Propoziții pretențioase – Alezam


Mai ardeți-mi câte-o corectură. Că mi-s mic….
Televizoarele nu mint. În limba maternă sau o alta găsesc o potriveală pentru gândul audio-vizualizatorului, câteodată pentru a alburi încătușarea mintală, alteori pentr-o umbră din ce în ce mai profundă. Că dec! Văzul și mai ales auzul determină stări imediate, impresionează sau dezamăgesc, pun în gardă ori încurajează. A se medita la ,,Actorul și sălbaticii”.
Băgăcios. Curios. Să fac, să ajut. Dacă tot mi se dăduse ghes că am anumite atuuri, considerentul m-a determinat la un pas în față. ,,Facem, dregem…” o formație a condus la evaluarea posibilităților: oameni și baza materială. Vreo doi-trei. Cu mine patru. Acordeonist, vocalist, violonist și chitarist. O stație Doina de 20 Watt, un contrabas, un Timiș și vreo două hoaște de tobă. De-acasă chitara, dezmembrată, introdusă, cu ajustări…. Grifful decapitat de freză, valiza cioplită într-un colț, un alezaj aproape perfect, cât să intre dezmembratul gât al ,,cobzei” electrice pe diagonală, deasupra corpului depus ,,defunct” pe fundul ,,coșciugului” civiliei. Piei de capră pe cilindri lemnoși ai tobelor, acordate cu cleștele, pedala resuscitată cu două sârme și-un arc de șa de bicicletă de prin atelierele auto, o bucșă strunjită pentru fus-cinel și două bețe din umerașele pentru pantaloni din dotarea magaziei de vestimentații kaki pe care încă o aveam în administrare. Contrabasul…. O muncă de o săptămână. Capacul din spate spart a necesitat câteva artificii: algină industrială de lipit – aracet -, câteva capete de fier-beton și lemn. Alezai adaosurile cu șmirghel, fiindcă o bucată din corpul ,,grăsanului” fusese ruptă și pusei la presat celelalte lipituri cu menghinele improvizate. Se aliară toate satisfăcător. Iar noi ne-am putut aduna într-o duminică la o primă repetiție. S-a pus de-o horă. Altceva ce să cânți la acordeon? Cred totuși că ne-am îndreptat posibilitățile și către un vals. Timp de o oră….
Întreruptă de-o strigare: ,,Căline! Urcă la tovarășul căpitan.” (În năucia mea îl ridicasem la rangul de domn.) Speranțe ucise de aceiași inamici aldini: caietele B.O.B.. Și-alergă soldatul din mine să-mplinească voia sorții. Mă amăgisem profund – așa-s muzicienii, visează noaptea ce ziua n-o să mai facă -, permanentizarea obiceiului era o himeră, reprezentațiile preconizate, ovațiile – fluierături de oaste-mbibată în bromură – la scenă deschisă au debutat și s-au finalizat într-o singură după-amiază. Apoi….
Printr-un noroc. Unitatea noastră devenise eligibilă pentru câteva secvențe într-o peliculă despre mărețele fapte de luptă ale armatei și aportul la construirea unei societăți pluraliste: muncă și cultură. S-or fi difuzat în rețeaua cinematografică cadrele, câteva secunde, surprinse cât mai natural cu putință: jucători de șah, patru instrumentiști – cooptasem încă un mânuitor de clape verticale – și un solist vocal. Fiecare în legea lui: el – ,,Paște calul lui Gheorghiță”; noi – ,,Valurile Dunării”. Concomitent.
Contrapunct liber. La trei ale noastre, cinci și jumătate ale lui. Pătrimi.

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share