Cenaclul Alexandru Sihleanu – 12 Septembrie 2020


FĂRĂ EROI NU SE POATE CONSTRUI O ȚARĂ
de Vasile GHINEA
Sâmbătă, 12 septembrie, ședința Cenaclului literar-artistic „Alexandru Sihleanu” de la Centrul Cultural „Florica Cristoforeanu” din Râmnicu Sărat a debutat, la cafeaua literară, cu „Imnul orașului Râmnicu Sărat”, versuri Matincă Costea, muzică Manea Agheană, „Adio, pică frunza” (Savoy) și „Toamna” (Phoenix) interpretare, voce și chitară, invitatul special Manea Agheană, și… aplauze
A urmat momentul in memoriam Matincă Costea.
„(Mesaj de utilitate publică – mini monolog) Asta da emisiune/ Și artiștii de renume!/ Dar când e publicitate/ Vă spun că nu se mai poate!/ Mesaj de utilitate!/Schimb canalul, ce să fac?/ Însă tot nu-i vin de hac!/ Precum văd și cum socot,/ Mesajul e peste tot./ Iarăși am butonat,/ De masaj tot n-am scăpat!/ -Pentru sănătatea ta/ Poartă mască, nu uita!/ Bine ar fi ca fiu surd./ Uite, așa nu-l mai aud!/ Iată, cred că mâine/ Îi iau botnița la câine! (Pescarul lăudăros) Un pescar așa vestit/ Nici că am mai întâlnit!/ Pește mare, adevărat,/ Dar de ce e ambalat? (Unui vânător fricos) La vânat este vestit,/ Fiind mereu pregătit!/ Da, când ursu’ vine în cale,/ Fuge cu pușca în spinare!” (Nicolae Constantinescu)
„(Iașul poluat) Grijă mare pentru Iași,/ Bravii lor înaintași!/ Pe „Copou” de vrei să-l sui,/ Nu bea apă din Bahlui! (Păstorel Teodoreanu) De la Bacău la Iași/ O să fie o lipsă a sării,/ Fiindcă tot mai mulți ocnași/ Au ajuns la cârma țării. (Viața la țară) Constatând că-i știe rostu’/ Unic megieș al ei,/ Au uitat să țină postu’/ Și-au făcut… trei puradei. „Primele telefoane mobile, la noi, au apărut în anul 1970, când o cabină telefonică s-a mutat cu o mașină dintr-un loc în altul.” (Dumitru Hangu)
A continuat lectorul de serviciu, Costică Drîstaru, cu un material dedicat Zilei Pompierilor, intitulat „13 septembrie Ziua Pompierilor din România” din care exemplific: „Aniversarea zilei pompierilor din România, la 13 septembrie oferă prilejul de comemorare a faptelor eroice ale bravilor ostași pompieri care în anul 1848 au intrat pentru totdeauna în „Cartea de Aur a eroilor neamului” și au înscris cu propriul sânge o memorabilă pagină de eroism și glorie militară. Ziua de 13 septembrie 1848, a rămas în conștiința românilor ca un important act de curaj săvârșit de cpt. Pavel Zăgănescu și ostașii pompieri care s-au opus trupelor otomane venite să înfrângă, prin forța armelor, mișcarea revoluționară română pașoptistă. 13 septembrie este unul dintre cele mai semnificative momente din tradițiile de luptă ale istoriei române, ale pompierilor, în urma căruia circa 80 de soldați și doi ofițeri au căzut într-o baie de sânge. Despre 13 septembrie 1848 nu se poate vorbi fără cpt. Pavel Zăgănescu (1815-1897). El a creat acea pagină de istorie.. Pavel Zăgănescu este simbolul de netăgăduit al pompierilor, al luptei de dreptate socială și națională, pentru că împlinirea datoriei este suprema virtute. Pavel Zăgănescu a fost acela care s-a luptat și pentru ridicarea unei statui în memoria celor căzuți în acea zi. Din păcate nu a mai trăit să-și vadă visul împlinit. Efortul său a fost preluat și dus mai departe de un alt pompier, generalul Tatu Pamfil, care, venind la comanda trupelor de Pompieri în anul 1950, din inițiativa D-sale, prin HCM nr. 2977/1953, ziua de 13 septembrie a fost declarată „Ziua Pompierilor din România”. Pavel Zăgănescu care s-a născut și a copilărit la Râmnicu Sărat… (…) Pentru acești eroi din județul nostru și pentru eroii pompieri ai întregii țări nutrim o recunoștință veșnică și aducem un prinos omagiu, iar dvs, tuturor pompierilor, vă doresc la mulți ani și misiuni îndeplinite. (…)”
Costică Drîstaru a primit pe 28.11.2017 din partea IGSU „Emblema de merit”, „Rezervist de onoare cl. a III-a”. Materialul prezentat astăzi în complexitatea lui prezintă și o „analiză” a ceea ce a însemnat Revoluția de la 1848, până la momentul 13 septembrie. Mulțumim pentru efortul depus în dorința de a prezenta în ședința de astăzi un material cât mai bine documentat. Cinste lui!
Invitatul special Manea Agheană a animat atmosfera cu melodiile: „Treceți, batalioane române, Carpații”, (Nicolae Furdui Iancu), „Trăiască România”, versuri Ion Nicolescu, muzică Nicu Alifantis și „Așa-mi vine câteodată” (Ducu Bertzi).
