Spații culturale nr. 69 – Râmnic, mon amour!


Autoritățile ne-au spus, la început, cu frumosul, să stăm în casă. Izolați. Cuminți. Cu ochii și urechile la televizor, de unde curg râuri de știri alarmiste, de nimeni sancționate. Dacă le asculți și le crezi, rezultă că, de fapt, suntem morți, ca rafturile goale din magazine, pestecare s-au așternut pulberea și praful mălaiului, al făinii și al pastelor făinoase fără ou (că e
postul Paștelui, nu de alta!) cărate fără odihnă și într-o permanentă stare de isterie în debara, la bloc, sau în cămara de acasă. Suntem morți ca pădurile tăiate, ca râurile fără pești, ca școlile dărăpănate și cu toalete de țară, în fundul curții, suntem morți ca spitalele care-și cască hăul și pustiul de materiale și aparatură hăt-departe, spre un cer care s-a închis și el, dar nu din lipsăde clienți.
Stăm în casă, vorbim unii cu alții la telefon, luându-ne subiecte din (i)realitatea imediată: bătăile pe sacii de cartofi din piețele Constanței, bătăile pe mălai cumpărat cu baxurile la Ploiești, postările maneliștilor pe Facebook și jalea lor că o monstruoasă conspirație le strică afacerile; ca să nu mai vorbim de alte subiecte de interes național, cum ar fi statisticile zilnice, măștile și vizierele oamenilor politici de toate mamele și lecțiile de la școala virtuală a momentului.
Între timp, cum pisicile, cățeii și fluturașii s-au cam rărit pe rețelele de socializare, devenim sceptici și tragici. Cei cărora le dă mâna, mintea și talentul compun microeseuri despre Covid-19, despre frații noștri din diaspora, suficient de vii și de iresponsabili încât să se întoarcă acasă tocmai acum, despre lecturile obligatorii ale celor care încă mai știu să citească, despre nesimțirea părinților care se cred în vacanță și-și plimbă copiii prin parcuri și la mall, despre guvernul nostru și al altora, despre glumele la 112 (mai există idioți nedepistați pozitiv, dar care vor să vadă cum e să te plimbi cu izoleta), mă rog, despre câte-n lună și în stele sau în cer și pe pământ, că pentru pofta de vorbă nu s-a inventat deocamdată niciun virus.
Bârfim, ne indignăm superficial și ne imaginăm că „Doamne, ocrotește-i pe români!” e scris în ceruri ca obligație divină: ceea ce înseamnă că bisericile noastre, cu icoanele lor șterse cu spirt, cu mulțimea fără mască și mănuși de protecție ș.a.m.d. garantează starea de sănătate a întregului popor credincios.
În balamucul general și generat de Covid-19, Râmnicul nostru a rămas senin ca panseluțele lui, ca cerul lui fără nori și cârduri grase de ciori. După euforia dintâi, când ne-am golit portofelele și ne-am înghesuit în supermaketuri pentru produse pe care, în vremuri normale, n-am fi risipit bănuții de pensie și suplimentul primit prin TransferUnion de la atât de huliții, acum, diasporeni, ne-am întors la starea de letargie caracteristică. Deschidem ferestrele, vedem străzile pustii, scoatem vata din urechi, dar nici mașinile nu se mai aud și nu mai trec decât rar și solemn, de parcă s-ar duce la înmormântare, nu la muncă ori la Kaufland.
Vorbim cu copiii, cu părinții, cu prietenii la telefon, mai dăm o fugă la icoana din perete și neînchinăm amplu și solemn, ținem post și înjurăm tot ce mișcă, de la politică la ceasul cu cuc din sufragerie.
Între timp, primăvara se instalează fără teamă, poate puțin nedumerită, fiindcă ea a mai văzut epidemii de gripă, dar nu întinse din iarnă până-n vară, nici de la poli la ecuator, cum se întâmplă acum. „S-a țicnit lumea, maică”, oftează ea și mai aprinde niște lumini mov în magnoliile și zambilicile din parc și din grădinile pustii.

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share