Fărădelegea lui Călin – e-e-c


Am pierdut șirul numărătorii coincidențelor: termin sau încep să scriu exact (fără de secunde) la 21:12.
Tot gratia și lanțul de fier. Să se simtă pe piele, să lase urme cum mi-au lăsat mie cimentul și tabla pe ambele părți superioare ale labelor și gleznelor picioarelor. Să-mi aducă aminte de neglijență, de îndrăzneala de moment. Se cade să fie în libertate inculpatul căruia să i se potrivească măsurile Art. 215. Cu destule opreliști și condițiuni. Controlul judiciar impune prezența la fiecare strigare judecătorească și a organului urmăritor, la polițiune (după Caragiale), cu program. Al. 2 avea nevoie de un plus de siguranță, măcar pentru parte dintre limitări, același ,,poate” lasă latitudinea la voia…. Cele a-k litere atașate par logic-normale. Când are un areal fixat, inculpatul nu-l poate depăși cu o (mai multe) excepție de încuviințare din partea organului judiciar. b)-ul i-o particularitate a a)-ului: deplasare doar acolo unde vrea organul… sau să nu se aventureze dincolo de locurile fixate inculpatului. Persoană pentru care ,,meseria, brățară de aur” are conotații aproximative, ascuns în cătușa de gambă, ori cine știe unde, sistemul electronic are caracter permanent. Tot circulă pe micile ecrane secvența din Academia de Poliție cu cei doi câini hârjonindu-se, inducând în eroare supraveghetorii creduli. Am presupus că numai un dispozitiv atașat piciorului ar fi îndeplinit criteriile de decență și siguranță, însă ,,să poarte în permanență un sistem de supraveghere” părea să satisfacă închipuirile mele. Propunerea lit. d) nu mă surprinde, textul, cu o excepție, se pliază pe ce știam din Codul Penal, interdicția de a nu se apropia de victimă, familiile ei, participanți la infracțiune, martori…. Excepția nu prea. Nu neapărat pe cod, ci pe…: ,,să nu revină în locuința familiei…” Un singur caz ar provoca o astfel de măsură: victima este chiar membru al familiei. Săvârșind această imixtiune, lit. f) devine îngrijorătoare. Inculpat, dar liber. Privat și limitat de și în acțiuni. Fără locuință. Împins să ,,comunice periodic informații relevante despre mijloacele sale de existență”. Și vă amintiți că mă lamentam pe atunci că numai asta nu trebuie să facă statul pentru nenorociți, să le ofere apă, pâine, carne…. Acum stau invers și mă frământă această importanță. Meserie la lit. e) nu, manifestări sportive și culturale la g) deloc, pat acasă nu, șoferie nu, cecuri interzis, iar arme sub nicio formă. ,,Să se supună unor măsuri… medicale…”? Să constate ce? A, că e prost dormit, că-i nemâncat, că i se atrofiază creierul de însingurare și frustrare, că a fost exclus de peste tot…. După tratamentul ăsta ,,detoxifiant” mă dedam și eu la vreo neregulă, de eram răufăcător, și tot m-alegeam măcar c-un arest domiciliar sau preventiv. E, cum este? Nu acasă, da’ acasă, după cu stabilește Al. 3. Ajungerea în postura nelegiuitului are similitudini cu epidemia virusală. Oricare dintre ele trebuia să închidă granițele și niciuna n-a făcut-o. ,,Dacă… s-a impus… interdicția de a părăsi țara…” avea nevoie de un certificat obligatoriu. Hoțului îi stă bine doar în țara sa. Ca microbului în China. Al. 6 cadrează vigilența cititorului și promisiunile infractorului verificându-le periodic. Pe-a amândurora. Încerc să mă fac a nu vedea rostul măsurii pentru toate obligațiile din urmă, mă împiedică cel puțin prima, aceea prin care nu organul… trebuie să probeze respectul situării în postura controlului judiciar, ci îngrăditul: ,,să se prezinte la organul de poliție… conform programului de supraveghere întocmit…” Și fără vrere ajung la discuția ineptă, nu ea, răspunsul la problematicile pandemice, purtată c-un coleg, cum că vigilența românilor, cetățeni și angajați într-o întreprindere statală, este cheia succesului nerăspândirii virusului. Vax! Cum nu respectă cetățeanul și infectat și ne, nu-l văd pe infractor mai breaz, nici slujbașii chitiți să-și facă meseria. Se râde de astfel de idioțenii – de altfel deduse de-un om bătrân: că vecinii păzesc cazul sau că are România atâta logistică materială și umană cât să facă față. I-ați văzut cum la primul gând că se poate muri în altă parte, dau buzna să-și dea obștescul sfârșit împreună cu ai săi (Să-mpartă boala și alor săi.). Ăsta da gest altruist! Încă o dovadă. Vedea-i-aș pe polițai cum se pun pavăză din 50 în 50 de metri ca să nu lase infractorul să depășească limitele impuse, să zicem granițele locuibile ale orașului. De probă. Vorbe nu în van. La Al. 7 se recunoaște eșecul, nici făptașul suspicionat și învinuit nu-i ușă de biserică după ce i se dă o lecție, nici supraveghetorul un meseriaș. Reaua-credință iese la iveală, încalcă regulile și mai dihai produce alte nelegiuiri. Caz penalizabil cu arestul domiciliar sau preventiv. De când înșir cuvinte am învățat un lucru: fiecărui subiect îi dedici o serie de acțiuni sau atribute, cu distribuție, dacă sunt la fel sau cu distinctivare când sunt diferențiate net. Al. 8 mă contestă, amestecă ale procurorului cu ale infractorului, rezultând într-o variantă că ,,… la cererea motivată a inculpatului…” ,,… se poate dispune…” ,,… impunerea unei noi obligații…” A mai fost o dată când subliniam această disfuncție propozițională, că nu poate fi vorba despre o conștiință a făptașului care să ceară o pedeapsă mai mare, cum nici aici o asprire (mi-ar fi plăcut să-i spun îndrăsticire, cum nu-i în dex…) a măsurilor nu poate veni de la cel împotriva căruia se iau la sugestia acestuia. Din cele 15 alineate ale articolului am rămas cu 9, ultimul valid fiind despre formalitatea aplicării celor 8 în toate fazele judecării.
Vă spui arividerci. Căci nației noastre i se poate trage sfârșitul de la aceeași frăție latină. A doua, a….

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share