Cotețul cu metafore – Palmele copacilor


Palmele copacilor

Copacii au obosit… Din nou…
Să susțină în palmele frunzelor lor
Imensitatea cerului.
Una câte una, se întorc spre pământ
Să-i dea ajutor la Facerea lumii.
Se așează cuminți pe umerii lui,
Foșnind din greu de la atâta efort
Căci nu-i ușor să ții și Cer și Pământ
În echilibru de atâtea milioane de sori și luni
Dar asta face o frunză în viața ei…
N-ați fi crezut, nu-i așa?
N-ați fi crezut că Marele Univers se sprijină
Pe o Frunză plăpândă a unui copac banal…
Fără palmele lor, copacii rămân ca niște schele,
Construcții neterminate, perpetuum imobile,
Pe care va urca iar, la primăvară, clorofila ziditoare.
Și le vor crește iar palme din frunze copacilor…
Altele noi, după cele vechi, care
S-au așezat la temelia unui pământ mereu nou,
Plămădind aluatul primordial al renașterii vieții….
Și copacii iar se vor fi înfrunzit…
Și cerul iar se va fi sprijinit…
Și pământul iar se va fi hrănit…

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share