Scriitori de azi – Viorel Dodan – Fragmente (5)


Nea

Nea firavă, nordică și rară
Ne-a acoperit domol
Ne-a adunat de pe-afară…
Fumul iese rotocol…

Ne-a-nghețat nasul și-i roșu
Lemnele trosnesc…
Ne-a adus cadouri Moșu`
Toți sărbătoresc…

Ne-a adus la fiecare
Un cadou în sac
Ne-agităm de nerăbdare
Cutii se desfac…

Neaua cade peste case
Și se-așterne lin
Ne-a fugit frigul din oase
Totul e divin…

06.08.2018

Nebunul

Fugea urlând pe stradă
cu hainele atârnându-i
zdrențe abia acoperindu-i trupul
puțin și frământat de zvâcnirile adevărului:
,,- El există! L-am văzut
mergând odată cu mine, lângă mine…
L-am văzut și I-am simțit palma Lui pe creștetul meu!”
Înaintea lui se făcea cărare în mulțimea ce se ferea
din calea lui, ca de un ciumat…
,,-E nebun!” ziceau ei uitându-se după el,
unii cu milă,
unii cu teamă,
unii cu înțelegere…
,,Cum să-l vadă pe El tocmai el? Doar el?!
Trebuie să-L vedem cu toții cu mai mulți ochi,
ca să știm… ca să nu fim singuri… ca să fim siguri”…
Dar nimeni n-avea curajul
să-l întrebe pe el
cum arată El!
Căci le era teamă
că vor părea la fel de nebuni
sau că el ar putea avea dreptate
sau pentru că și ei L-au văzut dar au tăcut!…

20.11.2017

Negru pe retină

Negrul pe retină
Încet suspină,
Dorind o lumină,
Dedesubt, o ruină.

Amar înfiorător,
Dulce îngrozitor,
Sărat amăgitor,
… Gând-fior.

D.D.A
21.06.2016

Nespusele ploi

Nespusele ploi izvorăsc din adâncuri,
Din pleoape închise peste pământuri,
Se scurg peste timpuri împărțite la doi,
Umplând de cuvinte tăcerea din noi…

Ne spală păcate murdare nenumărate,
Nespuse, atavice, mereu neuitate.
Și vin necuvinte pe nespusele ape
La rădăcina cerului, o cale să sape…

Pe calea aceasta, ca o iapă șargă,
Scăpată din orologii, Vremea aleargă,
Cu ploaia în nări, zarea s-o rumege,
De iureșul ei, crupa să-i spumege.

Nespusele ploi se scurg către lume,
Spre orizonturi albastre, fără de nume…
Netimpul se-ntoarce în spațiul rămas,
În piciorul de sprijin al unui Atlas…

01.09.2018

Nor

N-or dispărea vlăstarele virtuții
Sub lama de secure oțelită!
N-or sângera din nou în revoluții
Alte nădejdi de viață înnoită…

N-or săgeta cocori albastra zare
În inimi, dor din depărtări…
N-or șterge, cu-a lor înstrăinare
Păgânii, locuri de închinări…

N-or putea lua și pragul casei
Și poarta către măreție!
N-or ști ce-nseamnă semnul coasei
Ce culcă iarba-n veșnicie…

N-or avea timp să dea alt rost
Atâtor altor rosturi rostuite!
N-or înțelege toate câte-au fost
Și nici puterea ierbii încolțite…

03.09.2018

Nord

Nor de gânduri călătoare
ce trec, cârduri, pe sub soare
n-or da ploii însetarea
și pământului uscarea…

Nor de păsări gânditoare
ce trec seara la cuibare
n-or da gândului uitarea
și apusului, iertarea…

N-or da vieții nesfârșire
inimii n-or da iubire
nor de păsări călătoare
se înfig, săgeți, în soare…

Nordul rece din busole
prins în pânza unei iole
tremură, atras magnetic,
de un infinit ascetic…

15.07.2019

Nuc

Nu căuta prea mult la soare
Căci ochii ți se vor topi
Nu crede în vreo ursitoare
Ce timpul ți-l va prevesti…

Nu cerceta fără să crezi
Că toate sunt și ele-s tot
Nu cere ce nu vrei să vezi
Chiar de aceia, ochii-ți scot…

Nu cheltui degeaba timpul
Pe lucruri mici, neînsemnate,
Nu cumpăra vremii, nisipul
Clepsidrelor încă nesparte…

Nu colora în alb și negru
Minunea lumii, pastelată
Nu coborî vălul funebru
Peste o ușă ferecată…

10.08.2018

Nud

Nu doare chiar așa de tare
Cuțitu-nfipt până-n plăsele
Nu dramele ascunse în sertare
Ci goliciunea lacrimii din ele…

Nu drum de piatră ancestrală
Caută secul tălpilor crăpate
Nu dezgolirea frustă, trivială
Împunge ochii lumii depravate…

