Brigada diverse – M(i)rele a(u)tist


28 mai 2020
De la gară la cimitir e de două stații. De la gară la spital de una. Să se calculeze viteza medie.
E bine și-acolo, și dincolo. Albă marmura, albe holurile și pereții camerelor. Noi mormintele, nouă aparatura. Și la trei sute douăzeci de mii cavoul parcă-i mai bine la reanimare.
De s-ar inventa și fiola pentru depistarea procentului lipsei de minte. Să sufli de trei ori – omolog etilotestului și rapidei modalități evreiești de depistare covid…-, să aștepți trei secunde și să ți se indice….
Bețivii la culcare, infecțioșii la spital, proștii unde? Să ți se dea diplomă de profesor de fizică, să pici pe mâna ziariștilor și să-ți iasă ori să ți se pună-n explicațiile obținute variabilul ,,ar fi”. Ar fi căzut, ar fi letal, ar fi bine….
Ar duce la…. Omenire firavă și neghioabă, de-abia știi două strofe din poezia vieții, un refren din cântecul nașterii și două figuri coregrafice din jocul de-a moartea! Și ți-e lesne să arunci cu matematica procentelor în populație. Să infectezi o cincime ca să scapi de virus. Ba nu, să se acomodeze cu virusul și să trăiască în bună pace. Ție, cititorule!
Ție, băutorule. Și ție oricum te-ai numi și-n orice ai crede. Nu-s Trump. Doar un insignifiant tip care mai are dreptate uneori. Cu minime mijloace. America are același fundamentalism… alcoolic. Și uman primordial. A deschis cârciumile și avortăriile. Și-n compensare a dat un nume bisericii și treburilor de uz intern: esențiale. Ce versiune?
Numai ,,ar”-i pe suprafața ziaristicii. Pe a patologiei și farmaceuticii. Știință neputincioasă. Decizii controversate. Păreri împărțite haotic. Sat, oraș sau spital la înconjurare cu sârmă ghimpată?
Ce problemă? Dacă vom avea vreodată vaccin? Asta e. Niciuna.
Privind și ascultând. Te cuprind fiorii civilizației. Cercetez și aflu. La 1775, rupând scena din film, vuiau ziarele. Făcând-o pe neștiutorul am înghițit fantasmele. Chiar cu cablurile electrice înfășurate în tehnologia secolului 20, jumătatea a doua. Mânca-i-aș suflețelul lui de google și teritoriile bibliotecale. Cum mi-a dezvăluit el cât de răspândită era presa, cât de citită și cât de abordabilă. ,,Dreptul de timbru” crescuse de 3 ori. Per exemplar.
Cruce. Cruciș. Crucit. Sfârșitul epidemico-pandemic. Declarat prin emisiuni bizare despre coșurile femeilor. Despre cremele magice. Chestiune de talie….
Și mam’mare se văita de durere de oase, de mâini și înnoda la colțul ochilor lacrimi de sărăcie.
Dintre substanțele chimice ale stării de bine lipsește una singură: a muncii. Pentru dans și cântec avem, pentru somn și meditație, pentru mulțumire din plin.
Toată lumea play and play. Chiar și Charles s-ar dedica trup și suflet expunerii scenice, mai puțin material. Stă pe margine, de aceea, și jelește arta teatrală și muzicală.
Play oful (românesc) a scos din sertare o piesă de din vale de Rovine. De FFN auzisem doar eu prin anii ’80 ai județului Buzău. De ultimul album. Găsit după doi ani de la lansare la chioșcul de lângă cantina din zona industrială. Din care repetam cu sârg la Casa Armatei ,,La ceasul când stelele-ncep să apună”. Chieje bune. În maiul mălaiului, de-alde feți năzdrăvani s-au încumetat să o resusciteze. De-un minirecital se pretează și ,,Singur”, ,,Jungla”…
Bună piscina din curte. Mai bună totuși la altul. Că rostul bronzului în intimitate e perimat. Să bea, să se-ngrămădească, să vază omenirea ce minune de om. N-are dreptate. Furie? Frică? Păi să se ia Veneția care stă cu apa pân’ la glezne. De sus.
Cu apă era și acum… pe la 900 cu unu-nainte. Cu plajă, cu căruțe. Grămădite una-n alta. Nu le-ajungea nisipul.
Vacanță….

Distribuie:
Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share