Fărădelegea lui Călin – Oehi it


De-aia-i bine să fie o sută de ochi.
Uneori, și nu-i o nenorocire să repeți ceea ce-ți trece prin cap, nu văd nici măcar o mie. Cum am pățit. Le dau multora prin minte să modifice lucrurile după cum cred că li se potrivește mai bine. Organelor abilitate când le e silă să redacteze un nou document, curat, omului de rând când crede că schimbarea adusă trece ușor de avizul expertului. Toți având precedentul școlar al posibilului: inserarea unui grup de cuvinte deasupra textului cu acea acoladă culcată. În actele juridice se pot aduce felurite rectificări: adaos, corecturi, suprimări. Condiționate de existența unei specificații în același document. Al. 2, Art. 277, trece de regulă, adică se aduc transformări conținutului fără să se precizeze undeva dacă ,,… nu schimbă înțelesul frazei…” Orice prefacere duce la o altă ipostază, dar…. Considerațiile sunt ale codului și dacă așa zice, ne conformăm. O a treia regulă instituie barările spațiilor goale, astfel încât posibilitatea umplerii spațiilor în afara redactării originale să nu fie posibilă și să producă efecte juridice.
O uzanță aproape nefericită. Litera nu este lucru, de aceea expresia eroare materială este mai mult decât forțată. Rămân și pentru acest caz, când cei ce au întocmit actul procedural l-au greșit, pentru scrierea unuia nou și nu pentru aducerea de mențiuni la finalul actului corectat. Se întâmplă ca unele să nu mai aibă loc pe colile de hârtie. Cum se procedează, se îngrămădește la final, se scrijelește pe lateral, invers? Cuminte și rațional procesul-verbal de reformulare ar trebui să se constituie în act adițional. Al. 2 din cursul acestui Art. 278 ne arată cât de scurtă este memoria instituțiilor, cheamă părțile spre a da lămuriri în vederea corecturilor. Și dacă vin cu vreo minciună gogonată?
Mă lăsați cu omisiunile vădite? Ăsta-i caz penal. Însă…. Cel (asta scrisesem în 000…, fără cratimă) cu instrumentele juridice se scuză, nu se acuză. Trimite rufele murdare către precedentul 278, în curentul 279 se mulțumește cu enumerarea faptelor pentru care nu s-a pronunțat: ,,… sumele pretinse de martori, experți, interpreți, avocați… precum și cu privire la restituirea lucrurilor sau la ridicarea măsurilor asiguratorii.” Așteaptă omul să i se… și organul, dovedit, vădit poate merge până acolo unde există o rea voință, nu numai o evidență, dă din umeri și mai tergiversează o perioadă acțiunile restituitorii.
Mi-a plăcut cuvântul și părea ieșit din plutonul celor deja devenite titlu: nulități. El devine subiectul următoarelor trei articole, nu numai o pasageră inserare. Art. 280 readuce în atenție fundamentala teză a legalității și aplicării ei. Cum spunea și Codul Penal în debut. Este lege, exista și metodă de coerciție, nu, orice infractor nedovedit se poate considera cinstit. De aceea stipularea că încălcarea dispozițiilor legale, cu amendamentul particularizator către reglementările specifice procesului penal, atrage ,,… nulitatea actului…” Să am pardon vizavi de sesizare, trebuia precizat care. Unul este actul ca document, altul cel ce reprezintă o serie de metode și operațiuni juridice. Al. 2 și 3 fac precizări din ce în ce mai deslușite asupra înțelesului corect, dar fiind întotdeauna de căpătâi Al. 1, acesta necesita definirea. Tocmai ce adusesem în discuție faptul că mai bine transcrii pe imaculat textul corespunzător realității juridice decât să-l modifici. Dar, cea mai importantă componentă la această reformulare este instaurarea licitului, actul prim fiind nul, ca și celelalte ce decurg din el, refacerea fiind apanajul Al. 3 (Art. 280).
Mă iau din nou la zor și la trei păzește. Când oare un articol a considerat prezența obligatorie fără să întrerupă firescul mers judiciar? Niciodată. N-a precizat că lipsa procurorului de la audieri întrerupe procesul, nu s-a împiedicat de banca goală a inculpatului, părților când avea de luat o decizie de reținere, de arest preventiv, de citare…, actul întocmit a fost perfect legal și prezența amânată pentru când se poate. Nici avocat sau alții. Ce este suspect la Art. 281: Al. 2 care constată această ,,nulitate absolută” din oficiu sau la cerere. Iar când nimeni nu face efortul…? Constatabilă, neconstatabilă, nulitatea se aplică încălcării regulilor compunerii completului de judecată, componenței instanțelor când judecata a fost efectuată de o instanță inferioară celei în drept, publicității ședințelor, acestea putând fi invocate oricând în cursul procesului. Al. 4 este puțintel mai complex, vizează doar prezența celor ce sunt părți sau subiecți în proces și avocații lor, nulitățile fiind sesizabile după cum urmează: până la încheierea din camera preliminară pentru încălcările din timpul urmăririi penale; în orice faza a procesului, dacă nulitatea a intervenit în cursul judecății sau când instanței i s-a adus la cunoștință un acord de recunoaștere a vinovăției.
Yin și Yang. Absolut și relativ. Nulități specifice. Tot nulitate. Aduci o vătămare părților sau subiecților procesuali prin încălcarea dispozițiilor legale? Act nul. Are cineva dintre aceștia, dar și procurori, un interes procesual propriu când încalcă legile? Nule toate. Înainte și după efectuarea actului. Încheiere apo…. Art. 282 sfârșește cu o locuțiune verbală imputabilă: ,,Nulitatea relativă se acoperă atunci când:”

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share