Cenaclul Alexandru Sihleanu – 10 Octombrie 2020

MUZICA ȘI LITERATURA SUNT INGREDIENTELE UNOR CLIPE DE FRUMOS

Sâmbătă 10 octombrie, ședința Cenaclului literar-artistic „Alexandru Sihleanu” de la Centrul Cultural „Florica Cristoforeanu” din Râmnicu Sărat a debutat, cu „Imnul orașului Râmnicu Sărat”, versuri Matincă Costea, muzică Manea Agheană, interpretare, voce și chitară, invitatul special Manea Agheană, care a continuat cu „Trece timpul” (Gică Petrescu), „Zi una mai săltăreață” (Gică Petrescu), „Melancolie” (Mirabela Dauer) „Sus în deal” (Mihai Constantinescu) și… aplauze pentru interpretare, și atmosferă.
A urmat un moment epigramistic in memoriam Matincă Costea.
„(Toamnă astronomică) Fierbe mustul în butoaie/ Și porumbul s-a cules,/ Pastramă de capră, oaie,/ Bună toamnă, s-a ales! (Jurământul unui consilier local) Când fu consilier încoronat/ Și doar atunci începe drama,/ Drept și în picioare a jurat,/ Așa cum știm, „să moară mama!” (Eternitate) Eternitatea te recheamă/ La timp creat de infinit,/ Să tot privești a lumii dramă,/ La cei ce multe ne promit. (Horoscopul taurului) Taurul odinioară/ Doamnele-l credeau erou./ Curioas-o domnișoară,/ Constată că unu-i bou. (T.V.R, Dinescu si gargara) Discuții grele în prag de seară/ Dinescu la o gargară!/ Dacă a terminat cu prazul/ A-nceput să ardă… gazul. (Leacuri „dinesciene”) N-a ținut vreodată post/ Îi plac snoavele,/ Au și leacurile un rost!/ Mergi acum… la babele. (Pentru poliția animalelor) I-a luat lucerna de la gură/ Probabil ne-având mărar,/ Tocată verde, nu din sură/ Sughiță puiul… de măgar.” (Dumitru Hangu)
A continuat lectorul de serviciu Viorel Dodan cu schița „La psiholog”, un comic de situație, cu un limbaj adecvat și o lucrare ce se vrea de întindere mai mare și intitulată, provizoriu, „Dincolo” bazată pe fapte reale și care oglindește realitatea satului românesc după așa zisa revoluție, în care se remarcă claritatea și oralitatea stilului, cu frumoase descrieri de natură, face trimitere, la altă scară, la Panait Istrati și Marin Preda, ceea ce este onorant pentru autor. Exemplific din lucrările lecturate:
La psiholog
-Bună ziua!
-Bună ziua! Poftiți, luați loc!
-Care loc? Al dumneavoastră?
-Ha, ha! Bună gluma! Nu, luați loc pe canapea!
-Bine!
-Așaaa… Faceți-vă comod! Simțiți-vă bine, relaxat… Cum vă cheamă?
-Cine?
-Dvs!
-Pe mine nu mă cheamă nimeni! Numai mă trimite!
-Hai s-o luăm altfel! Cum vă numiți? Care e numele dvs?
-Din buletin sau de-acasă?
-Domnule dragă… Mă rog… Oricare!
-Păi, în buletin mă numesc Ion Avasiloaie, dar acasă mă numesc cum vrea nevasta…
-Cum adică? Cum vine asta?
-Nevasta mă numește animalule, boule, prostule, idiotule… Ei, îmi mai zice și atotputernicule, da’ mai rar!
-Să lăsăm asta… Deci, domnul Avasiloaie, da?
-Nu! Aș prefera domnul Ion!
-Bine, domnul Ion! Acum, că ne cunoaștem, să…
-No, no, no! Nu mi-ați spus cum vă numește nevasta pe dvs! Io am fost sincer cu dvs, fiți și dvs sincer cu mine!
-Domnule Ion, nu despre mine e vorba aici, ci despre dvs, deci să trecem la subiect…
-Domnule, cum să vorbesc cu necunoscuți? D-ta îți dai seama?
