Propoziții pretențioase – Alimbă


Doar nu se așteaptă nimeni la pușcași de elită din prima zi.
Nici după întreg stagiul. Ochi, mână, respirație aninată-n căușul brațelor și sânge rece. Urechi…. Lașele. Primele ce-și închid obloanele când dau de greu. Alicei, de cât calibru o avea PM-ul, nu-i stă în cale nimic, fuge glonț prin ghinturi, păcăne asurzitor la ieșire – un instantaneu cu întârziere – și pune dopuri în sistemul auditiv în fracțiune de secundă. Să mai tragi și-a doua oară? Cu hâr și mâr și deviație. Se-mplântă micul obuz de alamă dincolo de maimuțoii de placaj, în dealul de protecție și-i rănesc…. Cele două cocoașe se ridicau oarecum simetric în spatele garnizoanei, una în dosul G.A.Z.-ului, alta la capătul poligonului de tragere, ambele arealuri pitic-alpine pregătite să primească în carnea mănoasă exercițiile militare de bază. Amândouă golașe, fără urmă de copac, însă nu sterpe. Tuleie de iarbă le feresc de soarele și soldații – ucigași deopotrivă – ce le cotropesc sihăstria săptămânal. De botez unuia, cel din spatele porcăriei, i se spunea Gârbu. Poate și fiindcă primise greaua misie de-a fi ghiorlănit cu casmaua de infanterie, cu jungherul de se atașa armei și la urmă de a i se detona scoarța. Alteia i s-ar fi plâns ecologic de milă azi, se pare – adică-i cert – că de alinat și oblojit rănile avea cine, e-n firea naturii să pună acolo unde alții nu se codesc să ia. Gândesc că împădurirea noastră și a altora, atunci și-n oricare dintre vecii vecilor, rămâne un act gratuit. Altoim în van pământul cu felurite soiuri, tot ce știe el mai bine dă la iveală.
Când să se alieze ostășimea dacă nu atunci, grămadă, urcată pe Golgota tunarilor cu limba atârnată de marginea buzei de jos, când să vadă și să probeze actul minării? Stă bine întipărită ,,crăticioara” aceea cu capac, umplută cu ,,catran”, încastrată în gropșoarele foarte greu destupate de rețeaua de ierburi și adâncite la două zeci de centimetri, desfercată c-un ,,A(oa)rde” a la Mască și-o fugă disperată în aval cât numeri la cinci. Când să se-ndemne la prostii dacă nu pe seară, pe serviciul unui ofițer rătăcit de soartă în armată, ce se-ncuia în camera O.S.R., citea o carte și adormea până la ceasul deșteptării cazone? Fugea bietul soldat – cam de la caporal în sus -, după ce o zi întreagă se abținea de la porția de bromură, în sat. Făcea la stânga, la stânga, la dreapta, la dreapta – depinde de cale: pe la avicola sau pe drumul ce mărșăluia pe lângă poligon -, și-apoi la film. Fugeau mai mulți, înțoliți de poveste, nici civili, nici militari, nici tunși, nici chei, nici cu voie, nici fără voie…. Să privească trupul și mișcările almeei protagoniste pe ecranul alb-negru, să le compare cu ale mândrelor de serviciu și să….
Există privilegii. Ale mele s-au rezumat la ieșirea oferită de un concetățean, dintre cei cu state vechi în regiment, Moroiu G., coleg în grupul de cântăreți, fără el, unica mea escapadă ar fi eșuat, șansa de-a fi printre băieții ,,răi”, ratată.

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share