Propoziții pretențioase – Alvițe


La comun.
Ar trebui episoade cu miile, Young and the restless ar păli. Numai o generație, dacă stai s-o numeri, cuprinde peste 30.000 de băieți, de la cel mai pipernicit la ăl mai înalt, de la subțirel la cel mai gras, de la cel mai tânăr la cel mai bătrân, de la…. Nu era nevoie de Tvr1 ca să-mi rememorez anii de ostășie, însă dovedește scepticilor că se poate de la suficient la foarte rău. Unii intervievați se declarau mulțumiți, proastele obiceiuri de acasă și lipsurile îi aduseseră la mai bine, la săpun și apă, la un pat cu strictul necesar, la hrană regularizată, la ,,stima” căpătată odată cu gradul superior soldatului și scurtimea aumairămasului. Altora, puțini, stagiul le dăduse planurile peste cap, totuși, unii se îmbolnăveau subit sau erau trecuți în sferele superioare, închiși în birouri sau la infirmerie. O parte veniseră în stadiul de lichea, iar armata i-a transformat în super lichele.
Să nu pară că fug de Coroana repede. Viitorii colegi lucrau cot la cot cu noi. Învățaseră lecția plății constante, de nivelul miei și mirosul banilor îi îndemna să hei-rupească într-un ritm îndrăcit. Am aflat mai târziu de condițiile existențiale, sine qua non: muncești ca noi, că de nu…. Eram transportați pe câmp cu tractorul, același ce ne aducea mâncarea de prânz. Și-ar fi trebuit să ne și întoarcă după o zi de spetire în dogoarea cea mai năprasnică. Uneori uita. Hâdul, dartagnianul, muzicantul, deșiratul, pedantul, alcoolistul, zâmbărețul, mâini scurte, moldoveanul… eu și ciobanul ne pornirăm către vatra satului. Să tot pară câmpie Dobrogea până se prăvale deodată. Am fi putut ține calea cocoașei fără să ne abatem. Dar cum să refuzi o baie, știind că te așteaptă cisterna în care puiul de amfiox pândea la gura canelei să te penetreze? Băltoaca ivită pe neașteptate făcea cu ochiul. Scaldă. Așa cum eram, îmbrăcați cu totul. Cum să nu mă alătur trupei? Cum să refuz o astfel de șansă? Cine să nu se bălăcească? Doar…. Unul singur. Ciobănașul nostru. Privea de sus, de pe creasta măgurii. Strigăte, ademeniri. Aluzii ca-ntre băieți, de mamă, de…. Impasibil. Impenetrabil. Până s-a pus la cale o strategie. Cei mai vânjoși să-l apuce bine și să-l arunce în apă.
Ca să ne spună după că nu intrase niciodată într-o băltoacă sau un râu și că-i era frică, la 22 de ani – era mai măricel -, de apă. Cum naiba, când oieritul se practică mai ales pe lângă fel de fel de tăuri sau pâruri? Urlase de se auzise până dincolo de graniță, se zbătuse și se prinsese de ,,binefăcătorii” lui cu disperare….
Ne pierdusem cheful, după 15 minute de înot și zbenguială în lichid natural, după o zi extenuantă te paște o foame de lup. Noi ieșisem. Mai scoate ciobănelul din baltă. Descoperise că-i place. Era tot un zâmbet.
Cam trei kilometri. Și cătunul ba se arăta ,,fălos”, ba-și pierdea din mândrețe după cele două-trei cocoașe interpuse în calea privirilor împăienjenite de soarele de peste zi, cel trimis la somn, încârligat cu nesaț în cozile ochilor călătorului dinspre șanturi către destinație.
Declarația de eșec adresată responsabilului l-a lăsat rece, alunga muște inexistente (nu dintre cele ce înțesaseră cojile de pepene de pe masa unde se ospătase și-și potolise nevoia de ,,apă tare”, se săturaseră de carne de soldat), în stadiu de semi inconștiență nici nu putea emite un răspuns, nici nu putea fi tras la răspundere.

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share