Scriitori de azi – Vasile Ghinea – Între zbor și levitație – poezie (3)


Întrebare

Din necuvintele lui Nichita
am deșirat un fir
pe care îmi înșirui ideile,
ca lăstarii viței-de-vie
în urcare spre secunda de cer
a unui Dumnezeu,
care, până când?
ne mai suportă cântecul.

Întrebări pestrițe

Strigă cucul deznădejde,
iarba geme,
pomul plânge,
omul nu-și găsește calea.
Cârduri, cârduri la alegeri,
pentru cine, pentru ce?
tot nimicul frământăm
și din țara lui Zalmoxe,
băjenim cu ochii plânși.

Cântec de dor

Dor dorurile toate
și locul nu ni-l mai găsim.
Bate luna în fereastră,
soarele pe coama dealului
ne anunță un început,
de tristețe și suspin,
fără logică în drum.
Totul doare,
totul plânge,
doar să vrem să auzim.

Punctul celest

Când am descoperit realul
din magia jocului,
am realizat:
studiile copilăriei
se sfârșiseră
fără licență.
Și fără dispensă,
sunt un restanțier
la copilărie.

Stare

Cuiburi de cuci
cu scârțâit de porți,
doar muzica mai animă
pânza de păianjen,
uitarea joacă la cărți speranța.
Totul merge în ceață,
pe apucate chiar,
e seară, e dimineață,
e numai stare,
ne ridicăm, cât a rămas din noi,
un du-te-vino trist,
unii numai se duc.

Realitate

Vin cuvintele, plutesc ideile,
mă-nconjoară flămânde,
utopia se naște
dintr-o realitate ciobită,
ca o părere, ca o speranță,
în mintea unui muribund.
Este iarăși noapte în paradis,
ideile s-au stins,
doar pașii treptelor
ce nu mai coboară,
mai hulesc
tăcerea din cuvinte.

Libertate

Curge-o lumină galbenă,
piezișă, zăludă a uitare.
Libertatea în sânge
herghelie de cai,
gustul libertății iz de aripă și dor,
dar crucea din spate
îmi dă ora exactă.

Fluid

Culeg frumosul din flori,
în poezia ceaiului dimineții.
Plouă pianul picuri sonori,
inundă camera o muzică fluidă,
baie de uitare…
Unde sunt metaforele copilăriei,
inocenței?

Sentimentul plecării

Creștea singurătatea în mine,
odată cu timpul,
orizont al visării
de dor și revoltă,
forțând norocul tăcerii
în drumul spre moarte-cunoaștere.
Plecarea din mine,
teamă a singurătății
din poarta chemare,
sentimentu-mi plecat înainte,
era nevoia devenirii
lumină până la sfârșit.

Radiografie

Secunde de aer,
de carne, de clorofilă,
mare de secunde
în care înotăm
printre ceasuri
contra curentului epuizare
și în care moartea
levitează peste timp.
De aceea, fugim de noi,
ca o temere a întâlnirii
cu destinul.

Noi

Coala de hârtie, burete stors de cuvintele
care plâng și nu ar trebui.
Noi și cuvintele,
o lume, teamă a descoperirii
întunericului din noi.
Ne este jucată viața la zaruri
și noi spectatorii la timp fără timp,
căutăm o ieșire a ruletei
ca-ntr-o piesă a destinului.

Clipe

Ridic osanale clipei
și trag edecar zilele,
ocnaș în libertate,
ocnașul clipei,
sâmbătă spre duminică mă-ncurc
în secundele ceasului,
ca un școlar scăpat din vizor.

Doruri

Dor de aripi și vise
ingredientele unui fel de poezie,
o stare a materiei umane,
ce vede cuvintele Creatorului
și cele personale,
pentru grația de a-l lăsa
să vadă și ce nu se vede…
sentimentele.

Tablou baroc

Fac apel la cuvinte
să-mi aleagă calea…
prea multe…
O muzică-n surdină
plutea în cameră,
o pisică dormea
în centrul patului,
iar el, cu capul pe masă
asculta accentele
plecat în siderale zări.

Curs de limbă maternă

Învăț să citesc neînțelesul.
Între mine și umbră,
soarele este martorul
verticalității mele.
Pomii sunt
îndrăgostiți de soare,
Albinele de polen,
iar eu de tine.

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share