Cotețul cu metafore – Pierdut în… cocalaritate


Pierdut în… cocalaritate

De la-nceput aș vrea să spun,
Că n-am nimic cu careva
Și ce spun eu, nu luați de bun
Să nu mă-njure cineva!

Deci, acestea fiind zise,
Să zic și eu vreo câteva
Declar lucrările deschise
Să spunem lucruri, otova…

Constat și eu cu umilință,
Că-s mulți cei ce nu știu carte
Dar care au în ei voință
S-ajungă undeva, departe…

Pe Facebook se războiesc,
Înjură, frate, ca țiganii
Și mulți din ei, abia citesc
Dar tare le mai ,,place” banii…

Abia au doar patru clase,
Dar zici că le știu pe toate
La furat, ei țin de ,,șase”
Dar vorbesc de doctorate…

Urlă, strigă, se agită,
Și se-ascund în conturi false
Iar dreptatea îi irită,
Fiindcă știu că nu au șanse…

Nu ai loc să zici nimica
Fiindcă toți se dau deștepți,
Parcă te apucă frica,
Când vezi cât sunt de inepți!

Toți vor ,,popularitate”,
Vrând să pară cei mai ,,cool”
Copiind de zor citate,
Intelectul lor e… nul!

Și sar toți cu gura mare
Să arate că le pasă,
Însă, chiar de foamea-i mare,
N-ar ieși unul din casă!

Dar cu toții au pretenții
De studii superioare,
Și-ar primi cu toți ,,atenții”
Doar să stea cu ochii-n soare!

Se implică în campanii,
Mergând și din poartă-n poartă
Însă ce contează-s banii,
Nicidecum a lumii soartă!

Cocalarii umplu câmpul
Și roiesc ca la un semn,
Irosind zadarnic timpul
Și râd toți la un îndemn…

Eu nu vreau ca să vă sperii,
Nici nu voi să vă-nspăimânt,
Dar sunt doar niște mizerii
Toți, o apă și-un pământ…

Nu vreau să mă dau deștept,
Nici nu sunt, vor zice unii!
Eu doar spun că nu e drept,
Că se înmulțesc nebunii!

Din păcate, viitorul,
Nu ne sună deloc bine,
Și o să cam ducem dorul
Zilelor cândva senine!

Fiindcă proștii și inculții,
Cocalarii, agramații,
Ce-și iubesc mărimea burții,
Sunt pieirea ăstei nații!

Hoția la rang de artă,
Este fală și mândrie,
Dacă ai ,,merțan” la poartă,
Ești un șmecher, bravo ție!

Toți ar vrea să nu muncească,
Dar să facă munți de bani,
Și ar vrea să ,,șmenărească”
De-ar putea, de la trei ani!

Voi nu m-ascultați pe mine,
Că poate oi fi nervos,
Dar gândiți-vă mai bine,
Adevăru-i dureros…

Ăștia-s cei ce ne-or conduce
Când o să le vină rândul,
Și numărul ne-or reduce,
Când nici nu ne duce gândul!

Eu cam asta mă gândesc
Că se-ntâmplă-n țara asta.
Și mai bine mă opresc
Și vă zic: cu asta, basta!

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share