Fărădelegea lui Călin – Oo


Eroare i se spune la stat. Din a cărui pricină nimeni nu primește nimic.
Și iată-mă călător în viitor. De la Art. 163 execut un salt în timp și-i cad în față strănepotului, Art. 252. Dar într-o ipostază imposibilă: ,,Obiectele ce servesc ca mijloc de probă…” trec în proprietatea valorificatorilor prin sechestru – lucruri perisabile și metale rare. Ori sunt de folos instanței până la încetarea necesității actului, ori sunt deja antamabile naționalizării.
Curiozitatea mă îndeamnă să întreb dacă și la Art. 164 efectele perchezițiilor din instituțiile publice pot fi de nivelul precedentului, dacă probele, alese din patrimoniu, pot lua calea scoaterii la mezat. ?
Hai să nu le amestecăm! Îl ai pe inventar, rămâne acolo. Poate de împrumut, dar cu chitanță, la final se înapoiază. Statului. Sper…. Să nu amestecăm ființa, vie desigur, cu tot ce nu-i aparține genetic și înscrisurile oficiale cu inutilitatea dovedită în alineatele în care li se ucide existența. Art. 165 se datorează ingeniozității umane, unei mici și aproape insignifiante părți. Redusă, percheziția, la nivelul superficial, fizic extern, și un dram peste, păr, urechi, nas și gură, caută ,,adevărul” și nu numai. Mă laud tuturor că sunt cetățean al altui mileniu dintre toate cele primitive și rele. Zadarnic. Mâna vede, mâna caută. Mă așteptam să fie dedicată articolului măcar o umbră de manieră executivă. Tehnică sau manuală. Mă mai așteptam ca adaosului de îmbrăcăminte sau alte obiecte existente, vizibile sau ascunse, să i se alăture și zonele cele mai ,,predispuse” inserțiilor de furtișaguri ori interzicere a posesiei: anal-congenitale și intern-organice.
Cum continuă Art. 166? La fel. Se pune la adăpost cu sintagma ,,… respectarea demnității umane.”, alocă un sex adecvat efectuatorului – același. Ohoho, pentru hermafrodiți(te) (?!) angajează o persoană identică? – și…. Atât? Cu mănuși, fără? Cu un deget, două? Cu detectorul de metale? Cu cel infraroșu, ultraviolet…? Nu se precizează. Să încercăm totuși a nu discredita definitiv legislatorul. Are și părți bune. Comunică insului că nu-i mai atinge un dinte, dacă predă de bună voie ceea ce i se indică. Gata să cred. Al. 3 revine spre final astfel: ,,… cu excepția cazului când se consideră util să se procedeze la acesta, pentru căutarea altor obiecte sau urme.” Să pricepem și noi. Să ni se reamintească, cum nu duce lipsă Codul de Procedură Penală, prima și cea mai importantă chestiune: prezentarea, scopul, lista obiectelor căutate, aducerea la cunoștință a articolelor pe baza cărora are loc acțiunea. Păi dacă fiecare ar trece bariera permisiunilor, unde s-ar ajunge? Până la urmă, în ce punct se termină demnitatea omenească? Și permisivitatea? Uzanțe, în alineatele ce urmează, chiar și cea în care ,,deranjatul” nu vrea să semneze hârtia doveditoare căutării.
Aș numi-o discriminare. Omul luat cu binișorul și vehiculele zgândărite până-n măduva… osiei, până-n ultima componentă, șurub sau știft? (Art. 167)
Mă descumpănesc luările de poziție dezechilibrate, lipsite de minima regulă, a ordonării după criterii precise. Întâi avem percheziția corporală, în ce constă și apoi cum se efectuează, avem percheziție de autovehicul, singuratic, concis cu o minimă descriere de efectuare. Și se vine acum cu Art. 168, bogat în alineate, sper că și-n detalii. Să vedem…. Începe…. Ca la carte: ,,Prin percheziței în sistem informatic… se înțelege procedeul de…” Fenomenal, domnilor! La corporală verbul ,,a presupune” face furori (!), la ottomobile ,,constă” nu lasă dubii (!!), aici, în faimosul uriaș mod de stocare și propagare bi-numeral, ,,înțelege” cutremură din temelii mirajul meu (!!!). Extraordinar! Și nu vreau să vă lecturez dintre rigorile Al. 2, cuvânt lângă cuvânt leagă…, știți, Eminescu…, o frază curat legală, dar goală cu totul. S-a spus de o mie de ori ce face judecătorul de drepturi și libertăți. Să completezi iarăși patru rânduri până să spui, din nou, că rolul lui este de a dispune percheziția…. În coadă cu ,,informatice”. Al. 3 continuă nestingherit, procurorul face cerere către judecător. Celelalte țin isonul procedural. 16 alineate. Prea puțin sau deloc calate pe operațiunile în sine, unde și cum se caută, hachițe, tastări speciale pentru o căutare de fișiere ascunse, de legături externe…, nimic. Hârtii, nume, locuri, perioade, copii, anexe, ștampile și sigilii. Atât.
Secundul lui 168, (1), le pune în sarcină și lucrătorilor de poliție, specializați, percheziția informatică. Numere inventate din orgoliu. Al. 12, al originalului, putea aduce, împreună cu ,,… specialistul care funcționează în cadrul organelor judiciare…” și ,,… sau din afara acestora…” polițaii speciali. Ori ei sunt deja între cei în drept să…?

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share