Nu dezveliri de vieți neșlefuite
Au picurat în simțuri focuri
Nu dezmierdări de nimfe siluite
Visat-au sculptorii în blocuri…

Nu deziluzii ca un vârf de daltă
Au scăpărat scântei în piatră
Nu decadența flăcării, înaltă
Născut-a Phoenix-ul din vatră…

22.09.2018

Obsesiv-compulsiv

În orice mâine moare câte-un azi
Ca să renască în regretele de ieri…
Să te ridici, trebuie-ntâi să cazi
În bucurii pierdute-n marile dureri…

Ca să te naști, trebuie-ntâi să mori
Precum un Răsărit în marele Apus…
Așa cum muntele cu fruntea-n nori
Visează la albastrul stelelor ce nu-s…

În zațul nopții albe după neagra zi,
Când somnul gândului te ține treaz,
Și când nimicul nu-i ce pare-a fi,
Iar orice veselie aduce un necaz…

Când orice prost se crede înțelept,
Crezând că-i o lumină-n întuneric,
Când judeci strâmb ca să fii drept,
Și orice chip de înger râde luciferic…

Când Raiul este doar un loc în Iad
Și Viața se închină umbrei Morții,
Trăiești murind în stele care cad
În licărirea lumânării-n stâlpul porții…

În aste vremuri pline de nonsensuri
Când răul ni se pare că e foarte bine,
Și în discordii gâlgâie consensuri,
Mă-ndepărtez, încet-încet, de mine…

26.10.2018

Odă

O, dă-ne Doamne minte!
Și numai bine-n viață!
Noi te rugăm fierbinte,
Cu lacrimi reci pe față!…

O, dă-ne mintea-ntreagă,
Și nu ne-o da în rate,
Căci, deși ne este dragă,
Mereu e-n altă parte!…

Și când ne vezi în turmă,
Mergând buluc cu toții
Dă-ne-o pe cea din urmă
Poate se schimbă sorții…

O, dă-o celor care n-au
Nici de doi bani speranță,
Că, poate-odată ce o au,
Vor pune-o și-n balanță!

06.08.2018

Of

O fi adevărat că viața
E doar o floare trecătoare
O fină aripă ce fața
Ți-o mângăie în grabă mare.

O forfotă ce nu se stinge
Decât în anii bătrâneții
O fierbințeală ce încinge
Dulcea trăire-a tinereții?

O fi așa precum se spune
Prea scurtă și înșelătoare
O falsă și-o deșertăciune
Plină de amintiri amare?

O fi, dar încă n-am trăit-o
Să știu de-o fi sau nu așa…
O fâlfâire ce-am simțit-o
Nu-nseamnă toată viața mea!

06.08.2018

Om

O minune se așează
Peste rănile tăcerii
O mână ce le veghează
Cu blândețea alinării

O mulțime de efigii
Se topesc într-o clipită
O mirare e-n religii
Ca dorință ne-mplinită…

O mai trece multă apă
Peste malurile goale
O muri cel ce se-adapă
Din iluziile sale…

O magie este totul
Nu-i nimic adevărat!
Omul este sacerdotul
Într-un templu dărâmat!

21.08.2018

Omul fără umbră

Pierdut în vaste purgatorii
ca-n avanposturi inamice,
simțea răceala prin toți porii
cum pătrundea ca niște-alice

Printre trupurile reci, fetide,
și în zgomot surd de oase
se strecoară, albe și timide,
razele calde și misterioase…

Umbrele lungi ce se-nfiripă
peste acea mulțime sumbră
se zbat a moarte, urlă, țipă…
doar trupul lui nu are umbră!

El este cel ce încă așteaptă
dorita izbăvire de păcate,
după o lungă, dreaptă judecată,
și-o umbră a lui, ca celelalte…

18.08.2019

Ore

O regretată, searbădă speranță,
Pierdută în alcool etilic,
O regăsim subit în ambulanță
Spre-același peisaj idilic…

O readucere a ei în astă viață
Să fie iar precum o torță,
O retrăire ne lovește drept în față,
Trezindu-ne-n cămăși de forță…

O respirație iscată din perfuzii
I se mai zbate, izometric,
O realitate năpădită de iluzii
Abia mai pâlpâie, izoelectric…

O relicvă a speranței care-a fost
Se stinge-ncet, tăcut și trist.
Ore se scurg în lacrimi fără rost
Și nu există medicul legist…

03.09.2018

Orz

Or zăbovi secundele-n căușul
Palmelor aspre și bătătorite
Or zbura repede, ca pescărușul
Peste aceleași ape vălurite…

Or zidi lumi acele aspre palme,
Scară la cer, din pietre ridicând,
Or zăvorî aceleași ape calme
În veșnicie, porțile-nchizând…

Or zgudui profund, din temelie,
Al lumii noastre, antic început,
Or zăngăni în vechea noastră glie
Zgomot de luptă, suliță și scut…

Or zăvorî uși grele, de destine,
Cu lacătele grele de rugină,
Or zugrăvi-n culori albe retine
Nestinsele izvoare de lumină…

14.09.2018

Os

O stea își strigă nemurirea
Peste o lume arsă de iluzii
O să își piardă strălucirea
Stârnind amarnice confuzii…

O să apară mulți eretici
Ce or să-i nege disperarea
O sumă de câțiva bezmetici
Nu o să-i vadă frământarea.

