Propoziții pretențioase – Alămar


Rău? Imposibil de trăit.
Pentru beție există un remediu. Somn și aerul tare matinal. Vinelor pline de ură…. I-au dovedit că purtarea de nume nu era întâmplătoare, negrul maț își divulgase ereditatea fățiș. Scuzele de după micul dejun nu mai puteau folosi nimănui, roșcovanul se folosise de inerție, mahmureală și un încă ceva de neanticipat. Neștiința promovată la gradul ipotezei plauzibile fusese falsă, știa toată trupa martoră și motivul, și istoricul persoanelor debranșate de la vâna Coroanei, încât părerea de rău și argumentul trecuseră drept gogoși. Le-am acceptat tacit.
Cred, totuși, că ni se indicase un alt dormitor unde să amarăm, unde apele se tulburau aproape după fiecare zi de muncă, ea în sine fiind un moft, un prilej pentru afaceri necurate cu materiale, uzate sau noi trebuiau să asigure ,,bunăstarea” liotei. Alăptă astfel și-n ziua ce trecuse zdravăn capii revoluției nocturne, patrioților cu mâna dreaptă dusă la capul gol (perversiune militară conștientă, o injurie gestuală nepermisă) și stânga chircită la dunga meandrată de tăvălelile prin șanțuri. Eram în altă grupă, cu alte specimene, liceeni mai rasați, dar săriți uneori de pe fix, diverși și greu de înțeles. Vreo unsprezece cu noi. Un neamț, Otto, un ardelean cu nume învecinat Nistrului, Rusu. De restul moldoveni ieșeni, de la sat și oraș. Nu le mai știu numele. Doar figurile. Și nu tuturor. Grupați câte doi după paturile suprapuse.
Era greu și pe-atunci, să găsești lucrări exact în Independența părea imposibil, majoritatea treburilor depășeau granițele cu mult. Coroana, Adamclisi, Negru Vodă, Cobadin, Chirnogeni…. În ordine descrescătoare a numărului de kilometri, de la 85 la 17. Dar pare că stătea scris undeva (prin fișele ce însoțeau soldatul oriunde era detașat), nevoile de construcție erau variate și preferabil de alocat unora înzestrați cu sârg. Cât despre meserie, ce să știe unul luat de pe băncile bacalaureatului? Mai…. Ori nimic din ale obișnuitelor operațiuni de șantier. De alămit, de sudat cu electrozi, de tencuieli, acoperișuri, pavaje… Ioc. Angajamentul nostru inițial consta în demolări, amânate cam o săptămână. Ne prezentam însă la ,,lucru”. Ne întorceam pentru prânz prin dosul cazărmii.
Colegi noi. Domoi. Mai puțin doi. Prilej să-mi rotunjesc cunoștințele cu împrejurimile. Să găsesc în penultima văgăună înaintea unei părți din graniță un nesperat manual de limba latină la magazinul sătesc și chiar în incinta ,,garnizoanei” o mini bibliotecă. Din care m-am înfruptat tot repausul neașteptat. La umbră. Amante, aventurieri…. Parcă anticipasem.
Cu mici întreruperi prin luna noiembrie am servit CAP-ului aproape cinci luni, de dimineață până pe-ncinat, de la 7 până la 19, de luni până sâmbătă. Duminică ciupeam niscai gologani din alte părți, ne ambala căpitanul în camion și ne supunea unor teste de aptitudini neașteptate și rezistență la foame. Rar ne serveau bucătarii carnea de porc în ciorbă și tocăniță înainte de ora 14 și desertul înainte de 15. Halva, marmeladă (ce-aș fi-mbucat o alviță!), gogoși (în sfârșit, fără varza călită a Clujului!).
Se pornea greu. Un palet de cărămidă, unelte din dotare, un aparat de sudură fără electrozi, un inginer constructor dezinteresat, unul zootehnician exasperat că trebuie să-și țină șeptelul departe de zona de confort, o mână de soldați fără atribuții, alunii, alămii, albinoși….

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share