Propoziții pretențioase – Anarți


,,Cum, mă, tată? Da’ nu puteai veni la mine? Îți dădeam io, cu mâna mea, și pentru tine, și pentru colegi. Să-mi faci praf muncușoara?” Degeaba un cap în pământ, un ,,Iartă-mă, nea…, te amăgii că sunt…”, după cum i se ordonase să spună, plecase deja din sufletul bietului om.
Obiceiurile indivizilor rău famați se schimbă rar. Mai devreme decât se așteaptă corectorii, leprele își reiau activitățile ilicite ori doar vicioase. Cum nu se sfiau în trecut, viitorul apropiat nu le rezerva nicio surpriză. Amarau la aceeași baba, își legau vechile metehne de noi și noi oportunități. Și ei știau mai cine și ce mai face prin curte, scoteau bani și băutură din piatră seacă, din dezvelirea unui acoperiș, din translările de la demolările efectuate către populație. Din orice. Că mai anexau sătenii trei pereți la grajduri ori la cotețe, afacerea prospera din plin și socotelile ieșeau mai bine, în cea mai proastă zi își scuturau buzunarele de cel puțin o sută de lei. Ori 25 de zile lucrătoare…. He, he! Salariu de muncitor categoria a patra. Cu adaos de cel puțin 500 din activitatea obligatorie? Maistru, inginer!
După o astfel de dezvăluire a Drojdierului s-a născut ideea unui pariu neașteptat. El avea bani, eu curaj nebunesc. Inițial se redusese la îngurgitarea unui kilogram din alvița cea mai…, cu alune din alunul cel mai… de la chioșcul din sat, aflat în curtea primăriei, în centrul satului, vizavi de singurul bloc ridicat, semn al hegemoniei peste celelalte cătune, cu alimentară la parter, iar lângă, privind direct către el, în dreapta căminul cultural cu funcțiune secundară de cinema rural. Între timp se epuizase, dăduseră iama tătărușii în produsul turcesc. Rămăsesem astfel la bomboanele cu cacao. În aceeași nefirească lipsă. ,,Avem doar dropsuri.” ,,Să fie un kilogram!” Verzi și tari.
Pariul. Pe drumul din dosul satului, din momentul cumpărării și până la dormitor că pot asimila toată cantitatea. Eram destul de sigur că pot sfărâma ușor zaharicalele cu cacao, aveau o crustă mai subțire și numai după câteva inserții canine își dezvăluiau miezul, apoi se prelingeau ușor pe esofag. Experimentasem. Altfel nu mi-aș luat o asemenea angara pe cap. Dropsul. O nouă provocare, o nouă experiență, o oportunitate să câștig o sută de lei. Animat de ațâțare, dornic să evadez din traiul anodin mi-am pus întrebarea: ,,Cât de greu poate fi?” O angină, o glicemie mărită…. Le vin eu de hac. Și-am purces la drum supervizat de parior. Câte două, câte trei deodată. La mijlocul drumului abia ajunsesem la sfert, punga transparentă se arăta la fel de dolofană ca la început.
Am pierdut. Încercasem toate tertipurile, să merg mai încet, să schimb ruta pe traseul de IAS, zadarnic. Însă tot este o performanță să dai gata în 30 de minute o jumătate de oca. Măcar de-ar fi fost mentolate. Jumătatea rămasă s-a epuizat în două zile. Cadou tovarășilor de dormitor.
Și-acum dedicația! Vers propriu, muzică de inspirație folclorică, o horire lentă, de ascultare, strofă compusă, refren semi calchiat. La minor, maestre!
,,1. Sunt și eu un simplu om,
Noaptea nici că pot să dorm,
Rf. Mă duc la cârciumă, beau,
Altă viață nici nu vreau,
Sunt un simplu drojdier, măi.

2. Eu și cu prietenii,
Am să trag numai beții.
Rf. Mie nu-mi pasă deloc
Când colegii râd în hohot,
C-așa-i viața de drojdier, măi.

3. Toată ziua am pe mână
Numai materie primă.
Rf. Vând în stânga, vând în dreapta
Și pe loc se face plata,
Asta-i viața de drojdier, măi.

4. Când vin seara-n dormitor,
Băieții salută-n cor:
Rf. Vrem și noi să fim ca tine,
Să bem, să ne simțim bine.
C-așai viața de drojdier, măi.

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share