Scriitori de azi – Viorel Dodan – Fragmente (8)


Tulburare

E vremea aruncatului cu pietre,
E vremea împroșcării cu noroi
A-mprăștierii cenușilor din vetre
Și-a scârțâitului de oase de moroi…

E vreme de furtună și de îndârjire
E vremea răstignirii lemnului în cuie
A secetei din om și foc de pârjolire
Și-a fumului ce urcă-n Luna șuie…

În aste vremuri, se naște din lumină,
Din vânt de stepă și urlete de lupi
La marginea de infinit ce va să vină
Un loc unde se adună erele în stupi…

Rămân stingher și fără de cuvinte,
Pierdute mi-s în noaptea nesfârșită…
Penumbre și frânturi de simțăminte
Mă țin captiv în viața încă netrăită…

10.05.2019

Una

Un albatros plutește-n van
Către o insulă albastră
Un alt tărâm de vis, eolian
Cu apă limpede, salmastră…

Un aer cu miros de sare
Învăluie încet natura udă
Un cal ce bate din picioare
Alungă roua-n iarba nudă…

Un altfel de pământ răsare
Precum acel păcat originar
Un alt păcat iese din mare
Dintr-un adânc cuaternar

Un astru rece se coboară
Către pământul de dorințe
Un asasin la ceas de seară
Ce-și ia tributul de căințe…

20.08.2018

Ultimul viscol

Ultimul viscol își trăiește agonia
Și se-nfășoară prin salcâmii șui,
Își varsă peste câmpul alb mânia,
Fără să-i pese ce lasă-n urma lui…

E-același viscol ce-a mai fost odată,
De multe alte ori, hain și înghețat,
Nu și-a pierdut suflarea de-altădată
Și a rămas la fel de-mpiedicat…

Se-mpiedică de bolovanii adormiți
Ce își visează raiul de verdeață,
Cu care sunt mereu ademeniți,
Până când vor porni o nouă viață…

Ultimul viscol mușcă aprig din zăpadă,
O poartă plânge mut, din balamale,
Că poate iarna viitoare n-o să-l vadă,
Fiindcă e ultima suflare a vieții sale!…

23.03.2018

Uns

Un secol de lumini și umbre
Se rotunjește ca o pâine
Un strigăt cu accente sumbre
Se-aude astăzi, peste mâine…

Un steag ce fâlfâie anemic
Peste orgolii dezbinate
Un suflet de bolnav pandemic
Se vremuiește și se zbate…

Un sunet slab se mai aude
Din vremuri de demult uitate
Un sicriu cu scândurile ude
Și oasele nedescărnate…

Un sentiment de neputință
Se întinde ca o ciumă
Un sacrilegiu, o umilință,
S-a întrupat într-o cutumă…

20.08.2018

Var

V-ar fi de-ajuns numai o țară?
V-ar fi de-ajuns doar un popor?
V-ar satisface lăcomia rară
Dacă acest pământ n-ar fi al lor?

V-ar mulțumi să fiți stăpânii
Întregii lumi, iar ea o sclavă,
V-ar mulțumi ca tineri și bătrânii
Să vă aducă imn de slavă?

V-ar crește inima mai mare
De-ați fi un pic mai buni, măcar?
Sau v-ar plăcea la închisoare
Între pereți mânjiți cu var?

V-ar fi mai liniștită viața asta
Dacă v-ar ști o lume-ntreagă?
V-ar durea-n cot, crăpa-v-ar țeasta!
V-aș stinge neamu-n gropi cu… var!

07.08.2018

Vară

Va răsuna iar pe câmpie
Un cântec de privighetoare
Va răspândi iar bucurie
În zborul ei, în soare…

Va răsări din nou iubirea
Cu tot alaiul ei de flori
Va răscoli în noi simțirea
Și vraja mersului pe nori…

Va răcori ploaia zăludă
Ce va cădea cu indecență
Va răsufla natura nudă
Lascivă pân` la decadență..

Va răbufni iarba-n betoane
Verdele ei va triumfa,
Va răsturna legi și canoane
Va fi iar vară, otova!

08.08.2018

Vast

Va străluci lumina lunii
În noaptea negrei renunțări
Va stărui-n ochiul genunii
Ce lacăt pune pe visări…

Va stinge focul rațiunii
Arzând în focul neiertării
Va strânge la un loc nebunii
Ce caută hotarul zării…

Va sta în loc secunda udă
De-atâta curgere eternă
Va străjui lumina nudă
Cu-aceeași dragoste paternă…

Va stăpâni pe veci pământul
Acea lumină albă, ireală
Vast sanctuar va fi cuvântul
Și idolii de lut, o formă goală…

21.08.2018

Vii

Vi-i lanțul sorții tot mai slab
Și-au ruginit din zale
Vi-i dor de viața cea de ștab
Cu toate ale sale…

Vi-i numele tot mai slăvit
De-o turmă ipocrită
Vi-i trupul gol și obosit
Și mintea vlăguită…

Vi-i pasul rar, tot mai greoi,
Și fruntea vi-i ridată
Vi-i greu să vă uitați la noi
La fel ca altădată…

Vi-i glasul stins, abia șoptit,
Și implorați iertare,
Vi-i frică de ce ați rostit
Cu nerușinare…

Vi-i frică să se afle tot
Din tot ce ați făcut
Vi-i dor de-acea durere-n cot
Cu care ne-ați vândut…

Vi-i prea târziu acum regretul
De l-ați avea cumva,
Vi-i s-a dezvăluit secretul
În goliciunea sa…

Vi-i teamă că nu sunteți vii
Ce ironie a sorții!
Căci, vii de-ați fi, tot teamă vi-i
De răsuflarea morții!

