Brigada diverse – Li(l)iu vo(u)ă


28, 29 iunie, 8 iulie 2020
A sărăcit omenirea. Scăpare de la confrați. Bleumarini și hemoglobinați să des-cânte de vaccin, să pună bănuții la eprubetă ca să scoată dobândă.
Tot emisesem rostuirea de la moș Adam, că-n el, cu pielea arsă de soare, stă primordialul. Ce dacă a fost altul? Lui i se cuvine lauda, statuia. El a descoperit America (și-a-nfipt mărul în primul indian și i-a dat glas cât să înghită-n sec), el, negru de supărare s-a-ntors de unde venise. Atât de negru încât a poruncit zilele trecute să dea jos neobrăzatul de Columb și să pun-un iritic (cât gâtul chitarei) buclat. Ordin dumnezeiesc: Prințu` ploii purpurii!
Am dat-o pe jurăminte. Că n-o să servesc poezie la prânz. O perioadă.
Ca să mă solidarizez cu toți muritorii de… atenție. Și cu bieții vânători de vise.
…………….
Când văd babe dansând prin parc, mă simt atins de divinitate. Așa-mi zic fără mustrări de conștiință: a mai murit un drac!
Discriminare! Numai parcurile naționale să aibă plante rare? Cetățeanul de rând nu?
Acum vreo 30 de ani mă momiseră unii cu o curiozitate: cum să mai fie unul ca mine? De aceea nu înțeleg de ce trebuie să găsești asemănări între unul și altul, comparativ să constați că unul trebuie să fie cel puțin cât celălalt. Unul acolo, ăstălalt aici. Și nu-i niciuna.
Numai femei frumoase, fără riduri, fără pic de vopsea în păr. Semn de… deșteptăciune. Ete că nu vă cred. Toate femeile inteligente, depășite de vârsta majoratului propriilor progenituri, pe care le cunosc stau prost cu tenul, sunt chiar mai îmbătrânite decât cele ce plimbă sacoșele de la piață după trei ore de taclale printre tarabe. Mai bine formulat, consecință imbatabilă: toate cele frumoase sunt….
Facultățile astea celebre, puse pe statistici fistichii (de ce muștele te bâzâie mai tare peste 35 de grade Celsius?).
Mi-e dor de muncă. Dar cum îmi consum energia la stat…. Și când unii au idei năstrușnice…. Pe la țară. Să pună secretarul, contabilul, portarul… să presteze o zi în folosul… particularilor. Să aibă și primăria de unde face un ban grămadă.
……………
Evaluări și echivalări. Avem o ipoteză. Se dă o zi. Se numără până la 665. Se adaugă unu. Se alege oricare.
29 de ani. Chiar și pentru un neamț, cât de onest și… neamț, sunt ani mulți. Se iese la pensie. Chiar mai devreme, de ne referim la sexul… slab.
Munca acasă e perfectă. Sudează destine.
Copiii spun ce știu. Ce cred. Dreaptă-i sinceritatea. Științei momentane. Strâmbă legea care permite naționalizarea părerilor. Nebuni gură-cască.
Cât durează să torni asfalt la sat? Cât trece mașina cu bitum pe uliță.
Ce sănătoase sunt națiunile din jurul României. Ce bolnavă a noastră.
Se ortodoxesc japonezii de top. Se-ndrăgostesc repede de fecioarele Marii.
Unfreudiană: de când omul a repus mâna pe bâtă și-a recăpătat istoria. Păi cum naiba să supraviețuiască cu un comportament inuman? Așa-i e datul. Să supraviețuiască. Doar el.
Numai Siri. Insul de rând englez așa s-a născut.
Cine-i nebun să considere un deziderat închiderea economiei globale? Doar nebunul. Oricât i-ar fi mintea de coaptă. Că-i vorba ceea: bătrân și nebun.
Mai nimerit de-atât nu se poate. O vizită pe lângă Sofia, nu în ea, acum șapte ani v-ar fi schimbat părerile structurilor autostradale. Cinci benzi pe sens la est de capitală….
Luptă rasială…. Le-a cășunat pe albi. Tocmai pe ei. Acum un veac….

Distribuie:
Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share