-Bine, dar scrie pe ușă! Nu știți la cine ați venit?
-Se pare că nu știu! Deci?…
-Bine, dom’le! În buletin mă numesc Hanibal Foarță, dar Mimi a mea, mă strigă cocoșelule, puișorule, motănelule… Ești mulțumit?
-Ei, acuma da, cocoșelule!
-Mmm… Haideți să începem cu începutul, vreți?
-Sigur că vreau!
-Povestiți-mi vă rog la început, problemele dvs, ca să vedem ce se poate face!
-Bineee!… La început, am făcut cerul și pământul, după aia am făcut apele… am pus niște pești… după aia am făcut soarele și luna, animalele, păsările și după aia… omul…bărbatul, adică…
-!!!
-… Și după aia, ca să mă odihnesc, am făcut duminica!…
-Domnule Ion!… Stați, stați, opriți-vă, că nu înțeleg!… Ceva nu e în regulă!
-Hai, dom’le!… Și dumneata îmi spui asta? Nu era destul că-mi spune nevasta?!
-Ce… ce… ce vă spune nevasta?
-Ei, ce să zică? Hir-ai al dracu’ Ioane, animalule! Te crezi Dumnezeu care-a făcut lumea? Scoal’ putoare, ce ești! Dormi toată ziua și io mă rog de tine cu cerul și cu pământul să mergi, dracului la muncă! Doamne iartă-mă!…
-Și dumneata ce-i spui, după toate astea?
-Te iert, fă, te iert! Că știu că ești păcătoasă! Da’ nu mă supăra că, io te-am făcut, io te omor!… Că n-am avut de lucru să te aduc pe lumea asta!…
-Domnu’ Ion!… Stai, domnule un pic!… Și nevasta chiar crede ce spui?
-Io așa zic! Că o auz toată ziua prin casă mormăind: „Crez într-unul Dumnezeu, Tatăl atotțiitorul, făcătorul Cerului și Pământului…” Adică io, nu?
-Pfff!… Păi, știu și eu ce să zic, domnule Ion?…
-Cum adică, nu știi? Io am venit că credeam că știi, domnu’ Cocoșel!
-Dom’ le, vă rog frumos! Fără familiarisme de-astea, da? Puțin respect, ce Dumnezeu!
-Văd că mi-ai reținut numele!…
-Hai, dom’ le, ce dracu!… Chiar așa?…
-No, no, no! Cu Dracu’ umblă nevasta! Că ea umblă numa’ cu lucruri necurate hi-r-ar chielea ei, a dracu’!… Ptiu! Na, vezi?
-Te bate?
-Cine?
-Cum cine?! Nevasta!
-Pe cine?
-Pe dumneata, dom’ le!!
-De ce?
-De-a dracu’ ce e! De-aia!… Că mă scoți din toate alea…
A, nu! Da’ io am bătut-o pe ea! Că și-acuma zice: „M-a bătut Dumnezeu, mă! Că puteam să mă mărit cu Gică a lu’ Calbreaz! Se ținea ăla după mine cu limba scoasă… Da’ io nuuu… Io cu Ion vreau să mă mărit! Na! Mi-a dat Dumnezeu!”
-Și i-ai dat?
-I-am cam dat, de ce să minț! Palme după ceafă, peste față… Da’ așa din dragoste, că acuma e femeie cu frică de mine… adică de Dumnezeu! Și io o iert că, deh!… Cum să n-o iert, când se roagă de mine și zice: „Nu mai da, mă! Nu mai da, că nu mai fac!”… De piatră să hii și tot o ierți, nu?… Io așa zic!
-Bine!… Da’ fă-mă să pricep de ce-ai mai venit la mine, dacă poți să-ți rezolvi singur problemele?
-Cum de ce-am venit? Nu ești psiholog?
-Ba da!
-Și nu te ocupi de problemele oamenilor?
-Ba da!
-Și ți se pare că asta nu e o problemă?
-Care?
-Asta de ți-o spui io!
