Căruța cu virgule – Un nume, o lume


Zilele trecute am avut un vis frumos! Sau a fost aievea? Se făcea că ajunsesem în Rai! Să fi fost chiar raiul, în locul acela minunat, de pe pământ? Și locul acela e cu multă verdeață, unde nu poate fi durere și nici întristare, ci doar liniște și o permanentă stare de bine… Prin grija Celui de Foarte Sus, acest loc se află în orașul nostru.
Și se făcea că în locul acela despre care eu credeam că e Raiul, se aflau multe flori, tablouri minunate pictate de oameni pricepuți la zugrăvirea în culori a acelui loc, mai mult decât poate altcineva să descrie în cuvinte! Și se mai făcea că, în grădina asta minunată se adunaseră câțiva oameni frumoși, zâmbitori și cu suflete iubitoare de frumuseți. Și așa s-au potrivit de bine lucrurile, că a fost un moment numai bun de a vorbi despre Ziua Drapelului Național, despre Florica Cristoforeanu și despre amfitrionul acestui eveniment, a cărui căsuță albastră a strâns la un loc atâția prieteni, Octavian Moșescu. Casa Moșescu, devenită un loc unde timpul parcă își pierde puterile, a adunat în grădina sa, preț de o zbatere de aripă, oameni frumoși cu dragoste de cultură și de valorile ei locale ce trebuie promovate chiar și în aste vremuri de rătăcire. Sau, cu atât mai mult în aste vremuri, pentru a ne găsi un punct de sprijin, un țărm liniștit unde să ancorăm la vreme de furtună, pentru a încerca măcar, să nu plutim în derivă pe apele agitate ale vremurilor noastre. Asta cred că au gândit la unison toți cei prezenți la acel eveniment, în acea zi. O zi încărcată de multe semnificații și încărcătură emoțională care, adunate în mod inspirat au făcut să vibreze aerul acelei zile frumoase de vară. Cum spuneam, pe lângă cinstirea Zilei Drapelului, s-au evocat apoi numele Floricăi Cristoforeanu și al lui Octavian Moșescu, două personalități râmnicene marcante, care au dus faima acestor locuri dincolo de hotarele țării.
Cu atât mai mult, cinstirea memoriei lor de către urmași este un lucru demn de toată admirația. Iar în acest spirit, acest eveniment a avut ca moment principal lansarea cărții ,,OCTAVIAN MOȘESCU – UN NUME, O LUME” scrisă de strănepoata acestuia, Ana-Maria Măciucă. Un gest emoționant de prețuire a memoriei străbunicului și de întipărire a lui în memoria colectivă, care vine firesc, în continuarea celorlalte apariții editoriale din opera acestuia. Astfel de evenimente de suflet, ne dau speranță că nu suntem încă atât de copleșiți de aceste vremuri. Vremuri care, cu toată dorința de a le ignora, și-au făcut simțită prezența în măsurile de distanțare pe care organizatorii a trebuit să le respecte chiar și în aceste condiții, deși manifestarea a avut loc în aer liber. Cu toată sinceritatea, vă spun, că la un moment dat, m-am gândit că, dacă ar fi fost posibil, n-aș fi vrut să mai plec din acea grădină și să mă mai întorc la viața de dincolo de gardul Casei Moșescu! Aș fi vrut, deși știam că nu e posibil, ca acea stare de liniște și armonie să se extindă peste lume, să se transforme într-o pandemie pe care s-o primim cu bucurie, să ne ,,infectăm” cu toții de acest ,,virus” fără teama că se va întâmpla ceva rău. Dar, poate că e mai bine așa! Poate că e mai bine ca astfel de locuri trebuie să rămână așa cum sunt, unice și pline de energie pentru cei ce vor cu adevărat să le caute! Spuneam că, pe lângă frumusețile naturale ale locului și lansarea de carte, la reușita evenimentului au contribuit în foarte mare măsură și acei oameni frumoși și penelurile lor minunate, pictorii, care și-au expus lucrările în acea grădină, printre flori și fărâme de istorie. Fiecare a surprins, în felul său, câte un colț din acel spațiu încărcat de simboluri. Cred că, de acolo de unde se află, Octavian Moșescu e mândru că urmașii săi, nepotul și strănepoata, duc mai departe acea muncă pe care el a început-o: promovarea culturii și artei în toate formele ei. Iar faptul că Muzeul Municipal poartă astăzi numele său, este un gest de recunoștință din partea a celor de azi pentru meritele sale și pentru contribuția pe care a avut-o la înființarea acestui lăcaș de cultură și în cultura râmniceană și națională.
Ca și în cazul celorlalte evenimente dinaintea acestuia, s-a muncit mult la organizarea lui. S-a pus, în primul rând, suflet, din partea tuturor celor care le-au făcut posibile. Și fiecare dintre cei implicați ar merita menționați aici. Cu toate astea, n-o să nominalizez aici pe cineva, mai mult decât am făcut-o deja! Vreau doar să spun că am văzut din nou că, dacă există voință, lucrurile frumoase se fac de către oameni frumoși la suflet, oricine ar fi și oriunde s-ar afla ei! Îmi place să cred că acolo, am fost cu toții, fie și numai pentru câteva ceasuri, doar oameni. Oameni simpli, fără titluri sforăitoare, fără ierarhii sociale, fără orgolii elitiste… Doar oameni, care au venit să-și limpezească sufletul și mintea și să se încarce cu acea energie pozitivă care se află acolo…
Cum spuneam, au fost alții mult mai pricepuți în a zugrăvi în culori acel loc, mai mult decât pot eu să spun, cu puținătatea cuvintelor pe care le dețin. Dar, ce e mai important e că spiritul acestor locuri va rămâne în această carte și în acele picturi care vor ajunge, la rândul lor, în biblioteci, muzee sau în colecții particulare din țară sau din lume, purtând cu ele pentru totdeauna, dincolo de impactul vizual, acel parfum de poveste al grădinii casei Moșescu din Râmnicu-Sărat!

Distribuie:
Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share