Brigada diverse – Sa(m)anta (F)ox ((z)umänich sp(r)ech)


7 mai 2020
Între constatările savanților, să alegem unul francez, și ale oricui….
Echivalați-le. Din zonele albicioase cerebrale am extras o viziune locală, în aceeași congruență cu odinioara ipostază ,,Ești din Râmnic dacă…”: ai calitate umană dacă porți coronavirus. Peste nu mult timp vi se va cere țidula pe care să scrie nu ,,Mă deplasez din localitate ca să vizitez mama bolnavă” sau cum se citează în dex-un online ,,… povestește oricui vizitează trista lui singurătate…”, ci ,,Posed Covid19”. Astfel se împlinește voia galului convins că al doilea val de îmbolnăviri nu va exista. De necombătut. Fără să fie un schimb de pase a la radio erevan răspunsul rămâne unul singur: fiindcă primul nu se va termina niciodată.
Sper în subiectul acesta, în veșnicia lui, ca jurnaliștii incitați de cele două ,,anchete” elodiene și caracaliene. Cred în el invers proporțional modului în care ciuntesc ,,colegii” frazele ,,specialiștilor” momiți în fiecare seară să verse din sacul cu presupuneri. Suficient pentru ei să caute similitudini între nume și un interes momentan: ,,Rafila: Cornavirusul nu există.” Ia să considerați punctul puncte-puncte, așa cum se cade, să îl preschimbați pe-o virgulă. Ba ar trebui să dați și microorganismul la o parte și să coroborați existența unui doctor în contextul medical corect. Că nu există pregătire specifică suficientă, nu mijloace adecvate, nu pregătire managerială de la nivel ministerial până la cea sectorială în secții, nu interes și empatie, nu coerență și autodeterminare.
Să nu dați crezare multor propuneri. Doar să le adăugați la divertisment și neseriozitate. Cică s-ar cere țărișoarei acesteia să facă pe preacurata și în 4 lunișoare să reducă emisiunile de gaze poluante. De-ar sta puținel digiromanii să-și pună degetele-n abacă ar constata că suntem în grafic fără eforturi și costuri suplimentare, am intrat în terța parte a termenului prin decretele stării de urgență și alertă. Sper și la un premiu.
Biciclete unora. Ce să facă venețienii cu ele? Lor să li se ofere jumătate de mie pentru gondole, să se antreneze nu numai picioarele. Să mai pună omul și pe brațe ceva. Iar dacă ajungem să intrăm în posesia recunoașterii europene că suntem cu aerul în parametri de rai, adiționându-se o recompensă bănească consistentă, nouă să ni se dea pentru căruțe și cai. Că mult ne mai plac.
Le posedă și bulgarii care-n multe privințe, cel coloristic este evident, sunt mai țigani decât noi. Și mai credincioși. Neclintiți în decizia de a lăsa duhul sfânt acolo unde îi este locul și a-l pogorî neîngrădit enoriașilor. O pildă ce poate fi testată științific. Beneficiile miruirii, aghezmuirii și tămâierii, incontestabile în alte situații, pot constitui tratament în cazul nevolnicului virus.
Și n-om fi noi sută la sută credincioși pe cât suntem de școliți. Și nu de azi. De ieri, de pe vremea geto-dacilor. Mărturii irefutabile, trei litere ici, patru dincolo, un pic de latină, un țâr de greacă. Cunoașterea scrierii, după cum se recunoaște, nu înseamnă însă o răspândire în masă, la fel cum barbaria nu poate fi evocată la nivelul elitei. Cele două se exclud, dar funcționează perfect în context manipulatoriu. Deșteptul, acel geto-dac nevoit să înțeleagă, pentru a sta înaintea proștilor, mecanismele persuasiunii, nu doar prin forță, să cunoască posibilele pericole străine și să fie în stare să trăiască destul de confortabil de pe urma muncii celor mulți, trebuia să rumege două-trei cuvinte, două-trei cifre. Ceea ce nu poate generaliza știința de carte peste neamul tot. Simplitatea acestei presupuneri, personale, se bazează pe ce au păstrat alții. Papirusucuri, cărțulicișoare, hieroglifișoare și desenucuri. Deștept, dar ultimul prost în târla adevăraților. Cu ce sunt de acord din ,,articolul” cunoaștelumea.ro: cu ,,incompetența” istoricilor noștri. În sensul hazardului teoriilor promovate și ,,legiferate”.
Se știe, poate confirma buzoianul nostru scriitor Cicu Tudor, că neamul tătăresc, deci a lu’ Nelu, își ține sămânța prin-prejurul mării. Tocmai el le pune botniță, inclusiv alor lui, celor ce vor să-și mai înmoaie picioruțele în apșoara negrei, să inspire valurile de ozon aduse din larg. Nu tuturor. Sportivilor le-a scris legitimație valabilă. Pescarilor. Am rezerve. Că agrementul ar avea valențe. Neimportant dacă s-a reglementat și acceptat o versiune olimpică. Toți cei care plimbă râma prin baltă rămân amatori. Pe de altă parte provoacă obezitate sedentarismul pe scăunel. Plus o serie de alte boli.
Boli bune pentru sceptici și specialiști. Prin simpla declarație de venire de hac a lui Piot se girează nivelul de pericol al coronavirusului. Mai dihai ca ebola și ca hiv.
Economie. Grijă pentru cei…. Puțini. Viena. Nu contează suma. Doar proveniența. Ai contribuabililor. Drămuiți în așa fel cât să le aducă beneficii cârciumarilor. Să ia startul. Dezamăgitor pentru…. Se va duce lumea să-și potolească foamea și i se va face și sete. Halt! Nein! Kein alkohol! Să fi făcut Firea așa ceva, ce i-ar fi sărit românul în cap: ,,Cucoană, mâncarea-i fudulie, băutura-i temelie!”

Distribuie:
Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share