Cotețul cu metafore – ,,Patriot”


,,Patriot”

Patrie cu doruri multe,
Dă-ţi o palmă peste frunte!
Mai trezeşte-te din somn,
Și-ascultă ce spune-un domn!

Nu-s io domnul, dar e unu’ 
Care țipă ca nebunu’
Că ,,dragostea” USA,
Nu-i degeaba, e pe lei!

Şi o să cam facem chete,
Să ne cumpărăm rachete!
,,Patriot” le spune lor,
Ce lipsea românilor!

Asta nu ne pică bine,
Dacă mă-ntrebaţi pe mine…
Fiindc-o să ne ştie toţi 
Că nu suntem patrioţi!

Tocmai noi, care, se ştie,
Aveam o mare mândrie,
Practicând patriotismul,
Mai ceva decât… nudismul!

Am făcut noi ce-am făcut,
Că şi p-ăsta l-am pierdut
De-aia cumpărăm cu pompă,
,,Patriot”-ism de la ,,Trompă”…

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share