Scriitori de azi – Viorel Dodan – Fragmente (3)


Cum ar fi?

Cum ar fi, dacă însuși Dumnezeu
ar coborî, într-o zi printre noi?
Câți L-ar recunoaște și l-ar invita în casa lor?
Câți L-ar apăra de haitele de necredincioși
care-I cer dovezi incontestabile,
punându-L să le facă minuni cu dedicație?
Câți L-ar urma, fără să crâcnească,
fără să ia seama la râsetele arogante ale celor din jur?
,,- Du-te, domnule, de-aci!
Crezi că Dumnezeu n-are altă treabă
decât să se plimbe așa, fără niciun rost printre noi?”
Bine că Dumnezeu se ține departe de noi!
Că altfel, l-am acuza de impostură, plagiat și uzurpare de
calități oficiale…
I-am cere să prezinte documente care să ateste..
L-am supune unor interogatorii despre ce-a făcut în
ultimii cinci ani….
L-am acuza de crime împotriva umanității…
L-am face vinovat de ignorarea rugilor noastre…
L-am decreta persona non grata pe Pământ..
,,Așa să ne ajute Dumnezeu!”…

28.10.2017

De-ar fi

De-ar fi să am o ultimă dorință,
Păstrată pentru clipa de apoi,
Nu mi-aș dori decât ca-n neființă,
Să v-amintiți de mine unul, doi…

Nu pentru că aș fi de luat în seamă,
Sau viața mea, cumva, ar fi contat,
Ci pentru că mi-ar fi o mare teamă
Că și de-aceia doi, voi fi uitat…

Nu pentru că aș fi un bun creștin,
Căci, nici nu sunt și am păcate,
Fiindcă m-am îndoit de cel divin
Și-am vrut să nu le fac pe toate…

Aș vrea să știu, în clipele din urmă,
Că n-am fost cel mai mare egoist,
Și n-am ieșit atât de mult din turmă,
Dar că am vrut, ispitei să rezist!…

De-ar fi, suflarea-mi să se stingă,
Precum se stinge-ncet o lumânare,
M-ar mulțumi, zefirul să mă atingă
Cu albe flori de măr și caldă neuitare…

23.05.2018

De ce?

După ce faci primii pași în viață,
Descoperi lumea și vezi limpede
Iar cei de lângă tine, te învață
Și îți răspund când îi întrebi: de ce?

Cu timpul, crești, ești rezistent la boli
Ești tânăr și trec foarte repede…
Apoi începi să mergi la multe școli
Și la final, n-ai înțeles de ce!

Începi o altă viață, cu a ta pereche,
Copiii ți-i împaci cu cântece
Încet-încet, ți-e dor de viața veche,
De vremea-n care nu știai de ce…

Și când credeai că știi destule,
Povești cu zmei dar și descântece,
Realizezi că toate astea-s nule
Dar prea târziu e să-nțelegi de ce…

13.09.2018

Deces

De ce să arzi precum o torță
Zadarnic prefăcându-te în fum
Când astrul zilei îți dă forță
Și ai în față un lung drum?…

De ce să îți apleci privirea
Spre alte urme ce se-ntorc
De unde-ncepe omenirea,
Și unde, ere noi se torc?…

De ce, străinul cer albastru
Se cuibărește tot mai sus,
Unde se-aude cânt măiastru
De supernove ce-au apus?

De ce se-nalță firul ierbii
Spre visul veșnicei prefaceri
Hrănind pe lună plină cerbii
În ritualuri de renașteri?…

De ce să mori de grija vremii
Când altă grijă ea nu are,
Decât s-astupe gura lumii
Cu monumente funerare?…

10.03.2019

Descăpățânarea lui Lenin

Mărețul cap din bronz
al lui Lenin, se rostogolește încă
pe treptele Kremlinului.
Deși, mai sunt mulți care cred
că el e cel mumificat în mausoleu…
Căpățâna lui Lenin
se rostogolește încă
pe treptele Casei Scânteii,
de unde, odată, se lua lumină,
iar acum vine întuneric….
În drumul ei
spre căutarea trunchiului,
tigva e neschimbată:
are aceeași privire de mânie proletară,
iar trupul, are aceeași postură,
cu mâna întinsă către zorii roșii
brăzdați de seceri și ciocane programatice!
Din căpățâna lui Lenin
încă mai curge sângele ritualic
al decapitării, și multe carnete de partid mai sunt
încă pătate de roșu, nespălate,
unele, din principiu, altele din lașitate…

