Scriitori de azi – Cornelia Ionescu Ciurumelea – Pseudonim pentru lacrimă (1)


soțului meu

motto:
lacrima…
cal troian ce-mi paște în pleoapă…
e poezie…

Lacrima este fructul sfios…de ger pârguit…
căzut din copacul meu fulgerat…vlăguit…
în carnea ta…proaspăt omăt…
Lacrima…sudoarea cu luciri de carate…
jupuită de inocența-i amorfă…
hăituită de un șoim metafizic…
orbită de nechezatul amurgului mistic…
mi-am smuls-o din orbite cu strigăt caustic…
cu geamăt…cu freamăt…
ți-am vărsat-o…iubite…cu jertfă…în sânge…
pseudonim sinucigaș…acrobatic…
pentru poemul acustic…sarmatic…acromatic și grafic…

Poem acustic…sarmatic…
lacrima…
un Stradivarius cu arcuș de cerneală…
c-o incandescentă gheară de lavă
îmi mistuie febra polară
vibrându-mi în cearcăn o malefică ploaie amară.
Lacrima…un miez de dragoste…
un cal troian ce-mi paște în pleoapă…
un greier fanatic ce-mi sapă caverne în carnea mioapă…
este catargul cioplit dintr-un spin…
îngheață sângele cu transparența-i sticloasă…
îl preface în rășină de pin…

O rășină de pin…atingerea ta lacomă
poartă o geometrică vină…
îmi picură liniște sticloasă în oase…
obrazul uscat
mi-l preface într-un puzzle din lacrimi.
Iubite…în carnea mea…
din loc în loc…asemenea unor semne de carte…
veghează visele netrăite…
carbonizate…golite de chipuri…
Trupul…veșnic ciorchine de sare…
păstrează o rană albastră pe coapsă…
tatuată de mâinile tale…

Mâinile tale poartă biblica vină…
frământă din carnea-mi sfioasă
un infernal poem de iubire.
Urc eșafodul setei de tine
cu gigantică…nevrotică bucurie…
cu durere virgină…
să văd…să-ți aud lacrima
cum mă ninge vindecător
cu acrobatică…pătimașa…karmică simetrie.
Îmbrac visul de pasăre…rochie din iasomie…
așteptând cu sângele spart…
cu gând vinovat…de femeie…
ca într-o antică epopee.

Ca într-o antică epopee
cu buze arse…flămânde…strivite de lacrimi…
străvezie și anonimă…
pradă supusă…
te aștept…iubite…ca pe o rimă sublimă…
ca pe-o regală ispită…
ca pe-o silabisire de crud…
Vreau să-ți aud arșița din cuvânt…
să-ți miros lacrima…nalbă înflorită din plâns.
Hohotul sângelui învață a curge
cu tălpile goale prin lut
descifrând logaritmul de sete…
memorând heraldica fiecărui sărut…

Heraldica fiecărui sărut…
criptată…ascunsă…hieroglifă stelară…
o descifrez spălându-mi sângele în lacrima ta crepusculară…
de sofisticate muţenii…
de cuvinte amorfe…de dureri târâtoare.
Iubite…mi-ai răvăşit euforica carne
cu beţia nopţilor tropicale
până când…buzele…sângerânde…
au devenit frunze uscate…
palmele…nesărutate…au
trosnit…oseminte sărate…
Desluşind eclipsa barbară
pleoapa…suprem echilibru…
mi-a fost mânjită de toamnă…

Mânjite de toamnă…fotografiile noastre
au pupilele dilatate de un galben cumplit…
rătăciţi părem…iubite…prin solstiţiu sleit…
purtând pe tâmple mirosul palid al fricii…
năruiţi de revolta trăită în doi…
istoviţi de dor…tremurând în tranşee până în zori…
flămânzi unul de altul…aşteptând cu ardoare
ale dimineţii scrisori.
Cu umerii despovăraţi…
spălaţi în ploaie de lacrimi de primordialul noroi…
cu răni domesticite…cu sângele amărui…
cu pleoapa spintecată de cer…
învăţăm…iubite…evadarea din ger….

Evadarea din ger
strigă-mi-o crud…
cu sufletul nud…
nezugrăvit…
nefardat.
Precum Sisif din Corint…
rostogoleşte-mi lacrima…piatră încinsă…
la nesfârşit…
prin sângele tău
care se teme de frig!