-Care, dom’ le, că m-ai înnebunit! Lua-m-ar dracu’!…
-Stai liniștit, că nu te las io pe tine! Îmi ești simpatic… Da’ ești cam stresat!… Ce problem ai? Mie poți să-mi spui!…
-Dom’ le, matale ești nebun!… Du-te, dom’ le și lasă-mă! Du-te la psihiatru nene! Acolo e de matale!…
-Phiii! Și io credeam că am probleme!… Ascultă-mă pe mine, domnule! Mergi la un psiholog, neapărat!… Nu arăți prea bine! Iaca, io plec! Mă duc! Am pierdut vremea cu dumneata acilea și la mine-acasă poate nevasta e cu dracu-gol! Că nu-i prima dată când își bagă ăla… coada!… Să fii sănătos!… „Cu vooooi eeeste Dumnezeu…”
Dincolo
În compartimentul slab luminat, Radu privea pierdut pe geam la luminile ce se perindau cu repeziciune. Precum bucăți de imagini pe un ecran negru imens, succesiunea lor îl făcea să-și amintească lucruri disparate, fără legătură între ele. Din când în când, noaptea de afară era spartă de luminile vreunei gări sau halte, prin care acceleratul trecea cu aroganță, fără să oprească. În compartiment mai erau doi indivizi necunoscuți, cu care abia dacă schimbase vreo două vorbe la urcare. Îi ,,cântărise” din vorbe, așa cum îi plăcea lui să spună. Unul dintre ei, scund, dar bine făcut, șaten cu ochii căprui, avea o figură blajină, de om necăjit, îmbrăcat cu o geacă neagră demodată și cu niște pantofi scâlciați. Acesta își ținea strâns la piept geanta nu prea mare, dar care era burdușită la maximum. Sforăia ușor și tresărea din când în când, iar piciorul stâng îi zvâcnea scurt. Celălalt, stătea lângă el drept, sprijinit cu spatele de scaun, cu ochii închiși și părea că nu doarme. Radu îi vedea mișcarea ochilor prin pleoapele închise. Își pusese geanta sub bancă, în spatele picioarelor, iar mâinile și le ținea încrucișate la piept. Se vedea că era obișnuit cu dormitul în tren. Avea un fes negru, tras până deasupra sprâncenelor, un pulover de lână, lucrat de mână, probabil de nevasta lui sau de maică-sa și mirosea puternic a țigări. Din când în când, pe culoar mai trecea câte un călător, cu ochii cârpiți de somn și cu hainele în dezordine, către capătul vagonului. Radu se gândea să iasă și el pe culoar, să se mai dezmorțească, dar nu voia să-și lase nesupravegheată geanta de voiaj, lângă tovarășii de compartiment. Avusese, însă, prudența de a-și pune de la început banii, actele și telefonul într-un buzunar interior al gecii de tercot. Îi stătea în fire astfel de prudență, fiind un tip calculat, care nu se arunca cu capul înainte în necunoscut ci avea acea stăpânire de sine și reținere înainte de a vorbi. Iar atunci când vorbea, o făcea apăsat și molcom, ca omul care știe ce spune și pe care nu-l poți contrazice. Sforăitul celui scund se amplifică și deveni supărător, ceea ce-l scoase din visarea în care se pierduse privind pe geamul întunecat. Se mișcă, și, ca din greșeală, îl atinse cu piciorul pe sforăitor. Acesta deschise un ochi, înțelegând mesajul și nu mai sforăi. Scârțâitul trenului și smucitura de la oprire îl făcură să se trezească speriat, dându-și seama că ațipise și el. Se uită pe geam și văzu că ajunseră la granița cu Ungaria. Își strânse hainele pe lângă el, își pregăti pașaportul și așteptă vameșii. Tovarășii lui din compartiment se foiau și ei pe locurile lor, părând neliniștiți. Ușa compartimentului se deschise și cei doi vameși unguri se postară în cadrul ei, cerându-le documentele.
– Pasport! Pasport! cereau ei într-o română aproximativă.
