Propoziții pretențioase – Andosă


Culorile feței sunt cea mai inexplicabilă ciudățenie.
Doar în cazul bărbaților, când ne referim strict la reacțiile pielii tenului. Și mai ales după consumul de alcool. Imaculatul zidar, prea alb la chip și mâini ca să i se potrivească forma mistriei, mi-a confirmat bănuielile. Degetele îi folosiseră la susținut creionul și stiloul, înainte să afle că instrumentele de scriere au menirea magică de a micșora, iar partea rămasă în urma operațiunii să o volatilizeze. Contabilul, meseriaș de ocazie, le servea adevăraților meșteri ,,andini” de salahor. Îi stătea sapa în muruială cum mi se potrivea mie mâna pe uger (încercase Rusu să-mi aplice și cunoștințe zootehnice fără succes). Fapt pentru care în a patra zi de pe statul de plată a fost promovat șef de echipă. Cum a făcut, cum n-a făcut, ne-am trezit cu el în zorii zilei îmbrăcat la costum, cămașă albă și cravată roșie limbă-de-bou. Începuse a gesticula și indica sarcinile ca un veritabil maistru. La nivel retoric. Prinsese din zbor pe seară partea macro a întregii lucrări de la inginer și repeta ca o moară stricată (încă nu tocită-n gură) generalități încercând să ne dirijeze…. Până i-a retezat-o fiecare. Să-și vadă de…. Mai văzusem din cei care prind țigara între policar, arătător și mijlociu și-și vâră mâna-n buzunarul pantalonului. Ăia măcar erau tovarăși, nu delicvenți de mucava. Și știa fiecare ce are de făcut fără dădace pe cap, mai ales de teapa lui. Mai ales eu. Treburile mele țineau la distanță pe toți. Urcam pe scară, mă cocoțam pe zid și-l călăream cât timp anexam în suduri rezistente profilurile pentru fermele de lemn. Singur târam de aparatul industrial de sudură, singur îmi luam cele necesare, singur verificam fiecare dâră topită de supertit. Singur hotăram ce e bine și ce greșit.
Pretenții ca ale fostului comandant de grupă. ,,Gradele” le primise, șefia… onorifică. Prestanța și-o aroga de la sine. Parc-ar mai fi trebuit ceva…. Să locuiască singur, nu alături de muncitori, ca prima dată. Să aibă și el cine-i călca și găti când se-ntorcea de la doi pași distanță. Iar când omu-i perseverent le și obține. Trai după! Deh, șef de punct de lucru! Chiolhanuri, dezmățuri în vai mama ei de cămăruță la marginea satului. Anomia la superlativ, degradarea în ultimul hal. Și el tot bățos. Schimbase costumul gri cu unul alb și se perinda printre vaci și văcari ca un lord. Primise o nouă echipă de zidari după ce foștii colegi îi învinețiseră ochii la o beție cruntă. Pretindea să i se spună tovarășe maistru și să nu fie deranjat după prânz.
Albul se transformase în roșu, apoi în vinețiu. Obrazul de contabil avea tentele evidente ale alcoolicului. Dimineața vin, la prânz țuică, seara amestec. Vizitasem cuibușorul de nebunii fortuit. Inginerul își chema la ordin ,,podoaba”. Un pat, o masă o sobă și două scaune. Pământ pe jos, un var etern vernil, o fereastră, o ușă. Iată ,,averea”. S-a sfiit membra în duetul amoros, a încercat în semn de scuză să deretice…. I-am zis să nu se obosească, venisem pentru ,,boier”.
Degradarea vizibilă avea nevoie de un partener pe măsură. După o lună coerența luărilor de cuvânt se topise, silabele se transformaseră într-un fluid ininteligibil, cuvintele într-o dadaistă compoziție. Anemia vocală….

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share