Brigada diverse – A(b)uziv


5 aprilie 2020
Se va intra cu picioarele. Nedescălțate. Metodă certă pentru rămânerea României pe hartă. Nu-i bici, nu-i călcare de proprietate, ci salvare.
Școala nr. 1 Râmnicu Sărat. Ani 1976 și 1979. Într-o clasă se strângeau, fără a mai fi o informație uimitoare, pe puțin 38 de elevi. În a-ntâia mea fusesem exact 41. Trei rânduri a câte șapte bănci duble. Rămăsesem atâția din 44. În urma unei reorganizări am fost scutiți de numărul de ,,cadavre” pe care le-am fi deplâns îndelung. Nu se cădea ca la clasa a doua, B, să te lupți cu un monstru: decăderea pe un loc sub pretențiile învățătoarei și părinților. De-ar fi fost singurul. Scutire în parte, procentul de doi la 39 era ,,sarcină de partid” – doi țigani la restul români menținea un echilibru social acceptabil – și un instrument aproape ineficient de integrare. Dar nu neapărat calitatea generației ’69 provoacă interesul actual, nu, cantitatea. Decretarea stării de naștere cu variante nenumărate a redus discernământul maselor și a lansat nenumărate breșe, vulnerabilizând învățământul. Ulterior societatea. Gândul a fost măreț, planurile congresmenilor se autodepășiseră, vizionarismul de-atunci, privit acum, avusese ceva greu tangibil înainte-i și după anii 2000, un plan temeinic pus pe hârtie și în practică cu minuțiozitate, contabilizat pe oameni și locuri de muncă. Aproape să dea rezultate.
41. Fatalmente dispus ghinionului și inevitabilului. Par și impar. Confruntarea matematică inegală, minoritatea decide totdeauna. (Zi fatidică, ni s-a repartizat primul bolnav coro…. Când bagi mortu-n casă….) E suficient un râios ca să mai prindă pe la-ncheieturi și altul microorganisme. Izolat în ultima bancă de la fereastră, Tulea, îmbrăcat ca un școlar normal, dar nepregătit să înțeleagă regulile sanitare, pe vremea aceea etniei lui nu-i era la îndemână fluxul profesionalizării, copilul… devenea viabil doar de la șase ani, era ținut în frâu cu mijloacele vremii. O pastiluță, o prezență deasă la cabinetul medical, spălături cu aceeași frecvență, dezinfectarea clasei. Celebra cloramină.
Am scăpat ușor. Boala mizeriei (deși apare și la curăței) cauzată de traiului promiscuu, îndeletnicirile părintești, gunoieri stradali, a fost tratabilă. Desigur, scabia fără păduchi este ca ziua fără noapte, nelipsiți lui Tulea și mai ușor împrăștiați câtorva colegi. Dar cea mai mare problemă a școlii s-a declanșat când un singur caz de hepatită a isterizat elevi și profesori, punând în mișcare toate mijloacele materiale și organizatorice. Atinșii la spital, ceilalți verificați temeinic, vaccinați și monitorizați pe rând. În rest o igienă extremă. Clanțele împăturite și impregnate cu cloramină, băncile și scaunele la fel, dușumelele, tabla, catedra, dulapul, tablourile, panourile, balustradele, toaletele. N-a scăpat nimic neatins de infailibila licoare.
Mi-a-ncăput pe mână amintirea prin comparație. Ce se ,,îndrăznea” în secolul 20 și ce nu în anul 20 al secolului 21. Unde a ajuns națiunea nesupravegheată, dezlânată, dezrădăcinată, needucată în spiritul propriei securități, afurisită și inconștientă.
Mi-e teamă că nu mai avem bătrâni, că a dispărut acea stare de spirit numită bătrânețe. Și națiile care nu-i mai au pier.

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share