Fărădelegea lui Călin – N(s)


Se va afla la timpul potrivit. Și locul.
Limba mi-e română. Încă. Controlabilă dimineața în oglindă. Momentul adevărului, momentul unei perorări în sine despre papile, precum Cărtărescu în Gemenii despre bărbierit. Un luciu identic le este necesar faurilor Codului de Procedură Penală, să nu se lase păcăliți de vederile proprii și să nu creeze impresii eronate beneficiarilor. Fiindcă teorema farmecelor harry-potteriene are valabilitate universală: îmbrobodește prin magice cuvinte. Mai clar de atât…. Art. 192 dispune organului… să se deplaseze… undeva…, ,,… la fața locului…” (ca țăranul la capătul rândului de prașilă), ca să determine, clarifice sau să stabilească marele Adevăr. Dară…, dacă ,,… există suspiciuni cu privire la decesul unei persoane.” Dulce și frumoasă…. Să fi fost poetul…, aș fi declarat-o strâmbă și-ncurcată. Ambiguă. Să fie mort, să nu fie? Să fi fost ucis, să fi survenit plecarea pe lumea cealaltă accidental, să fi fost sinucidere? Al. 2 îl găsesc inocent și credul. Să interzici ,,… persoanelor care se află ori care vin la locul unde se efectuează cercetarea să comunice între ele sau cu alte…” în România echivalează cu nonsensul. Ai omorî națiunea toată. Și pentru ce?
Râsul face parte din categoria mișcărilor ce antrenează cei mai mulți mușchi, chit că-s pe față sau în… dos. Cu toată această multi contracție produce destindere întregului organism, poate, zic, tocmai fiindcă golește creierul de orice proces neuronal complex și se ocupă doar de… carne. În același stil m-am debranșat de la toate gândurile privind cum criminalul călărășean se plimbă de voie cu sacul gol pe urmă, liber ca pasărea cucă în văzul unor pioni ce-i monitorizau (și nu prea) mișcările șmecherești…. De ce se cere reconstituirea? Pentru o certitudine. De ce ar avea nevoie? De tot necesarul, nu doar de ,,… dacă găsește necesar…” Dar viziunea-mi aparține. Aș argumenta astfel: verifică declarația sau o infirmă. Ceea ce nu se stipulează în niciun alineat dintre cele patru ale Art. 193. ,,Trebuie” l-aș fi depus și-n situația alternativei unui înlocuitor, iar ,,… nu poate sau refuză…” l-aș fi tratat cu specific: bolnav sau mort, nu nu vreau. La ce-ar mai avea nevoie de o marionetă, n-are imaginație organul de urmărire penală ca să deruleze mintal scenele ,,criminale” întregi sau împărțite pe bucăți?
Scurtimii Art. 194 i se potrivea o anexare la anteriorul. Legistul putea fi ,,reconstituit” în reconstituire. Ca destule alte persoane: oricare.
Ne aflăm degeaba în secolul 21. Noi măsurăm tot cu pasul, scriem tot cu pixul, reproducem ceea ce ne înconjoară tot cu creionul chimic. A se vedea ce propune conținutul Art. 195 într-un simplu proces-verbal. Cu amănuntul: situația locului, urmele, obiectele examinate și ridicate, poziția, starea, dimensiunile. Doamne, ce imaginație încerc! Rulete, șublere, micrometre, radicali, sisteme de ecuații și integrale, geometrie plană și în spațiu, calculul probabilităților cu stohastică (de la Homescu citire), toate-ntr-un sămădaș. Și-apoi schițe, pastișe și doar așa, de-un remember, instantaneul fotografic. Chiar ,,… alte asemenea lucrări…” Brâncușuri, bălașe….
Nu scăpam de beleaua cu ghiciul făptașului, cu murdărirea buricelor când i se năzare aparatului de urmărire și strângere de probe, dacă fiecare ins avea un set de curbe în calculatorul procuraturii? Nu scăpam de trecerea prin fața teleobiectivului dacă evidența populației ar împrumuta acelorași câte-o poză? Și știți cauza? ,,… lipsa consimțământului…” ar fi trecut de rațiunea oricui o simplă formalitate, nu o fortuire.

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share