Scriitori de azi – Viorel Dodan – Fragmente (1)


Ace

Aceleași valuri spală malul
Venind din alba depărtare
Același vin curge-n pocalul
Băut de neagră disperare…

Acelui ce scrutează zarea
Cu mâna streașină făcută
Acele vântului îi iau suflarea
Și-o duc pe-o cale nebătută!

Aceluiași bătut de soartă
Îi mai adaugă-o povară.
Aceiași umeri care-o poartă
O cară pentru-a mia oară…

Acesta e un destin jalnic
Al unui om fără noroc
A cedrului ce a fost falnic
Și a ajuns doar lemn de foc!

13.08.2018

Amar

A mareei frământare
către țărmuri se revarsă
cu vuiet lung de întristare
și gust de fericire arsă…

A martiriu și-a jertfire
se-nfioară tâmpla pietrei
cea pierdută-n nemurire
și-n miros de pâini în vetre

Am ars vise-n crematorii
privind fumul melancolic,
sclavi ai pierderii candorii
pentr-un zâmbet diabolic…

Am arat pământul reavăn
asudând pentru o pâine,
amar fuse plânsul zdravăn
prevestind ziua de mâine…

26.08.2019

Amabila toamnă

Amabila toamnă, își așteaptă cuminte
rândul să își înceapă expansiunea
precum în vremurile de mai dinainte,
de când și-a început succesiunea…

Zâmbind înțelept și ca s-o convingă,
aruncă trei zile mai reci peste lume,
pentru ca fierbințeala verii să stingă
și să-i arate că nu-i loc de glume.

Deodată, vara zurlie se-oprește în loc
văzând că natura-i atât de schimbată,
pare convinsă, mai domolește din foc,
cum a mai tot făcut-o și altădată…

Căci nu îndrăznește să nu o respecte
pe doamna atât de distinsă și calmă,
cu vechi maniere princiare, selecte,
dar care ar ști să-i dea și-o sudalmă…

Iar toamna începe să-și desfășoare,
noian de culori, într-un mod minuțios
și încă se-ntreabă mirată de ce oare
vara, tot n-a înțeles să o ia în serios?

25.09.2019

Am auzit…

Am auzit că moartea se învață
trecând prin ea în fiecare altă zi,
murind repetitiv în noua viață
pe care o trăiești fără să știi…

Și-apoi reînviind cu disperarea
acelui condamnat la existență,
ce își alege-n trupu-i exilarea,
trăiești etern în crunta penitență…

Abia scăpat din albe crematorii,
și refuzând pământul ud și greu,
aștepți apusul peste promontorii
cu sufletul la mila vreunui zeu…

Am auzit că moartea e în viață
și mergi la braț cu ea fără să știi
dar nu ai voie s-o privești în față,
decât când ai plecat dintre cei vii…

25.07.2019

Amin

Am intrat odată, pe furiș,
În ochii tăi închiși
Am interzis negoțul cu frunziș
Și dansul cu derviși…

Am invitat la masă clipa
Ca să se ospăteze
Am incitat la zbor, aripa,
Să bată, să vibreze…

Am inundat cu lacrimi visul
Care voia să ardă
Am invocat din nou abisul
În ere să mă piardă…

Am insistat să bat la poarta
Luminii de apoi,
Amin! Răspunse rece soarta
Și mă primi-ntr-o joi…

09.09.2018

Amurg citadin

Se-aprind încet-încet lumini
peste orașul ăsta obosit
miroase-a noapte prin grădini
și-a verde palid, prăfuit…

Apusul se topește-n zare,
și înroșește trena nopții
ce iese iarăși la plimbare,
aprinzând stelele bolții…

În urma nopții, ochii se închid,
cu leneș fluturat de gene,
sub care se mai naște-un rid,
semn de tristeți bacoviene…

Vegheat de albele sfârleze,
orașul toarce, adormit,
sub dealuri blânde și obeze,
visând la tot ce n-a trăit…

18.08.2019

Apă

A părut, pentru o clipă,
Că pluteam peste pământ,
A pălit, în vârf de-aripă,
Orice fel de simțământ…

A păstrat lumina lunii
Frumusețea umbrei tale,
A pătruns iz de petunii
În armuri medievale…

A păcătuit și sfântul
Sub lama de ghilotină
A părăsit umil cuvântul
Sub protecție divină…

A pășit în lume orbul
Pe o rază de lumină
A pătat cu sânge corbul
Albul cel fără de vină…

