Cenaclul Alexandru Sihleanu – 15 Februarie 2020


ÎN ASTE VREMURI PLINE DE NONSENSURI, MAI VEDEM ȘI OAZE DIN LUMINA POEZIEI

Sâmbătă, 15 februarie, membrii Cenaclului literar-artistic „Alexandru Sihleanu” de la Centrul Cultural „Florica Cristoforeanu” din Râmnicu Sărat, s-au întâlnit, la Clubul „Femina”, la un eveniment editorial, o dublă lansarea de carte: FRAGMENTE, (poezie), Ed. Editgraph, 2020, autor Viorel Dodan și ORA ALBASTRĂ (poezie), Ed. Editgraph, 2019, autor Ștefan Costache Andrei.
Moderatorul evenimentului Sorin Călin: „Bună ziua! Bine ne-am întâlnit la cea de a patra lansare din programul „Scriitori de azi”. Astăzi prezentăm două cărți: FRAGMENTE, autor Viorel Dodan și ORA ALBASTRĂ, autor Ștefan Costache Andrei. Am demarat acest proiect la finalul concursului „Scriitori râmniceni”. Dintre jurații acestuia a răspuns propunerii până acum doar dl Plopeanu. Pe bună dreptate, la întâlnirea scriitorilor cu reprezentantul comisiei de selectare a manuscriselor din 2018 Viorel Dodan a întrebat de ce nu mergem mai departe, de ce scriitorii râmniceni, cei ale căror manuscrise erau eligibile, nu sunt promovați în cercurile literare naționale. De aici a venit ideea acestui nou proiect. Fiindcă vechiul concurs a realizat deja o ierarhizare a scriitorilor locali și lucrările dânșilor au fost deja avizate, mai mult, stilurile și genurile abordate sunt exact aceleași, de aceea o nouă expertiză critică specială nu este necesară. Însă lucrările nu vor trece pur și simplu de la autori la editură fără avizul celor trei membri ai USR, cooptați în proiectul ,,Scriitori de azi”, dna Valeria Manta Tăicuțu, dl Nicolai Tăicuțu și dl Petrache Plopeanu. După o idee mai nouă, mi-am propus ca până la epuizarea celor nouă volume ce s-au trimis către editură, să fac oficiile de gazdă, iar pentru următoarele să las fiecăruia dintre cei prezenți în proiect acest ,,privilegiu”. Reamintesc, proiectul se desfășoară pe perioadă nedeterminată, așa încât scriitorii să nu mai fie forțați să prezinte la o dată limită manuscrisele, ne anunță, le trimit către noi, le citim, le analizăm, discutăm pe marginea materialului și dăm bun de tipar. Căutăm, așadar, râmniceni care să ne reprezinte și discutăm cu toți acei ce vor să ni se alăture. Am discutat deja cu Ștefan Mocanu, cel despre vă spuneam la una dintre lansări, despre oportunitatea de a transforma deja publicatul volum în limba italiană în unul de sorginte neaoșă în cadrul proiectului. Așteptăm, deci, pe toți cei care au un cuvânt greu de spus în literatură. Cei doi ce azi își lansează cărțile, Viorel Dodan și Ștefan Costache Andrei, au fost de câteva ori în proiectul „Scriitori râmniceni”. De la Viorel Dodan speram, ca și de la Genovel Frățilă, romanul promis de ceva vreme, însă a preferat să publice poezie, în speranța că romanul se va ,,coace” și va vedea lumina tiparului într-un viitor apropiat. Volumul, prin autorul de față, ne invită să vedem viața dincolo de cotidian. Pleacă de la titlu, îl desface și creează noi cuvinte cărora le dă sensul după voință și reguli prozodice proprii. Ce noutate vă pot spune despre Viorel Dodan: debutează în acest număr 68 al revistei „Spații Culturale”. O invit pe dna Valeria Manta Tăcuțu care mi-a fost de la început alături, dar nu înainte de a sublinia că „Spații Culturale” apare la nivel național și nu înainte de a vă dezvălui o întâmplare petrecută La „Casa berarilor” din Buzău, la una dintre întâlnirile patronate de doamna Valeria Manta Tăicuțu, ce a adunat laolaltă scriitori băcăuani, buzoieni și râmniceni. Am citit două poezii selectate de doamna Valeria – stăruisem să-mi aleagă pe acelea ce ar fi fost nimerite unei astfel de întâlniri, unde mai mult de jumătate dintre participanți erau membri USR -, iar la sfârșit Petre Isachi, după ce a ascultat pe fiecare cuminte, s-a ridicat și a spus, spre finalul luării de cuvânt, că nu se aștepta la acest fel de poezie. Ce vreau să vă spun. O astfel de oportunitate, o astfel de direcție trebuie să urmăm pentru a ne face cunoscuți, pentru a fi apreciați și pentru a aduce acestui oraș un plus de valoare.”
