Scriitori de azi – Vasile Ghinea – Între zbor și levitație – poezie (1)


Motto:
„Poezia poetului stârnește poezia intimă a fiecăruia. Un poet este cu atât mai măreț cu cât cei care-l citesc nu pe el îl descoperă, ci pe ei înșiși”.
(Nichita Hristea Stănescu)
Motto:
„Poezia este o artă care doare. Doare atât cât doare arta. Toată arta la un loc nu ustură însă așa de tare ca poezia”.
(Marin Sorescu)
Motto:
„Aforismul ar trebui să fie statuia unui gând.”
(Vasile Ghica)
Motto:
„Poezia este jurnalul unui animal marin care trăiește pe uscat, râvnind să zboare în văzduh”.
(Carl Sandburg)
Motto:
„Poezia este revelația creației lui Dumnezeu în eul liric al artistului”.
(Vasile Ghinea)

Cuvânt înainte mergător
„Pictura este poezie care se privește, iar poezia este pictură care se ascultă” mărturisea Leonardo Da Vinci. Comparată cu pictura, dar o pictură din cuvinte, poezia trebuie ascultată în semantica fiecărui cuvânt ce realizează contextual universul liric. Poezia implică, nu explică. Pătrundem în universul poeziei dacă avem încărcătura, starea necesară, sensibilitatea și puterea imaginativă de a părăsi, pentru câteva momente, realitatea imediată. A doilea „ingredient” din cartea de față, aforismul, este o altă formă de comunicare cu cititorul. Lucian Blaga răspundea la o întrebare: „Ce este aforismul? O floare în stare de grație. Aleasă să conceapă Logosul și să-l nască”. Dacă ne putem regăsi în universul poetic și aforistic, înseamnă că autorul și-a atins scopul.
Autorul

Soției mele Firița

Poetul
Un pumn de lut însuflețit,
înnebunit de geniul Tău,
înnebunit de zare,
înnebunit de tot
ce-i necuprins,
de tot ce-i lacrimă și dor.

Efect
Păsări călătoare,
țipete de-albastru,
inima-mi se scurge,
ochii mi se duc,
păsări călătoare,
visul meu de zbor
stă-n fragila rădăcină
și-n cuvântul despre tot.

Rogvaiv
E toamnă în culori,
mai toarnă-mi o cană de vii
pentru morții din rădăcini,
am rămas singuri pe insula nimănui,
mâncată încet de amintiri.

Fatum
Eu, tu, noi,
drumul, cerul,
pasărea și ploaia,
un poem pe o frunză
într-o lacrimă de rășină.

Știu
Știu pe ce parte
a cuvântului dormi.
Știu câte silabe respiri
până la cafeaua din Calea Lactee
pe care o străbați
în pași wagnerieni.
Știu, într-o zi uitarea
va acoperi mireasma noastră
și lumea va fi
mai singură în poezie.

Arca după Noe
Corabie plutind printre astre,
corabie de oase, de case și oase,
munți și ape, dealuri și văi,
jivine cu și fără picioare,
oameni cu și fără picioare,
oameni cu și fără cap,
cu toții mâncăm și ne mâncăm,
până la urma urmei
cineva va rămâne să scrie
după urma urmei.

Trepte
Trac,
troc,
truc,
pași
pe scara
vieții.

Cu fiecare zi
Cu fiecare zi
mă despart de mine,
pe muchia cuvântului
martor,
în durerea uitării
și-n toamna lungă,
păși-voi.

Zbor
De atâtea zăpezi,
unde de apă zburând,
fluturi albaștri.

Clipe
Gândurile zboară
unghiular.
Răstignite pe hârtie,
rănesc tăcerea.

Speranță
După milenii de coacere
a grâului,
am rămas la filosofia
feliei de pâine
acoperită cu vorbe,
dangăt de clopot, fără zâmbet,
dintr-o speranță amară.

Stare
Cuvintele îmi fac foame
de necunoscut,
ca o biserică de Dumnezeu
și drumul capătă forma lor,
ca o patimă a supraviețuirii
într-un ocean de indiferență.

Înainte de…
Numai pământul din pământ
știe păstra secrete.
Altfel, ele zboară,
vorbe în stele,
în floarea de tei,
în trilul privighetorii,
peste fânul cosit
sau cad greu,
sedimentele inimii,
cuvintele mușcând timpul
înainte de început.

Cu și fără
Întâmplător sau nu,
mi-am inventariat gândurile.
Mi s-a uscat cerul de așteptare,
cuvintele nu și-au deschis sămânța,
doar lacrima inocenței
este singurul răspuns.

Destin
M-am născut…
în marea de lumină,
prea mare
pentru inocența mea.
De-ar fi posibil, Doamne,
pentru încă o viață,
aș drămui lumina
pentru întunericul din noi.

Veridic
Doamne, roboții umilirii
și sendvișul timpului
între două facturi,
adevărul despre
marea dragoste
cu sens unic,
iubirea de cel fluturat
și frunza din codru, suntem.

Liric
Poemele, cuvinte
sedimentate în imagini,
pietrele peste care
curg verbele
biologiei croșetate,
amintirile neuitării,
pașii periplului teluric.

Sens unic
Zboară gânduri unghiular,
păsări călătoare,
iedere mă împletesc
în uimirea lui a fi,
despre mine, despre ei,
orizont și însoțire,
drum în doi și totuși singur
în ieșirea din uimire
din ce-a fost vremelnic casă.

Cântec
A rămas cenușă din ce a fost văpaie.
Se sfarmă trandafiru-n palmă,
iar iarba sare-n așchii sub apăsarea tălpii.
Un strat de pudră rece se-așterne pe pământ,
iar omu-și strânge cojocul de pe el.
Închid în mine un pumn de jar,
udat și stins, încet, încet,
de lăcrimarea inimii nebune.

Elogiu
Pentru răsăritul din noi
Apusul luminos
Amintirilor leagăn.

A fi
A fi fără umbră,
este a nu fi.
A fi gând,
drum, ploaie,
floare, iubire,
este a fi om,
cu și fără margini,
în lumina albastră,
pentru ritmul circadian.

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share