11.09.2018

Apus

A pus noaptea stăpânire
Peste lupii care urlă
A pustiu și-a prihănire
Precum clopotul din turlă…

A pus luna, albe mantii
Peste tot și peste toate,
A pustiului largi gratii
Cer eresuri evadate…

Apus roșu, galben-pal,
Fiert în depărtate ape
A pus iar semnul egal,
Între ochi ce vor să scape…

A pustiei grea pleoapă
Ce se-nchide-n faptul serii,
A pus foc pe vis de apă
Și-a-nghețat glasul durerii…

10.12.2018

Apus

A pustiu și-a lună nouă
Urlă lupii în nopți albe
De se crapă lumea-n două
Sub strivirea vremii oarbe…

A pus gândul tainic cheie
Apelor ce curg în vaduri
Cărând, ruptă în crâmpeie,
Furia de prin zăgazuri…

A pus omul frâie vieții
Ce hălăduia pe câmpuri
Vrând să-i fure tinereții
Forța împietrită-n nuduri.

Apus roșu în ape negre
Dă un sens de-a fi culorii
Doliului din porți funebre
Spre mormintele candorii…

20.07.2019

Aprindere

Mai aprinde-mi o lumânare
la căpătâiul patului de frunze,
să-mi lumineze albul ochilor
pierduți în căutarea celui care-am fost.
Mai scapără un amnar
în ploaia depresivă cu rău de înălțime
ce nu se mai satură să umple mici sfere
cu aerul tare al înălțimilor celeste.
Mai fulgeră-mi în minte
toate amintirile acelea de mii de volți
care mă străbat, albastre.
Mai pune gaz peste focul
din adânc de piatră funerară,
să învie toate mările și nisipurile ascunse-n ea.
Scapără-mă, aprinde-mă, fulgeră-mă
însă numai nu mă stinge
cu oceanul de iertări în care mă scufunzi…

11.09.2018

Arc

Ar cuprinde, oare, ochiul,
Toată nesfârșirea lumii?
Ar clipi, strivindu-i cuibul
Lacrimii, deșertăciunii?

Ar cădea atunci, blesteme
Peste falsele cutume?
Ar ceda cel ce se teme
De un chip fără de nume?

Ar conta în fața Vieții,
Toate visele pierdute?
Ar chema în bezna ceții
Lupi, stafiile tăcute?

Ar cinsti astfel, acestea
Toți cei care-ar viețui
Ar cunoaște ei povestea
Și altfel le-ar prețui?

10.08.2018

Ard

Ar desena copiii noștri
Pe-asfaltul doar de două dește
Ar deveni ei niște monștri
Ce ne-ar mânca, doamne ferește?

Ar duce ei pe umeri lumea
Așa cum noi, bătrâni, am dus-o, prost,
Ar da orice s-atingă culmea,
Sau s-ar gândi că n-are niciun rost?

Ar dușmăni cum noi o facem
De câțiva zeci de ani de zile-ncoace?
Ar demonstra că ne prefacem
Iar asta e tot ce se mai poate face?

Ar durea, azi, toate acestea
Dacă, într-un final, s-or întâmpla?
Ar demistifica povestea
Sau o vor spune, simplu, tot așa?

12.08.2018

Are

A reînviat sub o fereastră
Un trandafir demult uitat,
A revenit în lumea noastră
Pentru a fi din nou tăiat….

A refuzat să se transforme
În buruiană sau… ceva
A reînflorit, uitând de norme,
Și așteptând pe cineva…

A readus în roua dimineții
Mirosul lui, blajin, suav,
A redeschis o poartă a vieții
Și m-a făcut să-i fiu un sclav…

A renunțat să se ascundă
De lama unui alt cuțit
A refăcut timpul, la secundă
Să simtă iar că e iubit!

12.08.2018

Aripi frânte

Tristețe e-n cer, tristeți pe pământ
Căci tinere aripi devreme s-au frânt
De dorul nebun de albastrul senin,
Pentru a fi mai aproape de cel Divin..