Valeria Manta Tăicuțu: „Pe undeva, faptul că acest proiect este atât de contestat nu mă miră. Moștenirea lui Mamin este prima carte pe care comunitatea locală o finanțează. Nu am contestat celălalt proiect. Când se face un lucru bun sau mediocru, va fi lume mulțumită și lume nemulțumită. Ne pricepem toți la politică și literatură. Trebuie să ai cultura necesară și pregătirea necesară pentru a contesta, conform zisei călinesciene. Oamenii noștri de cultură de astăzi spun că se scrie altfel poezia. Dacă scrie în genul lui Alexandru Vlahuță, va fi citit doar de vecinii de bloc. Trebuie să trimitem creațiile noastre la reviste pentru a fi cunoscuți. Nu am niciun fel de inferioritate. Am fost critic la Luceafărul timp de patru ani. Este loc pentru toată lumea. Această carte, Fragmente, n-am văzut-o decât acum. Ceea ce scrie Viorel Dodan, îl am pe facebook ca prieten, în bună parte i le recunosc. Mie îmi plac mai mult tabletele. Îmi place și proza lui. Sunt pretențioasă la poezia în vers clasic. Am un volum de sonete cu care am intrat în USR. Vorbesc în cunoștință de cauză. Este riscant de abordat poezia clasică pentru că are înainte secole de existență. Trebuie să te duci la Eminescu să afli cum s-a impus. Poeții de azi scriu în vers alb pentru că aceasta permite exprimarea liberă a ideilor. Volumul este valoros, spre deosebire de volumele anterioare. Viorel Dodan a trecut la vers alb. Nu te-ai fi așteptat de la un ironic care descinde din atmosfera lui Caragiale. „Aprindere, p.17: Mai aprinde-mi o lumânare/ la căpătâiul meu de frunze,/ să-mi lumineze albul ochilor/ pierduți în căutarea celui care-am fost./ Mai scapără un amnar/ în ploaia depresivă cu rău de înălțime/ ce nu se mai satură să umple mici sfere/ cu aerul tare al înălțimilor celeste./ Mai fulgeră-mi în minte/ toate amintirile acelea de mii de volți/ care mă străbat, albastre./ Mai pune gaz peste focul/ din adânc de piatră funerară,/ să învie toate mările și nisipurile ascunse-n ea./ Scapără-mă, aprinde-mă, fulgeră-mă/ însă numai nu mă stinge/ cu oceanul de iertări în care mă scufunzi… Parcă este alt poet. Voi citi, cu mare atenție, tot volumul. Pentru că am citit cartea Ora albastră a lui Ștefan Costache Andrei, voi citi comentariul „Prioritate” care va apărea în revista SPAȚII CULTURALE.”
Sorin Călin: „Ștefan Andrei m-a pus din nou într-o situație delicată, aceea de a alege și titlul acestei cărți. O să-l rog să mă scuze că am greșit la asamblarea volumului ordinea numelui și prenumelor. Ștefan Costache Andrei este melancolic, romantic, revoltat, revolta lui încă fierbe. La Viorel Dodan o să vedeți desene color, semn că familia s-a implicat. Fiindcă dl primar se grăbește, o să-l rog să ne spună câteva cuvinte.”
Sorin Cîrjan: „Este pentru a doua oară când particip la ora de literatură a dnei Valeria Manta Tăicuțu. Pentru că nu sunt o persoană avizată, nu voi comenta. Versurile sunt pline de conținut care ne dau un sentiment de bucurie. La Viorel Dodan îmi plăcea stilul din ziarul Sensul Râmnicean. Nu pot spune dacă poezia lui este actuală, dar Viorel Dodan scrie pentru că are o neliniște, dar să abordeze poezia socială ca o temă. Așa cum dna Tăicuțu are o rubrică în „Spații culturale”, „Râmnic, mon amour!” Vă felicit pe toți!”