„La Râmnicu Sărat a fost odată, ca niciodată și mai este încă un om, un OM adevărat un patriot care a reușit să se ridice deasupra celorlalți, dar nu cu avionul, ci cu mașina de intervenție a pompierilor și prin înaltele sale virtuți morale, de caracter, de comportare, ceea ce îl face distinct față de noi, cei din jurul său. Azi avem șansa să descoperim încă multe calități… scriitoricești ale dlui Costică Drîstaru. O completare, dacă îmi este permis, la prezentarea făcută de lector: abia numit comandant al nou înființatei companii de pompieri, lupta din 13 septembrie 1848 reprezintă prima confruntare purtată de armata română după reînființarea ei din 1830 și prima victorie împotriva otomanilor după aplicarea Regulamentelor Organice (martie 1830). Regulamentele Organice sunt precum o constituție, care au înzestrat Principatele Unite cu instituții moderne menite să favorizeze dezvoltarea acestora. Scriitorul Costică Drîstaru vă oferă un exemplu demn de urmat.” (Mihai Doina)
„După cele ce am ascultat astăzi, aici, spun cu toată tăria, lectorul de astăzi este un scriitor, atâta timp cât sub semnătura dlui au apărut atâtea cărți. Ca orice scriitor, dl Costică Drîstaru a abordat în scrierile sale viața și moartea, dar mai ales istoria neamului românesc. Eseul lecturat astăzi este o pagină de istorie, de mare însemnătate pentru noi românii, dar mai ales pentru noi râmnicenii, deoarece personajul din lucrarea prezentată, cpt. Pavel Zăgănescu, s-a născut la Râmnicu Sărat. Momentul istoric descris de autor reprezintă luptele din Dealul Spirii, momentul istoric de la 13 septembrie 1848. Faptul că eseul lecturat astăzi de autorul Costică Drîstaru este inspirat din istoria noastră națională, poate fi un document istoric pentru că prezintă numai date reale. Astfel acest eseu îl putem cuprinde în stilul jurnalistic. Autorul a dat dovadă de organizare și pricepere al acestui stil și pentru tot efortul său îi transmit sincere felicitări și spor la scris.” (Aneta Țâru Pioară)
„Dl Costică Drîstaru merită toate felicitările noastre pentru dârzenia, conștiinciozitatea cu care și-a desfășurat activitatea mult iubită, aceea de pompier și pe care o continuă prin scrierile sale aducând elogii pompierilor de rang înalt care au apărat patria cu prețul vieții lor, vezi evenimentul din 13 septembrie 1848. Dl Costică Drîstaru, născut la Andreiașu, este un om de onoare, nu uită niciodată că este român și își preaslăvește străbunii. A fost crescut și educat în spirit național, serios, hotărât, cu devotament față de țară, față de familie, față de prieteni, față de superiori, față de inferiori și colegi. Jos pălăria, pentru acest om care cu devotament a făcut multe acțiuni și la muzeu, și la pompieri, acțiuni benefice orașului!” (Elena Cambeșteanu)
„Am audiat astăzi un material foarte interesant despre pompieri și mai ales despre eroul din Dealul Spirii, cpt. Pavel Zăgănescu. Consider că ceea ce autorul ne-a prezentat este un elogiu, dar și un îndemn pentru tânăra generație să nu ne uităm niciodată eroii, aceștia fiind nemuritori prin faptele lor vitejești și este bine ca de fiecare dată să consemnăm aceste evenimente cu rezonanță istorică. Îl felicit și dedic momentului o poezie. (Brav căpitan) O stea/ Se înalță către cer/ Ca o pasăre./ Steagul fluturând,/ Turcii învinși,/ Doar cu două tunuri,/ Închis nevinovat./ Eroule,/ Sânge jertfit, Nu te vom uita/ Bravule căpitan,/ Sânge de râmnicean.” (Nicolae Constantinescu)
„Felicitări dlui Costică Drîstaru, ca lector de serviciu, pentru lucrarea prezentată care are complexitate. Ne redă evenimentele istorice legate de acea perioadă în amănunt. Așa îi cunoaștem pe ruși, pe turci, pe fanarioți, ne cunoaștem și pe noi. Nu oricine poate deveni pompier. Trebuie să fii omul curajului, să ai un anumit temperament. Încă odată felicitări!” (Dumitru Bardaș)
„Am cuvinte de laudă pentru această întrunire a cenacliștilor. În calitate de cititor am fost impresionat de cele prezentate profesionist de dl Costică Drîstaru care este în continuare activ în lupta cu uitarea eroilor neamului. În acest sens aș dori ca monumentul ridicat prin grijă și devotament de dânsul eroului Pavel Zăgănescu să fie însoțit de o pagină de istorie care să menționeze faptele acestui brav erou pentru a face mai atractiv acest moment și a trezi emoții deosebit de memorabile cititorilor care trec prin fața eroului. Dl Costică Drîstaru născut în Andreiașu este obișnuit cu „Focul Viu” care l-a inspirat în viitoarea meserie. Mulțumesc dlui Manea Agheană care a trezit niște sentimente adormite de iubire de patrie. Mulțumesc dlui Costică Drâstaru pentru lecția de istorie oferită azi.” (Adrian Câmpeanu)
Totul s-a încheiat prin muzica invitatului special Manea Agheană: „Limba noastră”, (versuri Alexe Mateevici, muzica Alexandru Cristea). Mulțumim în mod deosebit invitatului special Manea Agheană pentru atmosfera plăcută pe care o creează prin muzică în cadrul ședințelor Cenaclului „Alexandru Sihleanu” și îi dorim multă sănătate!
Sâmbătă, 19 septembrie, începând cu ora 11:00, la Centrul Cultural „Florica Cristoforeanu” va avea loc lansarea cărților „Eminescu în Dobrogea”, autor Nicolae Georgescu, „Descântece de mellactonie”, autor Marian Ilie și „Poarta felinelor” autoare Vilia Banța. Vă așteptăm, cu drag!

Distribuie:
Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share