O singură sclipire fadă
Ar fi de-ajuns în ochii lor
O stearpă rază, ca dovadă
Le-ar fi de-ajuns, lor, orbilor…

O slabă urmă de sclipire
O să ne mângâie pe față
O să trăiască-ntr-o privire,
O stea ce este încă-n viață!

21.08.2018

Pământul

N-am mai umblat desculț de când eram copil…
N-am mai simțit pământul și căldura lui
Nici praful lui fierbinte, arzător, frământat de roțile cu
spițe ale căruțelor întorcându-se de la câmp…
Umblam atunci o zi întreagă,
o săptămână, lună, vara toată…
Din el ne luam puterile de hoinăreală
că nu ne trebuia nici masă, nici odihnă…
Aveam doar praful între degete,
în urechi și-n părul ciufulit…
Îl aduceam acasă ca pe un trofeu
de vânătoare, când ne-ntorceam, în orele târzii…
Ne despărțeam cu greu de el, căci mama ne spăla
dar noi știam că mâine alt pământ vom câștiga
în cursa inocentă spre a crește.
,,- Vedea-v-aș mari, să fiți curați!” zicea râzând, sărmana mama…
Să nu uitați pământul în care v-ați scăldat și ați crescut
și nici acele mâini ce v-au spălat!
Din ele ne luăm încă energia, chiar dacă nu mai umblăm desculți…
Pământul ăla-i tot acolo și mai așteaptă încă tălpile goale
de copil, care să-l frământe, iar el să le încălzească din
adâncurile lui, râzându-și în pietre și-n păsări la orice
urmă de copil pe obrazul lui îmbătrânit de atâtea altele
înaintea noastră…

23.06.2018

Peisaj

Albe mori de vânt măcinând albastru,
înfipte în trupul uriașului adormit
cu fruntea pe-o margine de
verde, măsoară abia simțit curgerea Timpului
invers ceasornicelor, parcă ar vrea să întoarcă erele
la vremea copilului-pământ, la verdele pur,
la freamătul încă nenăscut
al adâncului infinit…
Liniștea susură și miroase a iarbă și a cimbrișor…
În depărtare o cumpănă de fântână își plânge
fără lacrimi secarea…
Un cuc-metronom măsoară secundele veșniciei
ce se scurg ca într-o transhumanță,
cu tălăngile fără limbi ale veacurilor-sutașe…

10.06.2018

Pesimism

Suntem săracii cei cu duhul
Dar nu și cei mai fericiți,
Peste tot ni s-a dus buhul
Că suntem foarte necăjiți!

Degeaba avem credință
Cât pentru o lume-ntreagă,
Când nici în neagra suferință
Nici un fior nu ne mai leagă!

Suntem statui de neputință,
Încremenite de durere,
Mult prea străini de biruință
Și fără urmă de putere…

Ne tot rugăm la Dumnezeu,
Vărsând lacrimi la icoane,
Însă, precum a fost mereu,
Îl vindem pentru milioane!…

Dar, când e vorba de iubire
Pentru aproapele uman,
Dispare urma de trăire
Și prietenul ne e dușman!

Când egoismu-i stil de viață,
La fel și goana după bani,
Nu mai vedem nimic în față
Făcând averi și pierzând ani!…

Lumea a fost așa mereu,
Și nu sunt semne de schimbare!
Și totuși, de la Dumnezeu,
Cerem, la nesfârșit, iertare!…

23.06.2018

Ploi albastre

Părea că plouă simetric, dar nu!…
Ne amăgisem cu ploaia și eu și tu…
Ceruri de piatră crăpată se luminau
Fulgere albe, ardente, ne mângâiau…

Furtuni de smarald, furioase, ne rup
Bucăți aburinde de carne din trup,
Le-mprăștie în depărtări fără fund,
În care pui de lumină se-ascund…

Căldura-ți albastră, pe alb șevalet,
Descrie o linie a vieții, molatic, încet,
Cu degete lungi și subțiri împletești
Plase de gânduri, simțiri nefirești…

Atingeri firave ce emană scântei,
Inima își vede, cuminte, de ale ei,
Abia strunindu-și pur-sângele arab,
Bătând din copite în pieptul meu slab…

Tot Universul se strânge-ntr-un punct
De sprijin, banal, inutil și mărunt,
Rămâne-ntre noi doar praful de astre,
Stârnit asimetric de ploile albastre…

25.10.2017

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share