Scriitori de azi – Cornelia Ionescu Ciurumelea – Pseudonim pentru lacrimă (2)


Cuvântul mi-e condamnat

să-mi fie rană…dâră albă în oase…
lacrimă dospită…plâns cadenţat.
în peştera unde sângele tău mă ascunde
cuvântul mă veghează sălbatic…
îmi pictează pe frunte
cu degetul muţeniei slute
poemul cu taurii roşii…
cuvântul…patimă captivă în trup…
mă devorează cu obsesii de plumb…
cu plăsmuiri…cu sărut…cu scânteie.
Din el…eu mă întorc mai curată…
tu te întorci…iubite…ca lutul de crud.

Crud trăiesc
acest poem…
de parcă am băut
din lacrima Penelopei…
de parcă am plâns
cu pleoapele ei strivite…
de parcă…în furtună…pe mare…
rătăcitoare prin beznă fierbinte…
umbra mea…
desfigurată de aşteptare…
m-a înfăşurat
într-un şal de cuvinte…

Cuvintele….
amintindu-şi acea toamnă târzie…
încremenite în epiderma lor vineţie…
devin materie amorfă…
agonizând pe buzele avide de tine…
Ordinea lor în poem…pentru mine…
nu mai contează!
Molecula lor a fost arsă
într-o desfrunzire absentă…
într-o trudă dementă.
Din osul lor se hrăneşte acum
o culoare flămândă…
un galben de crom…
o lacrimă muribundă…

Muribund…brăzdând
în lung şi-n lat universul…
trandafir crescut în nisipuri de os…
trupul meu…trapezist al zborului…
zburător curajos…
mai joacă o dată şotronul albastru
privind în ochi…bărbătesc…cuvintele
care-l îmbătrânesc…
Trupul meu…schimonosit de adevăr…
înlănţuit în foşnetul unei morţi de mătase…
devine o materie alunecoasă…
o argilă regală de sânge golită…
o iarbă carbonizată…
un final apoteotic…o lacrimă arsă…

De o lacrima arsă
mă las hipnotizată…
Ea reinventează…reaprinde dureri
în oasele-mi…lespezi de chihlimbar şi agată.
Ea îmi trezeşte indigoul din sânge…
Sunt liberă precum picătura de ploaie!
Te simt…iubite…ghimpe astral
în agonia desfrunzirii finale…
Mă urci…spirală de zăpadă firbinte…
Esti puls metafizic
între muribundele mele cuvinte…

Cuvintele confuze…cu zbor împăiat…
ucis în ritualul tăcerilor duble…
sunt păsările smulse
din crăpătura de purpură a pieptului…
Cândva…aveam coapsele verzi…
visam cu fiinţa întreagă…
alergam cu talpă de fildeş…cu patimă oarbă…
vărsam…somnambulă…lacrimi rotunde…
Credeam că pot să mă vindec
de cuvintele supuse…cuminţi…care nu urlă…
de cuvintele schimonosite…
de roşul lor diluat aruncat peste frunze…
de toamnele naufragiate în sânge…

Sângele-mi urlă
c-o tăcere neîncăpătoare…
când…tu…iubite…îţi scrii nemurirea
pe pergamente de carne…
când îmi scufunzi în orbite
corăbii pline cu lacrimi crepusculare…
când…pe agonia pleoapelor de hârtie
te scrii…poezie…
cu fantezie…cu nebunie…
cu oarbă înverşunare…
cu egoistă trufie…

Cu egoistă trufie îţi chem…
în fragila candoare a nopţii…
tălpile rănite şi resemnate…
să-mi păşească pragul de oase…
să-mi descifreze ale cărnii angoase…
Stelara ortografie a braţului tău
urcă o zveltă spirală prin scrumul de mine…
Fii cioplitorul
ce-n lacrimă poate să-mi sape
treptele vindecarii albastre!