Sorin Călin: „Suntem aici pentru că suntem prieteni, fiindcă ne leagă o serie de prietenii. Printre prietenii pe care și i-a făcut Viorel Dodan sunt și Sandu și Victoria Măciucă, prezenți alături de noi. Viața noastră are nevoie de multe provocări. Pe pagina d-lui Alexandru Măciucă veți găsi promovate multe dintre evenimentele cu specific al artei plastice. O să trecem direct la autori. O să încep cu Viorel Dodan.”
Viorel Dodan: „În primul rând, vă spun bună ziua, vă mulțumesc că sunteți aici, suntem prieteni pentru că ne aflăm pentru același motiv în sală. „La început a fost cuvântul”, pentru mine la început a fost ziarul „Sensul râmnicean”. Se pare că prea îl plângem, îi facem pomeni. A fost entuziasm, plăcere, nu cred că se mai poate repeta. Atunci a fost ideea, a fost vorba de primul volum de texte, Gânduri și clipe și de atunci a început totul. Într-un proiect, „Zece pentru tine” inițiat de dl Marafet, la un moment dat se propusese să fie lansat în com. Cochirleanca (comuna natală), la care autorul, adică eu, n-a putut participa la propria lansare, fiind reținut de datoria față de țară. Această carte este o colaborare între trei membri ai familiei mele: coperta aparține fiicei mele Diana, grafica nepoatei mele Alexandra Diaconu și cu restul m-am ocupat eu. Dacă o luăm strict tehnic cartea este o antologie din poeziile publicate deja pe Facebook. Aceste întâlniri între prieteni sunt benefice, trebuie să știm să primim sfaturi de la profesioniști. Probabil că în subconștient veți vedea un salt calitativ. Cărțile ne supun atenției cititorilor. Mulțumiri în primul rând familiei mele: soției, celorlalți membri prezenți aici. Nu putem trece cu vederea peste diriguitorii acestui locaș de cultură care au perpetuat aceste manifestări culturale, care au adus în fața publicului pe cei care au scris și au avut curajul de a se exprima și nu în ultimul rând autorităților locale care susțin aceste proiecte. O să citesc Poezia, p. 118: S-au adunat acum poeții în poiată/ Să vadă cum e poezia despuiată,/ Să-i cerceteze puritatea goliciunii/ Și să-nțeleagă măruntaiele minunii…// O tot analizează printre versuri/ Făcând interminabile demersuri/ Ca nurii albi, de rime, să-și arate/ În fața ochilor, cu multă voluptate…// O vor hulpav, în diferite forme,/ Să li se dăruiască fără alte norme,/ Poftesc la trupul ei firav, semantic,/ Gândind mărunt, simțind gigantic…// Dar ea, deși știind că-i mult dorită,/ Se lasă-n continuare amăgită,/ De toți nebunii ce-o pipăie pervers/ Să scoată de la ea măcar un vers…// Nu-i pasă nimănui de sensul ei,/ Amestecat prin iambi și prin trohei/ În rimele perechi și cele-mbrățișate,/ De versul alb, silabele ritmate…// Toți vor, cu ea să se mândrească/ Dar nu s-au obosit să o iubească…/ De ce ar face-o? Doar ei sunt poeții/ Cei aroganți, cunoscători ai vieții!… Câmp de maci, p.35: Ne ținem de mână pe câmpul de maci/ E noapte senină când eu tac și tu taci…/ Cu roșu se scrie tăcerea din noi/ În roșu aprins tăcem amândoi…// Și cerul coboară, se-așează-ntr-o rână/ Unit cu pământul ar vrea să rămână,/ Macii cei roșii să-i preschimbe în stele/ Să-ți poți împleti o coroană din ele.// Pășim amândoi peste cer și pământ,/ Purtați de o taină ascunsă-n cuvânt/ Nespus, neștiut, fără formă, măiastru,/ Uitat pe un colț de lună, sihastru…// Multe pământuri și ceruri se vor ivi,/ Fugarele noastre dorințe le vor strivi,/ În timpul acesta, în câmpul de maci/ E noaptea senină, când eu tac și tu taci… Semn de carte, p.138: Când dimineața-și cucurigă răsăritul,/ iar caii roibi își rumegă nutrețul/ căruțele se mișcă, unindu-și scârțâitul/ spre locuri unde munca-și are prețul…// În cântec ascuțit al fierului de sape,/ bătute de ciocane-n sol minor,/ cu roua dimineții picotind pe pleoape/ începe ziua, el, țăranul-scriitor…// El scrie neîncetat, de când se știe,/ cu fierul sapei, ancestral condei,/ pe câmpurile albe, ode în câmpie/ despre durerea lumii și nesfârșirea ei…// A scris astfel nenumărate gânduri/ cu multe paranteze de sudoare/ punând, cu sapa, virgule pe rânduri,/ urmate-apoi, de semne de mirare…// La fiecare cap de rând, încep