor lui Iliescu și am greșit, cu voie, fără voie am omorât, am schilodit tineri și rău am făcut…
I-ai bătut și matale pe studenți bunicule? insistă Culiță, bănuitor.
-Măi Culiță, tată, fără să vreau, împins de unul de-al lor îmbrăcat și el în miner, am trântit la pământ doi tineri, o fată și un băiat și ăla de lângă mine, securist de-al lor, mi-a smucit ciocanul meu de miner ce-l aveam în mână și i-a lovit pe cei doi… Am văzut în învălmășeala aia cum fata a urlat și când s-a ridicat, mâna de la cot în jos îi atârna ruptă, iar băiatul a luat-o în brațe și a dus-o la o ambulanță, ce era acolo pe trotuar … Am fost mai târziu anchetați și securistul a dat vina pe mine, susținând că așa cum declarase fata că a fost lovită cu un baros de miner a căzut năpasta pe mine… că ăla era înarmat cu pușcă, cu gaze lacrimogene… și eram îmbrăcați la fel… și din filmări m-au descoperit. Dosarele s-au clasat și nu ne-a mai chemat nimeni… Ce-o fi mai fost, nu mai știu că eu am dat declarația așa cum s-a întâmplat, eu am fost totdeauna un om corect, dar vezi soarta îți mai aduce și câte o belea pe cap… Am plecat printre primii după ce s-a închis mina, am venit aici în munții Bihorului, ne-am cumpărat cu te mir ce căsuța asta și ne-am continuat viața așa cum am putut. Pe vremea aceea familii întregi își aruncau actele, procurau altele ungurești că știau și limba și emigrau în Franța în Anglia… Maică-ta avea 10 ani când am venit noi aici și nu ne-a mai căutat nimeni…
Culiță urmărise o emisiune la TVRI despre Mineriadă și acum, fără să-i spună ceva bunicii, care probabil și ea se frământa în mintea ei, cum că s-ar deschide dosarele cu mineriadele și, știind că bărbatul ei fusese la București vreo trei zile, chiar de nu-i povestise nimic soțul, ea tot tresărea la auzul acestor vești… Băiatul încerca să citească lecția pentru a doua zi, că se aștepta să-l asculte profa de istorie, dar prin mintea lui se derula un film, pe care el îl văzuse la televizor, în care tineri în corturi stăteau și cântau: Decât criminal, mai bine huligan…, mai bine golan… decât comunist…,” apoi mineri fugărind, călcând în picioare și trântind la pământ pe tinerii care protestau cu mâinile goale în față la INTERCONTINENTAL. „ O să mă duc la Facultatea de Istorie, mai am doi ani … O să învăț și acolo o să aflu tot ce nu mi-a spus bunicu” gândea Culiță încercând să recitească lecția despre Napoleon Bonaparte. „Eeeei, Franța este o țară cu adevărat democratică, acolo oamenii au salarii mari, oamenii de știință sunt apreciați, doctorii la fel, n-au nevoie să-și părăsească țara lor ca să meargă în alte țări să primească salarii mai mari…”
Din aceste gânduri, îl trezi pe Culiță un zgomot ciudat și un schelăcăit… Cineva voia să deschidă poarta, dar zăvorul era tras că așa zicea bunica: n-avem câini și hoții s-au înmulțit și pe la noi. I-a spart casa lui Vasile Gorun de lângă izlaz…” Puse cartea alături și se repezi la poartă. Trase zăvorul și laba lui Bălanu, ciobănescul lor a împins poarta și s-a năpustit în curte purtând în gură capul bunicului Stratan. Culiță speriat a țipat tare „ Bunicooo!” și a căzut leșinat. Bunica Drăgulina, speriată de țipătul nepotului a ieșit repede cu ușile în cap să vadă ce s-a întâmplat. Bălanu, cu ochii lăcrimați și limba scoasă stătea pe labele dinapoi, și se uita cu jale la capul stăpânului său pe care îl pusese pe iarba moale de lângă scara de lemn ce urca pe prispa casei. Câinele era ud și sufla adânc după atâta alergat, că din munte, de la stână și până aici, acasă erau vreo 6-7 km. O clipă femeia a crezut că visează urât, dar uitându-se cu atenție și văzând și pe Culiță căzut jos pe iarbă nu departe de capul soțului ei, a început și ea să țipe cât i-a luat gura și în trei, patru minute câțiva vecini au năvălit în ograda lui Stratan, ciobanul, pe care aceștia nu-l văzuseră demult, că el noaptea sosea acasă și tot noaptea pleca, încât nimeni din sat nu-l mai văzuse de ani buni. Drăgulina se închina și nu-i venea a crede că ce vede ea se întâmplă cu adevărat… Silică, un coleg de-al lui Culiță, văzându-l la pământ pe colegul lui s-a dus glonț la el, crezând că cine știe din ce pricină i s-a făcut rău și din acest motiv a țipat bunica, Drăgulina. A scos telefonul care era nelipsit din buzunarul blugilor și a sunat. (…)”
Autoarea pornește de la un subiect real, sensibil și discutabil, „Mineriadele” care au avut loc în România post decembristă, iar titlul nuvelei „Răfuiala” și firul epic bine susținut pe tot parcursul, dau nuvelei o ușoară tentă polițienească, amintind de Baltagul lui Mihail Sadoveanu. Oralitatea stilului, firul epic completat cu descrierile vieții austere a minerilor și a oierilor și finalul în maniera autoarei îi conferă credibilitate și atenție. Interesant episodul visului și acțiunea lui Culiță ghidat de câinele Zmeu. Felicitări!