Prea multe aripi zvâcninde se frâng,
Prea multe lacrimi în ochii ce plâng,
Prea mult zbor trăit dureros de puțin,
Prea multă iubire e-n tristul destin…

Noi lumi se vor naște, apoi vor muri,
Timpul se va întoarce înainte de-a fi,
Vieți se vor stinge în creuzetele lor
Însă rămâne eternă dorința de zbor…

Destine mereu între cer și pământ,
Viețile lor sunt mai presus de cuvânt,
Deși au doar una în piepturile lor,
Rămâne-n lumină în timp ce ei mor!…

07.07.2018

Atavic

Instinctul înrobit de conștiință,
În marea luptă a rațiunii,
Așteaptă o sclipire de dorință
Pe buza rece a genunii…

Un singur pas îi mai lipsește
Ca să ajungă într-un hău
Și un impuls nervos ce crește
Ca floarea răului cel rău…

Sălbăticia e cu greu strunită
În lanțul tot mai ruginit,
Umanitatea e tot mai răvășită
De chinul vieții de trăit…

Scăpa-v-or bestii hămesite
Cu ochii roșii de turbare,
Ne-or lua speranțe pe copite
Spre veșnică înstrăinare?

01.11.2018

August

Au gust amar trezirile din vise
Lumina zilei nu le îndulcește
Au gustul bucuriei celei interzise
Pe care raza soarelui o ocolește…

Au gust rotund fructele copilăriei
Ascunse-n sânul tresărind și speriat,
Au gust acum și fructele mâniei
Pe care l-ai fi vrut demult uitat…

Au gust toate pe această lume,
Și ploi și vânt și fragedul destin…
Au gust chiar și iluzii fără nume
Pierdute, neglijent, la vreun festin…

Au gust amar… și dulce… și bizar
Viețile noastre mult prea coapte,
Au gust electric de fulger globular
Ce luminează drumuri printre șoapte…

19.08.2018

Autopsia speranței

Dragii mei, aveți în față
O Speranță ce-a murit
Și-a fost ultima în viață,
Iar acum, ne-a părăsit…

Priviți-o acum cum zace
Rece, pe această masă!
Nu demult, era vivace
Și prezentă-n orice casă…

După cum ați observat,
E deja în ,,rigor mortis”
Craniul i l-am trepanat
Și miroase a miozotis…

Priviți fața-i cea lividă
Și cu ochii goi, închiși
Plină de formaldehidă
Însă porii-i sunt deschiși…

Brațele de care-odată,
Se-agăța o omenire,
Au încetat să se zbată
Și stau în încremenire…

Inima-i și-acum mărită
De la dor și suferință,
De la viața netrăită
De la dramă și căință…

Dragii mei, priviți-o bine,
Fiindcă e ultima dată!
Azi, nimic nu ne mai ține!
Mâine, ea va fi-ngropată!

19.01.2019

Bătrâna mamă

Cu ochii mereu umezi, cu privirea tristă
Căznindu-se să mai desfacă un nod
S-ajungă la puținii bani dintr-o batistă
Ascunsă-n cufărul pe care carii vechi îl rod…

E-atâta liniște-n odaia proaspăt văruită
Doar ceasul vechi mai ticăie absent
Iar lângă geam, în grădinița îngrijită,
Motanul se sorește, torcând indiferent…

Și-a scos basmaua neagră din dulap
Miroase-a busuioc sfințit și-a mușețel
Și-o aranjează-ncetișor pe albu-i cap
Iar ea nu vrea să stea frumos, defel…

,,-Eeei, nu mă ajută aste mâini bătrâne,
Cu care frământam la pâine altădată…
Acum sunt slabe și nu îmi mai rămâne
Decât pe piept să mi le pun, ultima dată”…

Gândind așa, își face-o cruce mare
Și iese-ncet-încet pe ușa de la tindă…
Nu are chei la casă și nici încuietoare
Căci cheia e demult în cuiul dintr-o grindă…

Afară-i soare blând și cântă guguștiucii
Iar ea pășește-ncet, abia-și târăște pașii
De parc-ar merge pe un drum al crucii
Gândindu-se la ce-or mai face copilașii…

La gândul ăsta ochii i se înseninează
Și drumul spre biserică e-acuma mai ușor
Pe fruntea ei și soarele trimite-o rază
Să nu-i mai fie-atât de greu de dorul lor…

Biserica-i din an în an tot mai departe,
Și nici toiagul vechi n-o mai ajută,
Însă ea nu lipsește și vrea să aibă parte
De-același loc în strană, unde stă, tăcută…

Trupu-i puțin se pierde-n praful din uliță
Învâltorat de-un vânt iscat vremelnic,
Pe drumul crucii, bătrâna măiculiță,
Își ține strâns în mână un pomelnic…

A scris frumos în el toți viii dar și morții
Cu grijă mare, să nu uite pe niciunul
Și își așteaptă împăcată rânduiala sorții
Căci după ea nu se va mai scrie vreunul…

07.08.2018

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share