Brigada diverse – (C)oală le(g)ală


Ce știe femeia despre nevoile primordiale ale bărbatului?
,,Noi patronii…” Cei adevărați…. Am cunoscut unul. Își ducea existența în vremurile socialiste în aceeași curte cu noi. Primul recunoscut în Râmnic. De la director în jos, toate ,,Frânele” așa-l apelau: ,,Ce faci, Patroane?” Într-o după-amiază de duminică îi bătu la ușă inginerul-șef: ,,Patroane, ești acasă, dormi?” De dincolo: ,,Nu dormeam, tov inginer, eram deștept!”
Să-mi mai dați unul ca el astăzi. Cine mai are nevoie de chei? Presupun că nimeni. De aceea la Râmnic s-a desființat. Pantograf pe măsură este de găsit doar în Buzău, într-un magazin cu specific pescăresc. În locul său aflu, s-a deschis o florărie. Probabil în strânsă legătură cu planta ce desferecă lacăte. Iar la o scurtă aruncătură de bumerang o fabrică similară: de făcut și chei: o frizerie. Mult așteptată.
V-am spus că o să apară Doru al Mariei în cinci zile. Deocamdată o avanpremieră cu cântec a Mariei lui Radu.
M-a străfulgerat ideea de a înființa un blog cu numele eștiminunat.ho (o copie palidă a celui de gen feminin) unde să-mi exprim vădita mulțumire că românii se întorc în țările adoptive. Mă bucur, dragilor, că ne faceți viața mai frumoasă, mai senină, mai sănătoasă!
…………………………………………………………………………………………………………………
Trece-o zi, trag puncte-puncte. Zi sorocită. A aflămurilor inedite. Am ajuns s-o apuc pe aceea când țigan cu țigan să se ocolească, să facă un pas înapoi când se întâlnesc. Despre lumea râmniceană doar de normal. Nădăjduiește că podul, fabrica de frâne, drumul județean de la Colibași, puntea de la Valea Râmnicului și semafoarele din bariera Focșani au pus lacăt pentru totdeauna pe răspândirea virusurilor. Își urmează menirea nestingherită.
Un preambul la minunata boală. Avem și noi falita noastră. De elită.
Bunăoară s-a mai adunat ceva. Contrazicerile în cadru intim au prioritate. Pe românii care pleacă. El. Pe românii care vin. Ea. Pe precauțiile totale. El. Pe lejeritate. Ea. Pe moarte. El. Pe viață. Ea.
Cogea Mitu are pereche. Câteva femeiuști i-au luat seama și și-au propus să se pună pe crescut. Așa, fără exerciții fizice temeinice. Cu reușite impecabile. Peste așteptări. O bagatelă, deci. Un țâr răbdare și-un bob zăbavă. Să ne înarmăm cu ele. Și-om culege roade bune. Educaționale. Lăsați copiii să se-mplinească fizic, cu sau fără școală, off ori online, se vor deștepta într-o bună zi.
Păi ați văzut voi cioban prost? Numără brânza pe bucăți și laptele în șiștare. Ați întâlnit moldovean să nu dorească a fi șef? Și ce mi-e director peste cadavre sau peste viitoare cadavre? C-un așa microorganism se poate spune că este în același domeniu. Ori la bal, ori la spital, ori la morgă.
O parafrază de mi-ți permite. Eu sunt cetățean și nu dau trei lei pe nimicuri. Alina-i profă și are colegi ce-și terminară studiile tot ca și ea. Nu haretul blamat, nu pre-aia de scoate tehnicieni, ci o medicină ordinară. De-o temperatură auziră toți, de ascultat cu stetoscopul măruntaiele și de scris o rețetă. Însă Alina are mintea pusă pe moațe.
Cine nu și-a dat cu părerea pare să fie om. Ceilalți doar animale. În sensul lipsei de rațiune, lipsei de experiență și profesionalism. E doar o părere. A multora.

Distribuie:
Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share