01.05.2019

Devreme și târziu

Mult prea devreme e târziu în viață…
De parcă Timpul însuși are altă față
Și altă curgere pe Marele Ceasornic,
Încât rămâi cu viața ta, la el datornic…

Când prea târziu devine o secundă,
Ce, cu infinitatea ei, alene mă inundă,
Regret că n-am făcut atâtea prea devreme
Încât să n-am acum motive de-a mă teme…

De-i prea devreme, eu nu pot să știu!
Și nici dacă o clipă este prea târziu…
Doar Timpul cu secunda lui nemărginită,
Poate cuprinde-n el o viață netrăită…

O fi devreme? Sau poate prea târziu?
Mă îndoiesc și ăsta-i semn că-s viu?
Cât Timp al vieții-ncape-ntr-o secundă?
Aștept cu nerăbdare să mi se răspundă…

06.06.2018

Dorință

Îmi vreau viața cu toate secundele-napoi,
Cu vechiul ceas al vremii să fac pace,
Și amintiri dar și emoții, tot înapoi le voi
Dar nimeni în lumea asta nu o poate face…

În schimb, vreau să trăiesc atât de mult,
Să fac în ciudă celor ce mă judecă greșit,
Calea să îmi urmez, instinctul să-mi ascult
Când lumea eșuează-n jur, eu să fi reușit…

Știu bine că lumii ăsteia, deloc nu-i pasă,
De vorbele prostești care doar sună bine
Dar le voi ascuți în continuare, ca pe-o coasă
Să taie brazdă groasă celor de după mine…

Sper să-mi iau înapoi toate acestea într-o zi
Mai înainte ca Moartea să-mi ceară să plătesc,
Atunci aș mai dori să le împart celor ce-s vii,
Cât încă-s viu și eu, și nu încep să putrezesc…

06.04.2018

Dorințe

Ghicește-mi în palmă trecutul
și spune-mi ce lume mai piere?
Care mai poartă în ea începutul,
din lut, apă limpede și înviere?

Deschide o carte de rugăciuni
și cântă-mi un psalm de iubire…
Să am curajul să calc pe cărbuni
cu tălpile încinse, spre fericire…

Alungă-mi din minte stafiile fricii
ce bântuie, palide, nestingherite
de după ușile zăvorâte de vicii,
vechi, cu țâțânile împăienjenite…

Caută ziua-n descântece vechi
și-n puțuri adânci, neîncepute,
toarnă-mi blestemele în urechi,
cu șoapte în limbi necunoscute…

Privește-mă-n ochi și zâmbește,
și umple-mă de acea bucurie,
cu care acesta mă pedepsește
pentru becisnica-mi idolatrie…

27.08.2019

Deziluzie

Am făcut curățenia de Paște
și mi-am găsit aripile din tinerețe, uitate
într-un ungher, printre alte lucruri
de nepurtat…
Mi-au rămas mici…
Și ce mari mi se păreau!
Nu știu de ce nu mi-au mai crescut altele,
că doar am tot vrut să mă mai înalț!
Mi-am făcut radiografie
să văd dacă mai am măcar rămășițele lor,
cioturile, care să-mi amintească de ele.
N-am văzut nimic, doar osul coccisului!
Era tot acolo, reamintindu-mi că sunt un animal
cu pretenții evolutive, captiv
între darwinism și creaționism,
feroce, precoce, vorace, rapace…
Și chiar dacă le-aș mai avea,
la ce mi-ar mai trebui?
Probabil că mi-au căzut la timp…

27.04.2019

Elegie

În șuieratul lupilor de vânt,
se adună haitele de nori
iar ploaia mușcă din pământ
în țipăt jalnic de cocori…

