Fărădelegea lui Călin – FElie


Cuvântul de ordine. Cuvântul de căpătâi. Cuvântul-omenire.
Pe… felie-s toți românii. Să dea… virusul coroană să fie blând cu nația-mi. O, nu! (nu ca-n Voltaire, Rimbaud, Racine, Moilere, Boileau, Corneille…), nu pentru-nfruptatul adânc de plămân dac. Nici pentru numărul de decese. Efectul acestora contează. Pușcăria fiind cea mai ușoară dintre pedepse. Nu s-a mai auzit de multișor de starea stărilor și unealta-i la-ndemână, legea legilor: marțială. Capitală: execuția la cea mai mică nesupunere. Pe loc sau doar întârziată până la stabilirea (la urgență) a vinei: încălcarea noilor reglementări.
Uf! Să se prefere auto izolarea, autoeducarea și auto stăpânirea. Doar comparativ luăm reglementările acestui Cod de Procedură Penală ,,civil”, fără normări extraordinare, acest Art. 218, generalitățile, alineatele de acomodare. Al. 3 știți ce vă face? Vă îndepărtează din locul de unde siguranță mai mare nu-ți poate oferi nimeni și nimic: de acasă. De ce? Fiindcă ,,… există suspiciunea rezonabilă că a săvârșit o infracțiune asupra unui membru de familie…” Alipiți-l stării de urgență ce s-a instituit și pedepsei mărite de 15 ani. Celeritate la completul de judecată? Urgență! Se dă naibii toată tevatura urmăririi penale, trecerii prin contestații, drepturi și libertăți, preliminarii. Cătușa, târârea dintr-un birou în altul pentru o semnătură și-n cinci minute ieși în fața plutonului de execuție. Al. 2 explică cauzele alegerii acestei măsuri: gradul de pericol al infracțiunii (omori poporul și ție-ți arde de cum o arde guvernul și minte că nu-i nici o boală), sănătate (inconștiență, dar așa-i al nostru, ca-n lecțiile de istorie: să ne piară sămânța decât să fim sclavi), vârstă (nema, ai greșit, poți să fii nenică de 90 de ani, te paște ca pe torționarul… și câte alte mândre și domnești fețe), situația familială (dar dacă ți-ai pus în intenție să mori ca faraonii, să te-ngroape cu tot cu nevastă, copii, tată, mamă și frați, cine să te mai depună la domiciliu?) și alte împrejurări. Să ne potolim și să luăm lucrurile ca pe timp de pace. Adică. Al. 4 nu fusese inițial în textul articolului. Ce daune producea? Una singură, discriminatorie. Nu i se comunica măsura în scris. Drepturile sunt secundare, dar foarte importante. Accesul la asistența medicală de urgență. Contestarea. Solicitarea revocării. Înlocuirea cu altă măsură preventivă. Semnează, nu semnează…. Se consemnează pe-o altă coală de hârtie.
Pe scurt despre Art. 219. Sectorul judecător de drepturi și libertăți. Operațiunile pentru aprobarea arestului la domiciliu. Cerere de la procuror, justificare, soluționare în 24 de ore, asistență juridică și procurori prezență obligatorie, inculpatul nu, respingere la nevoie.
220. Curtea camerei preliminare ori a instanței de judecată. Aceeași cauză. Măsuri înscrise puține. O excepție de neconstituționalitate. O dădeam ca nefondată. Am mai discutat și s-a decis în nenumărate articole ce se întâmplă cu orice hotărâre și orice măsură noi care nu se justifică fără noi probe: devin nule. Nefondată tocmai după această concluzie, un alineat cu specificația că inculpatul arestat preventiv sau la domiciliu anterior în aceeași cauză, în lipsa unor temeiuri noi nu mai poate fi privat de libertate. Era în Codul Penal. Link și…. Cum se face și cu ce inițiasem ca puținătate, lipsurile. Trimiterea la Art. 219 scurtează opul legislativ.
Zgărduța aia, bună era. Sau un senzor. Art. 221 are metehnele lui. Al. 11, ultimul, putea schimba percepția relei-credințe în evadare și separa situațiile altor infracțiuni produse de inculpat pe parcursul acestui tip domiciliar de arest sau le putea corobora și transforma în concurs de infracțiuni ori altă încadrare juridică. Al. 10 lasă ușile deschise, organele abilitate pot intra în casa acestuia ca la ei la serviciu. Chestia lu verificările periodice am mai adus-o în discuție. Rămân la părerile mele. ,,Motivele întemeiate” trebuiau să fie nuanțate, să nu părăsească oricum arestul casnic. Arde casa, este eminentă o explozie, te pândesc alții să te hăcuiască, să te jefuiască…. Destule. Al. 6 mă pune cu mâna-n ceafă. Cum așa? Să facă cerere la judecători ca să meargă la muncă? La cursuri de învățământ? La profesionale? Ca să-și asigure traiul! Atunci ce fel de arest mai este acela? Dă toată lumea în cap, omoară toți și până se definitivează sentința avem criminali liberi. Dar dacă erau în arestul lor, mâncau de-acasă? Sau i se permitea să facă bani de pâine câteva ore pe zi cu promisiunea să se-ntoarcă frumușel la închisoare? Mă ucide, a nenumărata oară, ,,poate”-le. ,,… poate dispune… să poarte permanent un sistem electronic de supraveghere.” Trebuie! Mai ales când separi Al. 2, ca să impui doar două obligații, printre care prezentarea la ordinul organelor…, de Al. 5, cel cu permisiunea deplasării de la, la. Hai, le vrei în două alineate separate, numai așează-le unul lângă altul. Setului de obligații le prevedeam o chestiune banală: fixarea traseului între instituții și casa-,,lagăr”, mijlocul de deplasare și timpul în minute și ore după caz.

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share