alineate/ din buruieni apar figuri de stil,/ care, din când în când, mai sunt udate/ cu apa fiartă din sticlele de-un kil…//Mergând desculți, cu brațele-ncordate/ pe lemnul sapei ce lucește-n soare,/ ei îi pun lumii semn discret de carte/și dau pământului identică valoare…// Ca fraze nesfârșite, cu rândurile dese,/ e câmpul de porumb, prășit, curat,/ precum se scriu, cu grijă, opere alese,/ nemaifiind, astfel, nimic de corectat…// Când, după cazna lui, vor lăstări cuvinte/ un vânt îi suflă secetei în foale/ și face să-i dispară orice simțăminte/ lăsând în lacrimi paginile goale…// Când cei de astăzi vor să se mândrească/ cu ce s-a scris odată, printre rânduri,/ ar face bine, mai întâi să-și amintească, de cei care au frământat pământuri.// Azi, dimineața nu-și mai strigă răsăritul/ iar caii nu-și mai rumegă nutrețul,/ căruțe nemișcate își așteaptă scârțâitul/ căci nimeni nu-i mai știe muncii prețul… Vă mulțumesc încă odată!”
Sorin Călin: ,,Ajungem în sfârșit la Ștefan Andrei.”
Ștefan Costache Andrei: „Vă mulțumesc că sunteți alături de noi, mai ales că ați venit și pentru mine. Îl apreciez pe Viorel Dodan și mă bucur că am ajuns la propria lansare. Îmi doresc foarte mult să ajung la pensie, să fiu relaxat să particip la toate întâlnirile. Iubesc această atmosferă patriarhală, când afișează imagini dl Ghinea și l-aș asculta pe dl Agheană încontinuu. Am emoții. Voi citi Poezia, p. 13: simt că îmi dă târcoale poezia./ aprigă chemare./ nu mai am destule cuvinte/ să o îmbrac în coperți și să dau nume./ tigroaica mă sufocă cu iubirea ei și mă tem,/ de douăzeci și doi de ani și mai bine,/ să nu îmi vadă sângele pulsând în gât./ ar țâșni toate poemele rămase/ pentru vânzătorii de cai verzi pe pereți./ sigur vor aprecia, din inerție, orice semn/ scrijelit pe sufletul ei cu miros de mucava./ poezia îmi dă și acum târcoale ca o moarte/ din aceea de salon, diafană,/ cu chip de pisică persană. Vreau să mulțumesc dnei Tăicuțu pentru cronica cărții mele. Cu dl primar am copilărit, aș vrea să mulțumesc lui Sorin că a tras de mine. La un moment dat am simțit că sufletul mi s-a împietrit, dar fulgerul trece și prin piatră. Mulțumesc dnei Violeta Vîlcu. Poezia este o formă de extaz. Când eram mic mă bucuram de elitrele unei buburuze, de cântecul greierilor în arșița nopții. Joaca cu… cuvântul cred că este un început. Îmi place pictura, dar Dumnezeu mi-a dat cuvântul, care sper că până la urmă să fie tablouri cosmice. Poezia este modul de a te bucura de creația lui Dumnezeu. Îmi plăceau foarte mult pisicile. Aș vrea să fac referire la sursa de inspirație, toiagul cuvintelor mele. Spunea Blaga, stelele cădeau în miriști coapte. Stelele, am ajuns să spun, sunt fructele coapte toamna. Cuvântul este și o modalitate de cunoaștere. Pasărea este exponentul visului meu de zbor. Ce mai poate lua prizonier lacrima, p. 5: soarele cade ca un ghem/ rostogolit de pisici după dealuri./ broaștele verzi mă speriau/ pe prund, bocitoarele verii./ păianjenul cu cruce îmi prinde/ visele în mătase de preț. Accident, p. 62: Mă pișcă o furnică de suflet,/ nu știu cum s-a strecurat acolo;/ nici primăvara nu știe de unde/ a venit, cu sete de oameni, să cotrobăie/ după inima ta,/ după inima ta/ căpruie… Definiție, p. 68: Polen. Stamine și emoții./ Săruturi infinite. Moină./ Larmă. Curge la streșini./ Plouă. Vrăbii gureșe și petale./ Femei. Dumnezeu zâmbește./ Miresme. Frumusețe și cer./ E primăvară! Jurnal, p. 73: În liniștea asta,/ doar noaptea/ îmi umezește ochii/ cu frunzele de gutui/ rămase într-o/ viață anterioară,/ mărturie pentru verdele/ care scoate capul/ din veșnicie./ Mugure, mugure,/ iartă-mi primăvara-/ pisică furișată la piept,/ și vino lângă suflet/ cu șoapte! Dorință, p. 80: Mi-am dorit să fiu/ un băț de chibrit/ atât de curajos încât/ să ard tot întunericul/ din spaimele tale! Și ultima Monolog, p. 82: Noapte,/ cât de neagră ești/ în cerul gurii!/ Mă întreb dacă ziua/ mai vrea să se desprindă/ de degetele tale/ rănite de atâtea vise/ din poala ta albastră!/ Noapte,/ cât de albă ești la suflet!/ Nici o stea nu știe/ cât de dragă mi-e/ lumina ta!”