Pe rând, fiecare își scoaseră pașapoartele și le țineau întinse către vameși. Unul din ei își mișca lanterna când pe pașaport, când pe fața celui verificat, de două-trei ori și după ce schimba câteva priviri cu colegul, îl dădea înapoi. Primul verificat a fost cel scund și rotofei, care se străduia să se facă văzut din semiîntunericul compartimentului. A urmat celălalt, apoi veni rândul lui Radu. Vameșul îi luă pașaportul în timp ce-l privea insistent în ochi. Îi puse lanterna în ochi, apoi pe documente, din nou în ochi. Radu îl înjură în gând. ,,Fi-ți-ar lanterna a dracu’, bozgore!” Vameșul se uită la colegul lui, arătându-i ceva în pașaport și lui Radu i se strânse inima că ăștia și-ar da seama că actul e fals. Și chiar era! Îl făcuse în oraș, la un tip care se ocupa cu așa ceva. Îl trimisese la el un valutist care se jurase pe ochii lui că n-o să aibă nici o problemă de data asta. A plătit o mie de dolari pentru pașaport și în două săptămâni îl avea deja gata.
– Nene, cu ce ți-am făcut io aici, treci și dincolo de Spania și nu se prinde nimeni! îi zicea tipul…
Vameșul îi mai puse încă o dată lanterna în ochi și îi întinse pașaportul. Spuseră ceva în ungurește, probabil vreun ,,mulțumesc” sau ,,drum bun”, închiseră ușa și trecură la alt compartiment. Radu răsuflă ușurat și se lăsă cu toată greutatea pe banchetă, sprijinindu-se cu cotul pe măsuța de lângă geam. Ceilalți își continuară somnul, de data asta mult mai profund, iar nu peste multă vreme, trenul se puse din nou în mișcare. Intrară în Ungaria…(…)
A continuat cu „Adio, pică frunza” (Savoy), „Tristețe de toamnă” (versuri Claudia Ștefan, muzica Manea Agheană) și „Treceți, batalioane române, Carpații” (Nicolae Furdui Iancu) voce și chitară invitatul special Manea Agheană.
„Viorel Dodan este creator de literatură realistă, el fiind foarte ancorat în viața socială. Schița „La psiholog” redă aspecte din lumea satului, relația dintre soț și soție, cu mult umor. Pentru a realiza umor se servește de diferite procedee: comicul de limbaj, comicul de situații, numele personajelor, punerea în paralel a lumii profane cu cea mistică etc. Așa cum am observat și în fragmentele de roman citite, autorul stăpânește foarte bine dialogul, semn că trăiește printre oameni, că se inspiră din viața cotidiană. Dumnealui mânuiește foarte bine dialogul, ceea ce dă o anumită oralitate stilului. Drama eroului de roman nefinisat încă este drama care s-a produs aproape în toate familiile de români, căci nu există una care să nu aibă rude plecate din țară. Și câtă suferință și câte răni dureroase în suflete. Criza socială a lovit crunt pe români, mulți s-au dezrădăcinat și au căutat o viață mai bună. Radu este eroul care are în suflet o dârzenie și o perseverență pur românească. El vrea să se salveze din mediul ce nu-i oferă nimic bun și face imense sacrificii să reușească. Creațiile care redau viața poporului vor trece de proba timpului și Viorel Dodan a dovedit că este un scriitor implicat și nu unul retras „în turnul de fildeș”. Recomand autorului să se servească mai mult de descrieri, cum este cea care prezintă frumusețea Câmpiei Bărăganului, să prezinte în paralel universul românesc și cel din Spania, ca să ofere mai multe informații lectorilor, literatura fiind o sursă de cunoaștere.” (Ecaterina Chifu)