Urc treptele vindecării albastre
cu lacrima-n lanţuri…
cu nămolul tristeţii ajuns până la şoapte…
îngenunchiată într-un anotimp putrezit…
cu buze uscate visând la miresmele nopţii…
muşcată de hienele sorţii…
Privindu-mă în oglindă concavă…de lut…
mă văd jefuită de cuvinte coclite…
tăvălindu-mă…goală…prin ninsoarea morţii…de netrecut…
În palme stalactite de sare ascund…
caut prin spintecate gânduri ouă de păsări…
prospeţimi de aripă…rădăcini de cuvânt…

Din rădăcini de cuvânt
aud cum urcă-n surdină
o arşiţa purificatoare…
un cotropitor ecou…
o sangună răşină…
o lacrima ingenuă care meditează
pe epiderma mea…atât de fragilă…
Amară de întomnare…
ştrangulată în cătuşă de vină…
ea îşi trezeşte instinctul rebel…
se spală de vibraţii galbene…de răşină…
Curge…veşnic calvar…veşnic virgină…
tremură…putregai…pe retină…

Pe retină
îmi tremură a lacrimei zbatere…
se prelinge prin jgheaburi de carne…
narcisistă lumină…
înfrunzeşte pe piele…duios…
din a nopţii sudoare…
pătrunde…pasăre străvezie…în miezul de os…
însufleţeşte…scânteie…orice lut sau leşie…
are identitate ascunsă…
e poezie…

Ai identitatea ascunsă
a poeziei…iubite…
atingerea ta e metaforă
scrisă pe epidermă…
gura…o balerină zveltă şi cabotină…
dansând senzual
pe pojghiţa de întuneric a cărnii…
Lacrima ta e un drog inocent…o curată morfină
ce-mi leapădă în ureche tumult de cascadă
murmur de mandolină…
exacerbare…umilă credinţă…
aşteptare şi nebunie…iubire…
patetică năzuinţă…

Cu năzuinţa de-aţi fi pereche…
zăpadă nepăşită de o mie de ani
sau literă veche…
necitită în nicio carte străveche…
în urma ta am urlat cu buzele fumegânde
moschee cu minaretele prăbuşite…
am durut…de parcă am inventat eu durerea…
m-am risipit…
am iubit fară gravitaţie…
am scos lacrimi la licitaţie…
mi-am turnat adevăr de plumb în pupile…
mi-am implorat sângele să iasă din hibernare…
să curgă liber…despotic şi pătimaş…
să fie una cu tine…mimetism sinucigaş…

Sinucigaş îmi este plânsul…
pe treptele lui nu urcă nimeni…
se aruncă în gol să-şi audă propriul ecou…
Lacrima lui…vrabie moartă pe un pervaz…
poem eşuat pe obraz…
e spintecată în două… vis şi sudoare de rouă…
Cu degete înmuiate în dragoste…
paralizate de trufie şi teamă…
mi-o ştergi…iubite…cu vină…
Atunci…în trup…
cuvintele…împietrite şi anonime…
se zvârcolesc
ca într-un stup de albine…

Ca într-un stup de albine
cuvintele zumzăie
şiroind de sânge şi de lumină…
Euforice…carnivore…
ard
în căuşul din palma durerii
arătându-ne drumul decapitării…
Prin cenuşa lor imaculată…înaltă…
iubite…păşim cu gleznă nomadă
bucurându-ne
precum copiii…
de întâia zăpadă…

Întâia zăpadă m-a viscolit cu literă mare…
s-a aşezat…meditaţie-n pleoapă…
mi-a descompus tot frigul din carne…în lacrimi…
apoi…s-a destrămat…durere fierbinte…
imponderabilă…
ca un fâlfâit de păun…
Te aştept…iubite…în transă…
într-o metaforică moarte…
cu drogul înălţimii plutindu-mi în vene…
Vibraţia amorfă a cuvintelor zămisleşte în mine
iluzia desprinderii supreme…
îmi trezeşte la viaţa instinctul de pasăre…

Instinctul de pasăre
îmi sfâşie asimetric sângele…
îmi vibrează cenuşa…
îmi tremură coapsa…iluzoriu zidită…
la temelia mincinoaselor tale cuvinte.
La ceas de veninoasă împărtăşanie
îmi limpezesc de lacrimi orbita…
îmi rotunjesc genunchii în ierburi plăpânde…
şterg plânsuri bătrâne din oase…
îmi rup din carne poeme fecunde…
cu braţe necredincioase…

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share