Pe geamuri, ceața-n agonie,
își vaită clipele rămase,
într-un sfârșit de simfonie
al scârțâitului de oase…

Fantome de copaci scheletici
plutesc haotic, ireal,
se pierd, hălăduind bezmetici
în umbra crucilor din deal…

Pe drumuri, frunze zdrențuite
se-nghesuie spre nicăieri,
spre-acele vremuri împietrite
în praful clipelor de ieri…

02.10.2019

Eu, mie…

Eu, mie, știu că-mi sunt dator
Până-mi pierd șirul zilelor,
Pentru acele clipe netrăite
Ce au trecut pe negândite…

Eu, mie, n-o să-mi fiu destul
Și o să tind, încet, spre nul
Căci, fără tine nu-s întreg,
Și doar prin tine, mă reneg…

Eu, ție, știu că-ți sunt dator,
Că mi-ai dat sensul zilelor…
Că ai primit în palma ta
Sufletul meu ce tremura…

Noi, nouă, ne suntem datori
Să nu murim de două ori,
Ci doar o dată, fiindcă, poate
Ne-ntoarcem în eternitate…

11.09.2018

Equinox

O Zi se măsoară cu-o Noapte
și își împart existența în două,
semnând împăcarea cu șoapte
și-o sigilează cu boabe de rouă…

Soarele se împacă cu Luna
căreia îi aruncă niște ocheade,
apoi îi împletește cununa
din Andromede și din Pleiade…

Universul întreg se oprește
încheind un alt armistițiu,
cu Timpul, ce-n loc lenevește,
prea obosit după solstițiu…

Dar Lumea merge tot înainte,
nu bagă de seamă la amănunte
căci Omul de astăzi nu ia aminte
la astfel de lucruri atât de mărunte…

27.09.2019

Fals original

În jurul nostru e un haos
Nemăsurat, de simțăminte,
De la altar pân` la pronaos
Ne pierdem viața în cuvinte…

Un fals original e totul!
Amarnic sufletul ne urlă
Când ne tămâie sacerdotul
Iar îngerii se-ascund în turlă…

Suflete false, triviale, slabe
Pierdute-n deziluzii abisale,
Stau la vânzare pe tarabe
Cu etichetele originale…

Căci cine să mai dea verdicte
Dacă un fals e autentic?
Nu intră nimeni în conflicte
Cu Marele Geambaș estetic!

15.08.2018

Fapt divers

Am spus odată, la o crâșmă, undeva,
cuiva, unui ilustru anonim de mucava
că vom pleca cu toți de-aici, din viață
fără să apucăm să dăm copiilor povață…

Că viața asta nu ne mai aparține nouă,
decât, poate, pe zi, doar o secundă-două
în rest, trăim frânturi de timp pe datorie,
plătindu-ne cu zile, nouă înșine, chirie…

Și oricâte vise, și muguri de speranță,
sunt toate, goale și fără vreo importanță,
căci ele nu sunt decât năluci, închipuiri
sau rămășițe triste ale unei vechi trăiri…

Ilustrul anonim, în tăcere, m-a ascultat
cu luare-aminte și-apoi m-a îndrumat,
să merg să caut locul acela tainic unde
viața îmi aparține doar două secunde…

03.02.2019

Femurul lui Atlas

Tocmai mi-am dat seama de o nedreptate
care i se face lui Atlas.
El, care ține Pământul în spate,
de atâtea veșnicii încoace…
Nu vorbește nimeni de el,
așa cum o face despre călcâiul lui Ahile.
Nu vorbește nimeni despre ce s-ar întâmpla
dacă ar apărea o sensibilitate
la femurul lui Atlas.
Un fel de călcâiul lui Ahile
al femurului lui Atlas, care dacă ar ceda, Pământul
s-ar da de-a dura la infinit.
Lumea ar fi și mai amețită de rotația lui.
A pământului…

26.10.2017

Frământare

Sătul de-atâtea emisfere,
În care noi l-am împărțit,
Pământul vrea să ne ofere
Ce-a mai rămas de oferit…