„Ședința Cenaclului „Alexandru Sihleanu” de astăzi s-a desfășurat în mod normal. Mulțumim dlui Manea Agheană pentru vocea lui frumoasă. Mi-au plăcut epigramele dlui Dumitru Hangu. Câteva cuvinte despre ceea ce a citit lectorul de serviciu. Schița pe care ne-a prezentat-o Viorel Dodan, plină de umor, este bine structurată și ne dovedește încă o dată talentul deosebit cu care este înzestrat de Dumnezeu. Umorul s-a desprins și din limbaj, dar și din felul de a fi al personajului, legătura dintre sacru și profan. Fragmentele prezentate dintr-o viitoare proză literară despre care probabil vom auzi este o cronică de familie, mai exact drama prin care trece o familie de țărani din Bărăgan. Nu este obligatoriu să urmărească în amănunțime toate întâmplările prin care a trecut, ci recomand autorului să dea frâu liber imaginației pentru că este pe drumul bun și va fi un roman reușit. Trebuie să dozăm foarte bine realul cu imaginarul ca să putem obține o operă literară cu o înaltă încărcătură artistică. Urmărind descrierile reușite ale stării de spirit ale personajului Radu, dar și redarea momentelor zilei din Bărăgan, Viorel Dodan ne trimite cu bună știință la Panait Istrati cu Ciulinii Bărăganului. O asemănare a acestei viitoare cărți o putem face și cu Moromeții lui Marin Preda, dacă ține cont de aspectele minuțioase privind viața de familie a țăranului din Bărăgan, dar aici predomină tristețea, în comparație cu atmosfera din Moromeții. Consider că dl Viorel Dodan nici nu are nevoie de foarte mare efort pentru că are un limbaj artistic adecvat pe care îl poate folosi cu succes. Felicitări! Așteptăm cartea.” (Aneta Țâru Pioară)
„Viorel Dodan continuă să creeze în stilul său frumos, artistic. Știe să puncteze cele prezentate cu mișcarea mâinilor precum actorul Ion Finteșteanu, dar nu trebuie să exerseze la intonație, apoi va fi OK. Tinerețea și conștiinciozitatea își pun amprenta pe îndeplinirea sarcinilor de serviciu, dar și talentul în creațiile literare. Sunt convins că va rămâne un scriitor de bază în cultura râmniceană.” (Mihai Doina)
„Lectorul de astăzi ne-a prezentat o oglindire a societății contemporane românești. Primul fragment prezentat, cu umor de situație este între râs și plâns cuprinzând de fapt o tară a societății moderne post revoluție, alienarea. În al doilea fragment ni se prezintă un alt fenomen contemporan și anume migrarea unei părți a populației românești în speranța găsirii pământului făgăduinței în vestul european dezvoltat. Cu un copil bolnav, cu un prim eșec în migrare, cu întoarcerea în locurile natale și îndârjirea efectuării muncilor agricole, românul nostru nu-și pierde speranța de a reuși într-o nouă încercare de migrare. Fragmentele se caracterizează prin claritate și oralitatea stilului ceea ce le face să fie ușor asimilate de cititor. Figurile de stil și mijloacele artistice sunt rare și aspre, potrivite pentru a oglindi o situație dură a vieții cotidiene. Îi dorim succes mai departe.” (Georgeta Iuga)
„O zi extraordinară pentru mine deoarece am avut șansa și bucuria de a ne reîntâlni cu artiști deosebiți, ca Gică Petrescu, Mirabela Dauer interpretați magistral de maestrul chitarei Manea Agheană și o zi 10 octombrie pentru care îi dau nota 10 dlui Agheană. De asemenea am fost bucuros să ascult din creația literară a dlui Viorel Dodan pe care îl consider un scriitor de nota 10 și nu exagerez când pronunț cuvântul „titan” al scrisului râmnicean. Cred că a fost o zi bogată în creație literară și muzicală. Mulțumesc celor care au participat astăzi, să ne revedem cu aceeași bucurie și plăcerea reîntâlnirii la atelierul literar Cenaclul „Alexandru Sihleanu” condus cu duhul blândeții și priceperii de dl Vasile Ghinea.” (Adrian Câmpeanu)
Muzica invitatului special Manea Agheană și creația literară a lectorului de serviciu Viorel Dodan s-au îngemănat în clipe de frumos, pentru care le mulțumim în mod special, clipe pe care le-au gustat din plin cei prezenți astăzi la ședința Cenaclului „Alexandru Sihleanu”.
Sâmbătă, 17 octombrie, începând cu ora 11:00, lectorul de serviciu al ședinței Cenaclului literar-artistic „Alexandru Sihleanu” va fi Aneta Țâru Pioară. Vă așteptăm, cu drag!

Distribuie:
Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share