Propoziții pretențioase – Aniset


O vară frumoasă. Căldură cât să nu topească carnea ostășească.
Bucăți fragede, lipsite de grijile civile ale cumpărării somnului, mâncărurilor, hainelor și unui loc de muncă sigur. Puteam da și-n cap, avocatul apărării ne-ar fi scos basma curată
Învoirea neașteptată pe vreme ploioasă în noiembrie, întoarcerea pe zăpadă și moină. Anecși sistemului militar puteam face orice. Cu urmări doar de regulament intern.
Lucrarea de la IAS căpătase amploare. Îi desfigurasem parte dintre fațade, chelisem un acoperiș, înmuiasem cu beton cât să treacă o escadrilă de tancuri în inspecție la tauri un interior și tălpuisem cu ghete cărămizii o altă cotineață pentru vaci mature. Ce să perturbe așa timpuri?
Vine ora mesei. Nici anemic, nici alert. Plecăm. Vorbe de soldați încinși. La poartă…. ,,Arde, săriți, arde!” Casa de pe colț clasică. După calapodul locuințelor de serviciu. Un paralelipiped ridicat de la sol 60 de centimetri, albăstrui-verzui, înconjurat la dos de numeroase magazioare, cuiburi de găinușe și porumbei. Un talcioc de strânsuri neglijate de la zi la zi. ,,Am anexat și noi după putință.” N-au spus-o chiar așa bieții păgubiți după, însă nici prea departe. O scuză inutilă. Se vedea de la o poștă de unde provenea toată strânsura, grânele, bucățile de utilaje, recipientele…. De peste drum. ,,Găleți! Apă! La o parte!” Ce era să mai facă locatarii? Să se ferească din calea noastră. Am scos butoaiele, cauciucurile, orătăniile și-am stropit până ultima gură de foc a tăcut fumegând. O oră. ,,Să vă dau…” Ce să mai…. Bine că ne-au prins exact când pălălaia nu se încumetase încă să crească necugetat și juca ștrengărește pe câteva ciorcioboate, acoperite cu amiant, celofane, ligheane….
Trece foamea. Din ,,frumusețile” de soldați rămăseseră doar câteva fețe înnegrite. N-a pierit nimeni, nici pagubele nu s-au contabilizat la cifra dezastru total. Dar n-a fost singurul. Adevărata catastrofă a amânat numai o săptămână scurta uvertură și concertul magistral. Uriașul stoc de baloturi s-a scăpărat de la soare și s-a făcut scrum până la ultimul pai. Cine știe ce i-a fost amorsă? O vagă bănuială am avut. Motiv pentru care Rusu mi-a demonstrat. În colțul primului grajd, afară, a adus carcasă de far aruncată prin curte, a îndreptat-o către soare și mi-a servit experimentul ca școlarului de clasa a VI-a. Și-a aprins țigara Mărășești și ne-a lăsat să încercăm. ,,Drăcie, merge!” Și eu, și Adrian, cursanții, ne miram de ispravă peste poate. Neobservând, până la vreun sfert de oră după, că exista un intrus. Un șoricel pătrunsese prin salopeta lui Adrian, se cățărase pe spate și încerca să iasă pe umărul stâng. Dă-i, zvârcolește-te, descheie-te, aruncă salopeta! Nimic anomal (e de bine). Un mic spectacol inopinat pentru destindere.
Printre puținele care ne mai scoteau din monotona translare de la și înspre cazarmă. ,,Laboratorul și sala de sport” fuseseră dezafectate, echipa se disipase în grupulețe de câte doi….

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share