Brigada diverse – (M)aia negr(a)


1 aprilie 2020

Între a muri și a fi… orice alegere se reduce drastic.
,,Eu nu-mi doresc nimic altceva. Mi-am ales această meserie ca să salvez vieți.” Un constructor de drumuri poate salva anual 2000 de inși. Asfaltul turnat îi asigură o suprafață pe care să circule lin, nedepunând un efort uriaș la manevrabilitatea automobilului, încât să evite să ucidă pe alții și cu precădere pe sine. Un fabricant de pâine întreține nivelul minim de trai, dospirea coaptă de făină, în orice timpuri, potolește cerința organică disperată de a se hrăni, eradicând de ceva vreme moartea de foame. Adiacent, în lanțul acesta, agricultorul duce indivizii cât mai departe de groapă. Un profesor poate salva vieți. Este o certitudine, deschiderea minții, soluțiile oferite formează opinii și decizii cruciale, între a ști și a trăi se pune întotdeauna egal…. A fi doctor nu este nici mai prejos, nici mai presus de fiecare meserie, efectele sunt aceleași. Ea însăși o consecință a proceselor didactice. În egală măsură toate îndeletnicirile, fără voie, pot ucide. Inclusiv cea medicală. Pe practicant și pe beneficiar.
Să conteze momentul? Ceva comunism nu strica. Punea la dispoziție, din ce era, din ce nu, materialele necesare trecerii peste crize. Că-i cutremur, că-i revoluție, avea de unde. Însă… i s-a cântat prohodul de mult, colectivitățile oarbe, orbite, legate la ochi s-au transformat într-o singură legiune de gladiatori. Puși față în față se măcelăresc până scapă unul singur. Se poate totuși fără luptă, fuga este de asemenea fiziologică, creier și mușchi decid supraviețuirea, niciunul nu-și dorește cu obstinație desființarea.
Rezultat ce scoate pe bandă rulantă din jocurile practicate de oameni. Lepădați în ultimă instanță de preamăriri, de rapacitate, de comoditatea unui trai privilegiat. Trebuie să se scape. Să trăiască oricare ar fi prețul. Și la drept vorbind, te înclini în fața unui curator doar dacă îți face bine continuu, îi dedici ode numai dacă mai practică meseria (astea sunt, dedicații, habotnicii, sacrificații pe altarul uneia o fac până se autodistrug și nu este cazul tratat aici). De ce n-ar putea spune ,,Gata, până aici!”? De ce să nu-i echivalezi orele, zilele, anii de dăruire, mai mulți și multe sau mai puțini și puține, ca unuia care tocmai a ieșit la pensie? Dacă nu adună stagiul complet de 35 de ani nu merită stima și respectul popular? Dar dacă reușește să devină doctor la 40 de ani? Îi scoți pe nas că nu s-a apucat mai devreme?
Să vrei să trăiești nu-i o rușine, e chiar imperativul existenței umane….
Atare lor, vindicativilor de meserie (a nu se uita de ajutoare), interpușii cotidieni simt nevoia de a rămâne vii și nevătămați, dar cu o pretenție suplimentară: ei mai întâi. Ei mai întâi în toate și înainte de toți. Ei să voteze, ei să intre în față la cozile de la cabinetele medicale, ei să treacă granița ca să se salveze, ei să schimbe guverne, ei să decidă soarta țării. Din afara ei. Nici nu mă intrigă, nici nu mă determină la revolte, pur și simplu mi se face lehamite de mesajele de azi și de ieri ce vizează supremația diasporezilor: ,,Ne chinuim prin alte țări/ Goniți de voi prin depărtări;/ Când vom sosi din patru zări/ Să vă aprindeți lumânări!!!”
Confuzii grave fundamentate pe un stil de viață propriu altora, o dorință de nivelul primatelor, imitativ. De-ar ști ce înseamnă adevărata prigoană și consecințele, de-ar conștientiza pragul depășirii stadiilor de săpăligar și mistriaș, de dereticatoare prin casă și bucătăreasă casnică, de căruțaș și cusătoreasă. De și-ar aduce aminte proverbialele gropi și comerțul cu ridicata a lumânărilor. Și mai apoi să și le auto aprindă!

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share