08.08.2018

Vina cea de taină

S-au strâns în jurul mesei vinovații
de ticluirea fără sens a lumii…
Se ospătează cu firimituri din trupul
și picături din sângele unui mântuitor
iluzoriu al păcatelor atavice…

Cântece deșănțate se rostogolesc peste
caldarâmuri din bucăți de inimi împietrite
în așteptarea unui timp al izbăvirii absolute…

Doar într-un colț de univers albastru,
un oarecare își plânge în taină trădarea,
numărând iertări în șiragul de mătănii
și în săruturi întinate de gânduri.
Înfășurat în mantia zdrențuită de ghearele
conștiinței ca o fiară rănită, așteaptă…

Când ospățul se va sfârși,
când cântecele deșănțate vor înceta,
iar mesenii vor fi adormit
cu capetele pe buza neantului,

când nimeni nu va mai ști
cine poartă adevărata vină pentru păcatul absolut,
doar el va ști că adevărul se va fi scurs demult,
odată cu vinul, în pământul mustind
de păcate nemărturisite…

27.04.2019

Vis depresiv

Pe vremea asta, nudă, plângăcioasă,
M-am exilat tăcut la mine în casă,
Din geamurile reci și ude îmi fac scut,
Să nu mi-atingă trupul, vântul mut…

Cădea-va ploaie multă pe pământ,
Precum cad lacrimile pe-un mormânt,
Dar, nici chiar ea nu poate să învie
Din morți, această lume cenușie…

Pătrund în casa-mi gânduri abisale
Urâte, de om cu grave boli mintale,
Vin rânduri, înșirate sau perechi,
Turnându-mi disonanțe albe în urechi…

Cu scârțâit prelung din armături,
Zidurile se-ntind din încheieturi,
Parcă ar vrea să se dezmembreze,
Ca dintr-o-nchisoare să se elibereze…

Mă-nvăluie lasciv, mirosul de noroi,
Și văd trecând tot felul de moroi,
Spre nicăieri, din lume alungați,
Umblând desculți, nerași și despuiați…

În calea lor, se aștern frunze, tristețe,
Suflete ce decad, după ce-au fost semețe,
În timp ce ei cu pasul rar și fantomatic,
Sunt la cheremul vântului tomnatic…

Udați de lacrimile gri, ce cad anemice,
Își caută prin bălți simptomele endemice,
Și mă privesc apatic cu negrele orbite,
Căci ochii li s-au stins, în depărtări albite…

Mă-ntorc între pereții ce scârțâie prelung,
Fiorii de viață vie mă frig și mă împung,..
Nu-i nicăieri nici urmă de acei moroi,
Doar ploaie, frunze triste, tăcere și noroi…

09.11.2017

Vreau să te mint

Vreau să te mint că astăzi n-am murit
Deși eu nu știu, ieri, dac-am trăit!
Dar nu am învățat, încă, să mint
Și caut adevărul printr-un labirint…

Vreau să te mint mereu că-n ochii tăi
Nu am văzut nicicând, arzând văpăi,
Că stelele nu și-au făcut, în ei, sălaș,
Și că la-nvăpăierea lor am fost părtaș!

Vreau să te mint senin, că n-am vibrat
Când mângâierea palmei m-a înfiorat
Și când cu șoapte albe m-ai înlănțuit,
Apoi, cu sărutări fierbinți m-ai biruit…

Aș vrea să te mai mint, însă, nu pot,
Căci adevărul năvălește peste tot,
Și recunosc spășit că te iubesc,
În cel mai simplu mod, copilăresc!

23.05.2019

Zi

Când diminețile își spală
cu rouă, noaptea de pe față,
și stelele-și adună-n poală
luna rotundă, dodoloață…

Pământul freamătă a cântec
și-a nechezat de herghelii
purtându-și visele în pântec
ori revărsate pe câmpii…

Și de sub brazdele-aburinde
ce simt deja mirosul pâinii,
soarele sângeriu se-aprinde
spre alba neodihnă a mâinii…

Apoi, pe cumpăna fântânii,
își face cuibul de lumină,
privind la adăparea stânii
spre care, ciutura se-nclină…

Un vânticel, tânăr și sprinten,
își scutură zefirul coamei
ca noatenul la primul pinten
abia strunit cu podul palmei.

Din praful miriștii, fierbinte,
ce se ridică în fuioare,
răsar și-acum cătări de flinte
ce au vrut, luna, s-o doboare.

Apusul moale cade peste toate,
înlănțuind în liniște cuvântul
iar ochii nopții încep să se arate,
cutreierând din nou pământul…

20.09.2019

30 de arginți

30 de arginți
zornăind cuminți
sucitori de minți
lucitori, cu zimți,
fac acum în ciuda
celor precum Iuda…
30 de arginți
aspri și fierbinți
schimbă sclavi în prinți
lacrimi de părinți
grele rugăminți…
30 de arginți
fără conștiință
și cu necredință
cu bună știință,
și cu umilință
cumpără trădarea
dezumanizarea
și înstrăinarea…
se bucură Iuda,
fiindcă toată truda
n-a fost în zadar…

07.04.2018

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share