Scriitori de azi – Nina Beldie – Caligrafii stelare (5)


Obosite păduri

Obosite păduri,
Cu arșiță-n coroană,
Murmură lacrima frunzei,
Hălăduind prin Toamnă…

Păduri, alai de trunchiuri
Ridate de Timp,
Visează crâmpeie
Din alt anotimp…

Obosite păduri,
Cu un ultim zvâcnet de zbor,
Închid pleoapa clipei,
Adulmecând somn…
Păduri, brațe dezgolite,
Ridicate a rugăciune
Spre ultima rază,
’Nainte de a apune…

Obosite păduri…
Trăind speranța celui
Care încă mai crede…

Arșiță-n coroană…
Rădăcina-n verde…

De-a v-ați ascunselea!

Uneori, tu, cel serios,
Îmi spui: Hai, să ne jucăm!…
De-a v-ați ascunselea!
Și nu contează, e amiază,
seara, dimineața,
eu intru în joc și îmi acopăr fața!
Copilărindu-mă, număr: 1,2,3…
Cine nu e gata, îl iau cu lopataaa!…
și te caut,
prefăcându-mă
că nu știu unde ești,
dând viață aceleași povești…
… Eu știu
și tu știi bine
că te ascunzi mereu, mereu,
după o floare de mac,
în suflet la mine!…

Te rog, Doamne!

Ajută-mă, Doamne,
să mă iert pe mine
și clipa cea uitată
în tot ce nu e bine!

Ajută-mă, Doamne,
să mă împac cu mine și cu ieri,
ca să mai pot înflori
iar primăveri!

Dă-mi, Doamne, putere
să mă înțeleg
și fapta de un rost
cu suflet, să leg!
Și mai dă-mi, Doamne,
tărie să rabd!…
și încercări…
În sufletu-mi, încă încap!…

Sisif

Asta sunt eu:
Cu bune și cu rele,
Cu visuri și cu Doruri grele…
Cu zâmbet,
chiar dacă mă doare
Și macină amarnica uitare!

Asta sunt eu:
Păcat la purtător…
Nu vreau să uit,
Chiar dacă iert ușor…
Și cu speranță
tot plătesc eu vamă,
Că asta e ursita mea,
de bună samă!…

Asta sunt eu:
Cu bune și cu rele,
Aprilie năvalnic,
Tot visând la stele…
Aprilie zănatic,
rostuit din soare,
Cu suflet corcoduș în floare!

Și… încă sunt…
Dar când nu voi mai fi,
Hoinar voi rătăci prin galaxii,
Așa, cum știți:
Cu bune și cu rele…
Sisiful pedepsit
cu doruri grele!…

Și Dumnezeu…

Și Dumnezeu m-a-nveșmântat în fluturi,
La inima-ți să pot ca să ajung
Și dincolo de ziduri de tăcere
Fără cuvinte, sufletul să îți pătrund…

… Și Dumnezeu m-a-nveșmântat în ploaie
Să spăl tristețea, cea din visul tău,
Cu soarele ce-l port încă în suflet,
Să-ți rostuiesc pe chip iar curcubeu…

… Și Dumnezeu mi-a zis dintr-o tăcere,
La tine să mă-ntorc e sorocit,
Fiindcă aici îmi e izvorul de iubire
Și rostul vieții ce îmi e menit…

Vamă de trăire

Doamne, dă-mi veșmânt de Alb,
Sufletul să mi-l îmbrac,
Bietu-i gol și-nfrigurat,
După Alb, cât a umblat!
Doamne, potolește vântul,
Sufletu-mi ce-l răscolește!
Dă-mi tu, liniște și pace,
Sufletu-mi de-l odihnește!

Doamne, lasă-mă să fiu,
În veșmânt de Alb, Iubire,
Stâncă dincolo de vânt,
Vamă vieții doar Trăire!


Binecuvântare și Pedeapsă

Când Dumnezeu m-a binecuvântat pe mine,
Întâi de toate, s-a gândit la tine…
Din coasta-ți, Evă am fost menită
Și tot atunci, dorința-I fost-a împlinită…
Și Șarpe-a fost… și măr ademenind…
și rostuit păcat de alunecare-n timp…
Dar mai presus de toate, lanțul greu,
Iubirea pentru tine iar și iar, mereu,
Menită tot de Dumnezeu…
și fără de putință și tăgadă,
o cale de a te uita vreodată…
Fără alt drum, decât
Cel care duce doar spre tine…
Drum care pleacă, drumul care vine…

Când Dumnezeu m-a pedepsit pe mine,
Întâi de toate, mi te-a dăruit pe tine…

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share