Sorin Călin: „Mai doriți să luați cuvântul?”
Voicu Ionel: „Sunt un coleg de serviciu al lui Viorel Dodan. Nu fac parte din lumea scriitorilor. Am venit pentru Viorel Dodan (am emoții). Sunt momente când am timp să citesc poezia lui Dodan și îmi face plăcere. Încerc un sentiment de plăcere și de onoare că mă aflu azi, aici. Ceea ce face Viorel Dodan este lăudabil. Vreau să-i felicit și îmi face plăcere. Vreau să felicit dra pentru grafică. Viorel Dodan la fiecare trecere în rezervă face câteva versuri. Este un suflet mare și îi mulțumesc.”
Sorin Călin: ,,Este cineva în sală căruia nu am reușit să-i fac invitația de a ni se alătura în proiect, un poet ale cărui creații au surprins la momentele prezentării în câteva ședințe ale Cenaclului Alexandru Sihleanu, dar și în Salonul Revistei Spații Culturale în anul 2017. Este vorba despre Laurențiu Selegian și o rog cu această ocazie pe dna Tăicuțu să îl convingă să facă pasul debutului în volum. O invit pe dna Done să ne spună câteva cuvinte.”
Mioara Done: „Vă mulțumesc că m-ați invitat. Am deschis cartea la p.83, Iubirea: „Cântecul acela despre grădini,/ mușcă și acum din amintirea ta./ Ca într-o cușcă de lei, mă întind,/ flămând de iubire, lângă ceasul/ cu ore petrecute cu privirea în tavan,/ așteptând zăpezi cu personalitate/ pustie./ Tigroaică,/ mă pândește privirea ta/ ca un tablou bătrân./ Am învățat să ard în tăcere fără/ vină!/ Din noapte impardonabil,/ se desprind ramuri negre./ Petalele cântecului acela absurd/ se împrăștie în poveste./ Am obosit să caut dovezi că/ iubirea este un purice neastâmpărat/ care înoată în inimata fericit!” Este greu să vorbești despre poezie. Dar pentru că suntem cititori, contează foarte mult. Viorel Dodan este mai sarcastic. Să fii la o lansare de carte contează mult. Să scrieți mereu!”
Sorin Călin: „Nu trebuie să se supere nimeni dacă aceste lansări nu se desfășoară după tipicul altora. Avem un moment in memoriam Matincă Costea. Așadar dl Agheană.”
Manea Agheană: „Venind pe tren, mi-au răsărit în minte patru versuri. Cărți de nota 10, frate/ scrise din suflet, cu dor,/ de doi oameni minunați,/ un preot și un aviator. Voi cânta o melodie de iubire, Fată buzoiană (Versuri Nicolae Mușat) și o melodie din repertoriul formației Mondial, Iubire, bibelou de porțelan.”
Sorin Călin: „În încheiere îl ascultăm, voce și chitară pe Ștefan Andrei cu o melodie.”
Ștefan Costache Andrei: „Voi cânta Clar de inimă de Nichita Stănescu.”
Sâmbătă, 22 februarie, ședința Cenaclului literar-artistic „Alexandru Sihleanu” va fi închinată lansării de carte, PARÀLELE, Ed. Editgraph, 2020, autor Sorin Călin. Vă așteptăm cu drag!

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share