A continuat cu „Tango retoric” (Vasile Șeicaru), „Deschide, deschide fereastra” (Doina Badea), „Ciobănaș cu trei sute de oi” (Ioana Radu), „Hai să-ntindem hora mare” (Nicolae Furdui Iancu) și „Treceți, batalioane române, Carpații” (Nicolae Furdui Iancu) voce și chitară invitatul special Manea Agheană.
„În fragmentul prezentat azi, lectorul de serviciu a expus o ficțiune, un moment trist, moartea bunicului… Din acest motiv a venit îmbrăcată în doliu. În expunere lectorul a folosit expresii sugestive: „Bunica a ieșit în curte, iute, cu ușile în cap”, „Bunica a zăvorât ușile pentru că au dispărut câinii și hoții sunt foarte mulți.” Realismul este prezentat prin aceste expresii.” (Mihai Doina)
„Dna Aneta Țâru Pioară are simțul unui detectiv, ceea ce face ca acțiunile D-sale să fie la înălțime, iar stilul se aseamănă cu stilul marii scriitoare Rodica Ojog-Brașoveanu. Ascultând-o pe dna Pioară ai impresia chiar că vizionezi un film. Dna Pioară are mai multe talente, în mai multe domenii. O felicităm și îi urăm zile cât mai multe și putere să mai scrie asemenea cărți.” (Valeria Popa)
„Lectorul de astăzi ne-a prezentat o nuvelă de un realism dezarmant. Tema nuvelei este oglindită de realitatea contemporană prin care este evidențiată o întâmplare din timpul mineriadei. Această întâmplare este precursoarea unei răzbunări soldată cu uciderea unui om. Cu mult talent dna autoare denotă înclinații de „detectiv literar”. Stilul în care ne prezintă lucrarea este unul clar și la obiect încât este vizibilă nota de oralitate a lucrării. Dialogurile sunt bine redate, în așa fel încât dau impresia că acțiunea are loc la timpul prezent. Asemeni lui Liviu Rebreanu, Hortensia Papadat Bengescu și Camil Petrescu dna prof. Prezintă un amestec de realism cu note de psihologie a personajelor exprimate în confruntarea dintre personaje. Îi doresc succes, să mai continue!” (Georgeta Iuga)
„Astăzi am participat la o întâlnire foarte antrenantă datorită unui maestru al cântecului lu un coleg devotat Cenaclului „Alexandru Sihleanu”, Manea Agheană pentru care cred că timpul petrecut în cadrul Cenaclului nu a fost pierdut, ci ni s-a transmis prin vocea și chitara dlui Agheană o mare bucurie sufletească. Nu pot să nu-mi exprim interesul față de lectorul de serviciu în persoana dnei Aneta Țâru Pioară care creează o atmosferă plină de mister în ceea ce scrie și care ne-a captat atenția pe toată durata lecturii. Este o scriitoare care este inspirată de balada Miorița pe care a reușit să o implementeze în prezent. Ne-a creat aceeași emoție benefică ca și în cadrul lecturării nuvelelor din volumul „File din drumul spre apocalipsă”. Este un cenaclul care ar trebui să fie gustat și de alți iubitori de literatură și muzică din zonă Râmnicului. Felicitări! Îi doresc inspirație și o aprofundare a aspectelor prezentate în romanele polițiste deoarece trebuie vaste cunoștințe din multe domenii: juridic, criminalistic, medical, literar.” (Adrian Câmpeanu)
Mulțumim în mod deosebit invitatului special Manea Agheană pentru efortul pe care îl face de a veni de la Boldu și a întreține prin muzică, solo și chitară, o atmosferă deosebit de plăcută în cadrul Cenaclului „Alexandru Sihleanu”. Îi dorim multă sănătate, de care are imperios nevoie.”
Sâmbătă, 24 octombrie, începând cu ora 11:00, lectorul de serviciu al ședinței Cenaclului literar-artistic „Alexandru Sihleanu” va fi Mihai Doina. Vă așteptăm, cu drag!

Distribuie:
Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share