Fărădelegea lui Călin – Utc2


Și Sundar, și Nostradamus nu purtau ochelari în somn, pesemne c-ar fi citit corect semnele apocaliptice (mereu uit de renaștere, dar ‘nainte o moarte-i trebuie): văzură doar patru cifre ce încep cu 2, un zero și n-au mai dat importanță celor ce urmează. E 2000! Să le iertăm incorecta-ncifrare și vremea neguroasă, noaptea nu vezi bine oricâte lentile ți-ai așeza pe nas. Na că mă mănâncă!
Durata…. Luni, ani. De alaltăieri. Timp nedefinit. Rezonabil cu cheie. Art. 222, perechea vizibilității reduse a vizionarismului, devine soluția ideală pentru încuierea României în casă. Declari toată populația infractoare, invoci Al. 2, ,,… numai în caz de necesitate…”, treci imediat la Al. 9, ,,Durata maximă a arestului la domiciliu, în cursul urmăririi penale, este de 180 de zile.”, argumentezi că cetățeanul a devenit inamic public și-i face necazuri virusului, iar când încalcă consemnul îl trimiți la urgență în instanță și-i îi mai împlinești cel puțin o lună.
Decelare. ‘Junserăm și la arestul preventiv. Al. 1 îmi produce două nedumeriri. Prima. Avem articolul declarativ al celor cinci stări (nu-s vedenii, numărul 202!), singurul care nu pune la îndoială că probele sunt în defavoarea suspect-inculpatului, ci caută soluții de securizare în jurul victimei, în gradul în care infractorul îi poate dăuna. Ei și actului de justiție în totalitate. Prin urmare, reiterarea mi se pare nu nelalocul potrivit, ca și-n cazul reținerii (Art. 209) se putea formula ca îndeplinire a condițiilor din Art. 202. Simplu. Scurt. Art. 223, curent, are, pentru a doua rea dumerire, ca antet și condițiile, și cazurile de aplicare. Astfel, lit. a) a primului alineat duce titulatura în derizoriu și imposibilitate, un fel de bătaie de joc la adresa rațiunii. Se ia decizia acestei măsuri dacă ,,inculpatul a fugit ori s-a ascuns…” Cum se aplică? Alergi după el, scormonești scorburile copacilor, sobele (pe la țară ca-n comunismul lui 1950), grotele, chiliile schimnicilor, vizuinile, iei țările-n lung și-n lat? Literele b)-d) cer același sistem detențional (nu-i în dex) când al nostru ins vrea să influențeze martori, coparticipanți, experți… în favoarea-i, presează victima la înțelegeri frauduloase (io știu una: retragerea plângerii; dar chiar și așa, tot înțelegere cu iz avocățesc este și nu poate fi tratată chiar atât de ilegal, pe undeva prin Codul Penal nu se înlătură posibilitatea, la americani nici atât) sau face alte boroboațe ori le pune la cale. Unu ca unu, totuși, Al. 2 îl întrece. Cum ,,… și dacă din probe rezultă…”? În special probele diferențiază ipostazele de până la condamnare. Adică Al. 1 este punctual-generalist, cu împărțiri literale, și la Al. 2 vii cu o enumerare ca la adunarea generală din cele mai grave mârșăvii. Vi l-aș cita pe tot, însă-i plin de ciudățenii. Numai când spui trafic de stupefiante nu poate fi vorba de ,,… o infracțiune…”, ci de un concurs de infracțiuni, nu poți atenta la securitatea națională fără să încalci cel puțin 10 legi. Terorism, falsificare de bani, evaziune, ultraj, corupție…. Cât despre faptul că a rezultat un deces…. Luați de bun acest articol și pentru situația ,,… a săvârșit o infracțiune intenționată contra vieții…”. Recitiți culpa ca să vedeți că nu se exclude rațiunea, voit, nevoit, întâmplător nu ți se scuză nimic. Mai ales când cotidian ți se spune răspicat și dovedit că virusul ucide. Ești bun de spânzurat. Ori împușcare, că-n vreme de război…. Fraza nu se încheie după cele opt rânduri A4, o altă serie adaugă baza: evaluarea gravității faptei (când spui cele din urmă mai pui la îndoială?), circumstanțele, modul, anturajul, mediului de proveniență, antecedente penale…. Să se înlăture starea de pericol pentru ordinea publică. ,,Om” (am putea fi) fi și noi candidați?
Închei aici, pentru azi, lichidarea subiectului (nu noi, deocamdată), arestul preventiv are larghețe, se desfășoară procedural pe încă 17 articole. Să vedem dacă-și merită spațiul.

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share