Brigada diverse – Me(t)ania


18 iulie 2020
Of, de-am înțelege că nimic suntem.
A fi ostaș…. Povestirile cumpănite și drămuite în Propoziții pretențioase susțin o idee ori două: merită să fii tras de mânecă, să fii adus la regularizare pentru binele societății o perioadă scurtă de timp; prea mulți proști la un loc nu fac nici cât o ceapă degerată. Să creezi din aceste două lucruri o demnitate legiferată, indiferent care mai este scopul acestei clamate armii, și să dai insului deversat de nevoile de uz personal un titlu de ,,noblețe”….
C-un scrolling în minus duse-s știrile. Chiar de rău informațiile, renunțarea la ele te trimite în exil. Al cotidianului.
Avem o populație ameliorată de stres și tristețe, datorită aplicării unei soluții impresionante: promenada. Aici poate fi încadrat mersul. Specialiștii, continuând studiul, și-au dat seama că beneficiile banalei mișcări ritmice a picioarelor acționează asupra regenerării creierului. Mergi și te deștepți pe zi ce trece. Plimbări, deci, nu muncă.
Cam 7 din 10 de-ai noștri mai sunt români. Normalitate indubitabilă în a avea încredere în ai săi și nu în ai altora. Armeni, maghiari, nemți… țigani….
La traduction est miserable. Ori jurnalele franțuzești chiar evaluează situația din România cu variabilitate: pare critică.
Mi-a atras atenția un afiș publicitar, determinându-mă să găsesc modul în care ipostaza s-a putut realiza: îmbrățișarea unui acoperiș stând pe creastă. Nu echilibrul mă descumpănește – orice meseriaș se poate declara apt de ispravă, dar condiționat: să nu frigă tabla -, ci gestul în sine, comparabil cu propunerea primăresei capitalei de a lua în adoptare statuile cetățenește. Problema se pune doar fiindcă simțul actual al proprietății a crescut considerabil, nu sunt atâtea statui câți locuitori are măcar Bucureștiul. Astfel declanșându-se o serie de reacții de tip economic: statul plătește pentru fabricarea lor, cetățeanul le îngrijește pe propria cheltuială. Ia colo, o spoială de var, o spălare, un rond de flori plantat și udat….
Arseră, că-s și ,,momâi” întocmite din lemn. În piatră mai dă revoluționarul cu barosul, da-n ,,roca” dură a celor lemnoase numai focul face ravagii fără chin. Și nimeriră nemulțumiții chiar în a Trumpesei, realizată precum fotografia destinatarei: cu pardesiu de nuanță albastră. La chip deloc reușită…. Câtă perfecțiune să iasă din două tăieturi de drujbă? În fine, de ce există o astfel de ,,lucrare”? Cine să fie personajul?
Cred în extratereștri, oamenii, cred în Dumnezeu, cred în…. În covid nu. Nici nu se pune problema. Nu în el, ci despre el, existența sa și puterea de ucidere. Suficient, zic.
Spitalele au lumânări. Ca să fie mai degrabă la căpătâiul pacientului decedat aprinse. O opinie nu tocmai ortodoxă mă îndeamnă să fac supoziții aproape de pertinență. Existența unei capele în incinta unei instituții de însănătoșire – așa gândește oricine trece pragul spitalului – nu în spirit hrănește pacienții, servește cazurilor fără scăpare. Idee ce se răsfrânge asupra științei medicale. La cimitir sau la spital pare totuna. De parcurs studiile anuale despre eficacitatea actelor doftoricești.
De luptat se încumetă organismul singur. Cu o fărâmă de tratament sau fără, își caută neîncetat soluțiile. Când nu mai poate clachează. Marcel Pavel… și bătăliile cu boala. Baba și mitraliorii (!).
,,Pare”-le se înlocuiește în altă criză jurnalistică cu ,,la un pas”. Greșit și în cele din urmă fatal. Un președinte de studenți și-a făcut de petrecanie fără voie. Înec sau deces după scoatere din valuri, se produce același efect.
Marius avea impresii deplasate, încercând să pună rolul înaintea actorului. Cât ar fi de muncit, tot ,,talentul” dictează rațiunii, ce nu este mai mult de o exprimare sinceră a personalității. Uite așa, o Leană… nu se putea naște-n Vacanța mare decât dintr-un Mugur….

Distribuie:
Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share