Sângele meu se teme de frig…
de profeţii…de păsări sinucigaşe…
de mareele uriaşe…
de gigantice dureri ancestrale…
de inefabile constelaţii…
necitite…necoapte de carnea mea.
Sângele meu se teme de cuvintele neîncepute…
neînspicate din lacrimă şi noroi…
de cuvintele săpate în crete…netezite de ploi…
de cuvintele…nisipuri incandescente…
care mă ţin captivă în cămaşă de zale…
de cuvinte în care zac…în care tac…
care-mi prefac braţele-n aripi letale
admirându-mi-le în oglinzi de cristale…

Admirate în oglinzi de cristale…
eviscerate de luturi bătrâne…
neaprinse de înţelesuri supreme…
zbârcite de sete bolnavă…abruptă…
cuvintele devin o povară…
o piatră de moară…o memorie mută…
se furişează prin clocot de lacrimi…
anonime…căutându-te prin marile nopţi de priveghe…
Cuvintele mele…iubite…devin stafii infidele…
scrumuri din vechile morţi…
memorate de sânge…trecute prin vene…
îngropate în adâncuri de mine…Atlantidă de semne…

Semne scrijelite pe trup…
aceste vechi smalţuri ale iubirii
vărsate-n obraz…
prelinse pe gură…
indescifrabilă…magnetică zgură…
îmi dau un suprem echilibru…
Sinucigaşă…a ta făptură…
plăsmuită din argilă de stea
şi scântei de cuvânt…
îşi leapădă flacăra-n mine…
mă frământă…mă arde…
mă spală-n culoare de cer…
de pământ…de sărut…
împlinind al meu lut.

Al meu lut…l-ai otrăvit
cu o iubire trufaşă…
cu vina sângelui tău cameleonic…
cu setea de mine…deşertică…pătimaşă…
cu incendiile braţelor nărăvaşe
ce-mi aprind coapsele…
Al meu trup
are gust inefabil de lacrimă
şi un călcâi galben…în care…
toamna şi-a împlântat furia
cu rădăcină de urlet…
lăsându-mi muribund
fiecare cuvânt.

Cuvânt…sloi desprins…ilegal de polar…
din poemu-ţi de trup…
îmi va trece hotarul
bâjbâindu-mă mut…
până voi deveni o entitate suavă
cu mască oarbă pe chip…
cu braţe deghizate în aripi inerte…jertfite.
În camera obscura a dragostei…
troienită în zăpezi fără tâlc…
voi bea ultimul strop de otravă
din poemu-ţi sălbatic.
trecând…iubite…spre moarte…
voi călări herghelii de cuvânt…

Cuvântul tău are pleoapele pictate păgân…
cu greieri şi semne…
precum mumiile egiptene.
Cuvântul tău gravitează peste sângele meu…
îmi pătrunde…beţie…furie…
tăcere difuză…
ceaţă vrăjită…
cenuşă stelară…în oase…
Eu…cu rimă de albastru abstract…
cu euforică desfrunzire de lacrimi…
dau plânsului nervuri de cobalt…
În labirintul din tine găsesc un poem neumblat
şi bătăile inimii tac….

Când bătăile inimii tac
sângele
devine o culoare păstoasă…
se descompune cu tânguire cărnoasă
în viperă zvârcolindu-se peste argile…
în pasăre schilodită de cântec…
în cruce de piatră plângând…
în urlet calcinat şi nătâng…

Calcinat şi nătâng…
orbecăind prin trupu-mi
de la pleoapă până în al durerii străfund…
ca-ntr-o fântână de lut…
scoţând răgete de lumină…
sângele…naufragiat prin tăceri abisale…
prizonier în ale trupului zale…
rupe cătuşe…
Iubite…acum bătaia inimii n-are mască…
este castă şi doare…
Cuvintele…răstignite pe cruci de poem…
sunt larve stelare bătute-n piroane…

Bătute-n piroane pe crucea-mi de carne…
cuvintele renasc din larve stelare…
din colbul luminii caste şi ferecate…
din căderea-mi fluidă…
din lacrimă de cremene argintie.
Iubite…sunt o iluzie pământie…
tu caută în ungherele mele o pasăre…
un vis…o argilă…
caută prospeţime de tămâie şi smirnă…
înfloreşte-mi crinii în unghii…
îmbrăţişează-mi genunchii
şi pleoapa telurică…mumificată de vânt…
înverzeşte-mi rădăcini de cuvânt…

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share