În longitudini depravate
Și suflu de ciuperci atomice
În ghețuri albe, devastate,
Se strâng mirări antropice…

Odată buni, acum malefici,
Răstoarnă ace de busolă
Revolta polilor magnetici
Sub falduri de aureolă…

Oceanul gârbovit de valuri
Sisific, urcă spre albastru
Lăsând în urmă arse maluri
Și cântec de aed măiastru…

Abia trăgându-și răsuflarea
Prin colțuri de păduri stinghere
Își desfrunzește disperarea
Prin toamne triste, efemere…

Nimic nu e ce-am vrea să fie
Precum pământul de-nceput,
Căci, scufundat în nebunie,
Pământu-i orb… și surd… și mut…

18.03.2019

Implacabil

Implacabil,
apa morților curge
imposibil,
în susul timpului
până la nașterea primului fir de nisip topit.
Inevitabil,
în curgerea ei, timpul
devine mai tânăr și mușcă cu poftă
din mărul viermănos al tinereții.
Pentru că ea, tinerețea e roasă
Inexorabil
pe dinăuntru de viermele dragostei și al urii
ce se hrănește cu carne tare
de trup tânăr și vânjos.
Și devine imperfectă,
pistruiată și acneică,
imatură…
M-am spălat odată pe față
cu apa morților,
pe vremea când curgea
imperturbabil,
la fel de iluzoriu,
și de imperfect
dar în jos,
către rădăcinile Universului
imperceptibil.
Și de-atunci sunt

06.08.2018

Inert

Aripi căzute, străine, mă dor
Încremenite în tentații de zbor
Mai curge sângele din rana lor
În praful din coada cometelor…

Statui necioplite și palide, mor
Jertfite pe un altar al pietrelor
De-o mână măiastră de creator
Care le modelează izbăvitor…

Visele pietrei se nasc orbitor
Din somnul lor dur și chinuitor
În leagănul timpului neiertător,
Și apoi se sting mult prea ușor…

Aripile grele nu mă mai dor,
Poate că praful e vindecător
Praful din coada cometelor
De pus pe rana inertului zbor…

19.09.2018

Inima

Inimă de Crom-Vanadiu,
aliaj al rezistenței,
tu reziști la atâtea forțe
ce s-au abătut asupra ta…
Ești forjată
în cuptorul dragostei,
călită în căușul urii,
și în fierberea sângelui,
altfel n-ai fi rezistat
la atâtea brațe ale forței
ce s-au chinuit să te disloce, deși,
conform principiului acțiunii și reacțiunii,
ai fi avut tot dreptul să reacționezi,
dar n-ai făcut-o!
Inimă tratată chimic,
cu substanțe de sinteză,
cu sublimat de dragoste,
praf de iubire
și esență de ură,
ai transformat anorganicul în organic,
și trăiești în propriul tău ritm cardiac…
Inimă, tu îți scrii povestea
liniei tale izoelectrice,
cu urcușuri, coborâșuri și sincope,
în speranța că cineva, o va citi
și va înțelege zbaterile tale,
de la începuturi până la acea linie continuă
nesfârșită …

25.02.2019

Ispită

Sunt momente când simt arsura
tridentului diavolului, îmboldindu-mă
să închiriez cuvintele altora,
urcați deja pe piedestale,
iar eu doar să adaug virgule
pe ici, pe colo….
Ar fi mai comod?
Ar fi mai cinstit
atâta vreme cât ar fi
mult mai bune decât ale mele?
Încep să mă îndoiesc
de produsul materiei cenușii,
așa că nu văd de ce
să nu fiu și eu în rând cu alții?
Asta e ispita de care nu pot să scap!
Am încercat tot felul de tertipuri,
căutând tot timpul cuvinte noi
în bocceluța cu care m-am procopsit
la venirea pe lume…
Le-am tot numărat și le-am tot lustruit,
până au căpătat o falsă patină a timpului
pierdut cu amestecarea lor…
Acum, nu știu dacă așa
aș fi mai fericit dar sărac cu duhul,
aș fi un hoț bogat, sau aș fi un păcătos
nefericit, căzând în păcatul trufiei…

01.05.2019

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share