Propoziții pretențioase – Aldoza


N-a mai fost la fel. Două săptămâni….
Regimentul s-a-ntors victorios. Luptase până la ultima suflare…. O povestire ulterioară anului de grație 1988 m-a determinat să reconsider faptele ostășești ce mă speriaseră o lungă perioadă din timpul stagiului, aducându-mă în stare să dau anul și o treime la lumina soarelui pe cinci în fundăturile minelor. Împiedicat de ,,blândețea” călăului meu, Cobra, de atunci, din zilele de final de septembrie 1987. Un astru… de-ți lua ochii. Cinci bibani în biroul SM, avertizați de pericolul răzgândirii, sfătuiți să mai chibzuiască. Aceiași cinci întorși din drumul fără scăpare, din ghearele parșivelor subterfugii contractuale: nu-ți mai convine mina în ziua 365 a anului cinci, revii în spațiul îngrilat al unității și reiei instrucția de la momentul în care ai semnat de părăsire a vieții militare. O barbarie gândită de-o mână de minți încarcerate în prostie. Povestirea…. Un jurnal banal al unui SGP, post revoluționar. Două semnale din stația de radiolocație. Câteva guri (calice) din țuica de prună – aldoli, alcool din cel mai pur, industrial -, să-nmoaie posibila alegră mișcare în caz de alertă maximă: alarma cea de toate zilele. Un cap prepus peste mâinile împreunate pe biroul ambulant. O veghe apreciată pozitiv de către ofițerul venit în inspecție. Caporal la datorie!
Mai aveau să-l considere pe Tabarcea, întins pe tufișul pe care-l întâlnise-n cădere, în serviciul funcțiunii. Cine știe? Acolo, la malul mării era posibil orice. Gradați și mai puțin însemnați pe epoleți, dedați libertății. Fiecare scăpat din cușca lui. Că doar nu se trage cu tunul în fiecare minut. Aliați până la ultima picătură. Nu se jenau în miezul regulilor stricte, nu departe de galoanele aurite ale generalului, darămite în mirosul brizei. Pun gaj pe locotenentul arondat la puțină vreme după încorporarea mea bateriei a 3-a, ca urmare a schimbării celui căruia fusesem inițial dați în grijă și datorită căruia am fost canalizat către poziția ulterior căpătată. În ziua a doua a hotărât să mă despartă de întregul grup, alegea, sigur după indicații primite de mai sus, ,,neghina” din grămada de…. Doar nu eram deșteptul lotului, cel puțin unul dintre camarazi poseda un intelect la fel de șlefuit, iar dibăcia de-a înșira note pe vioară și pian, cu o scurtă perioadă de antrenament, ar fi dat la iveală un exemplar (al doilea) ideal cerințelor unității. Ce erau destul de limitate la nivel artistic. Poseda câteva mijloace de exprimare, însă punerea în practică era imposibilă, zona de cultură era îngrădită de numeroasele activități agro-regulamentare, soldatul împărțea timpul între o sapă de toamnă-primăvară-vară, o deszăpezire, un set de sectoare (curățenie lucie), plantoane și o instrucție tactică, teoretico-practică, îndrăcită. Toate îl aveau pe necuratul în ele, posesiunile-i scoteau untul din noi și provocau simptomatic diverse neajunsuri fizice, de la pierderea glasului, uscat de efortul asiduu, până la arderea retinei, instalând întreaga gamă de alexii pentru o bună bucată de vreme, încât seara, înainte de somnul meritat pe deplin, la ora de citit din manualul comportamentelor militare, literele însumate-n cuvânt nu mai aveau nicio noimă, se-nnodau în colțul ochilor și acolo dănțuiau alandala sârba analfabetismului neuronal.

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share