Fărădelegea lui Călin – gxn


Doru… nu mai este….
Un drept are și cetățeanul, să i-l fi luat cu totul…. Infractor suspicionat, inculpat sau, mă rog, orice, încăput pe mâna organului judiciar, trecut la ,,sechestrați”, nu i se refuză anunțul oficial din partea-i. Prin ce mijloace însă nu. Nutresc aceeași speranță că micile detalii vor fi dezvăluite ulterior. Căci i se golesc buzunarele, i se taie căile de comunicare. Pe aliniamentul Art. 210 se dă dreptul reținutului de a înștiința (l-am uzat pe ,,încunoștința” cu măsură, legiuitorul, în extaz lexical, cu nemiluita) familionul sau pe oricine crede de cuviință ,,… despre luarea măsurii… și locul unde este…” Un număr de zile nu? Să știe rudele cu ce vin de-acasă: cu camionul sau cu sacoșica. Al. 2, citit în prima parte, te determină la credințe false. Că este de latitudinea străinului să dea sfoară-n misiunea diplomatică, de tip consular ori de natură organizațional-internațională (umanitară), funcție de statutul său local sau de apartenență la cine știe ce structură, că se poate lepăda de asistența alor lui. Ultima frază lămurește, chiar pe jumătate, dar tot este ceva: fără specificarea ,,din oficiu”, ci cu detașare depersonalizată – ,,… Inspectoratul General pentru Imigrări este informat…” Ca de la mine, mă făceam luntre și punte și după identificarea persoanei, a nației căreia îi aparține, puneam mânușițele pe telefon, internet… și dădeam de veste ambasadei, consulatului… că am unul de-al lor depus la răcoare (mai căldicică). Da’ nu știți cum îi statul? Parșiv. A găsit o portiță, două să nu-i lase reținutului cale de comunicare. La Al. 5 a introdus ,,motive temeinice”, chiar cu mențiunea inițială că ,,… nu i se poate refuza exercitarea dreptului…”, iar la Al. 6 că i-l poate amâna patru ore. Cel mult.
Trecem la partea a doua a privațiunilor. Controlul judiciar, expus în câteva ,,teze”. Ipoteza de la care se pleacă: Al. 1, Art. 202. Suspiciunile că respectivul se poate fofila sau creează alte infracțiuni. După condițiile Art. 211, privațiuni ce se pot declanșa începând cu camera preliminară și până la finalizarea judecății.
Acu iar vin și zic, fiindcă am citit la un alt articol înaintat în număr: cum se pot duce la îndeplinire? Inculpatul liber, deh, bine mersi, i se cere să se prezinte la o dată fixă la poliție? Se prezintă (ori ba, că mai sunt și potrivnici, dar pe pielea lor)! Da’ ce-ai cu cel în stare de reținere? Îl vezi emițând cecuri din arest? Să poarte armă?…. La ce-l mai deranjezi cu imposibilități? Totuși, limbajul legislativ la Art. 212, Al. 2, este pezevenchi. După ce se citează persoana, i se comunică, ,,… în limba pe care o înțelege…” (uite-așa trebuia la fiecare, specificată maniera de informare) despre ce infracțiune este suspicionat și de ce se procedează la aplicarea măsurilor tipice controlului judiciar. M-am grăbit – trebuia – să…. Să nu vă faceți probleme, până la Art. 215, cerința explicării pe îndelete și înșirarea pe hârtie și sub semnătură de luarea la cunoștință nu există.
Cam cum ai cere mortului să nu moară. Se dispun noi termene, ore chinuitoare atât pentru nelegiuit, cât mai ales pentru supraviețuitorul infracțiunii. Rigurozitate, da, dar nu și întârziere. 48 de ore plus, termen pentru plângerea inculpatului. Și din nou se ,,… fixează termen de soluționare…” Cu el sau fără el, de-s întemeiate sau nu, decide judecătorul de drepturi și libertăți. (Art. 213)
Mai erau câteva mici chestiuni. Nu atât de importante. Noutatea de la Art. 214 consistă în posibilitatea ca formularea cererii controlului judiciar să vină nu numai din partea procurorului, ci și din oficiu, când dosarul a ajuns la judecătorul de cameră preliminară. Și o alta: ,,… Ascultarea inculpatului este obligatorie dacă se prezintă la termenul fixat.” Față de precedentul articol. La fel și pentru procuror și avocat.

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share