Fărădelegea lui Călin – O11T


Noi vedem una, ei altfel.
Să nu fim acuzați că noi vorbim româna și ei…. Fiindcă din cuvintele nepotrivite s-au născut toate nenorocirile. Și fiindcă unele au avut menirea de-a duce imaginația la tot ce este mai rău.
Cu adaosuri ,,potrivite” confruntarea devine război în toată regula. Acest scurt capitol, Art. 131, așează la masă tabere contrariante, inși din ambele părți ale adevărului ,,… pentru lămurirea cauzei.” Metode simple: se reiau faptele (bănuiesc) și se constată (bănuiesc) cine este mincinos sau are despre eveniment o părere deformată. Bucată de mărturie ce devine nefolositoare. Ori îl transformă pe neconform în perturbator al dreptății (bănuiesc). Al. 3 reprezintă ceea ce numesc inutilitate. Organul ,,… încuviințează…” a se lua unul pe altul la întrebări. Consemnabile în proces-verbal.
Previzibilă titulatura Art. 132. Te aștepți să fie pe dinafara conținutului sau incompletă: ,,Scopul și obiectul măsurii”. Care dintre ele? Metrul, kilogramul, barul, wattul…? De aceea ale mele țintiri se leagă de aceste inadvertențe și omiteri, inconsecvențe când cerința principală trebuie să fie: precizie. Astfel, obiectul titlului este fără dubii conținutul operațiunilor ce se derulează în articol, identificarea persoanelor ori a obiectelor, despre care nu știm cine sunt, ci doar că ar fi necesară stabilirii cu exactitate împrejurările în care s-au petrecut faptele. Nici Al. 2 nu deslușește, are doar menirea mult dezbătută de la începuturi până pe la suta Codului de Procedură Penală, de a da organului ce-i al organului: puterea de a dispune.
Recitirea-i mama corectitudinii. Perorasem înaintea ștergerii, argumentativ, pe marginea falsei impresii că i se servește celui audiat un portret gata creionat de organe. Lectură de orele 2 trecute. În fapt, avem în textul Art. 133 procedura standard prin care în prealabil se caută o probă de neclintit în fața judelui. Martorul descrie persoana, obiectele observate în împrejurările faptei și este chestionat dacă cele ce vor fi supuse identificării i-au fost anterior descrise.
Geamul-oglindă rezolvă problema spinoasă a Al. 3 (Art. 134). Dincolo de el-ea, identificatorul se poate gândi liniștit din grupul de 4-6 clone neidentice pe cine va alege. Cu variantă asemănătoare pentru seturile de fotografii supuse vizionării. Totul se trece pe hârtie, desfășurarea acțiunii, datele celor supuși ședinței de ,,voyerism” juridic, tacâmul birocrățesc de încuviințare a dării cu părerea și, de-s trepădușii în toane bune, se și filmează. Action!
Mișcări mahomedane. Am prins șpilul. Ca peste 1000 de ani să nu mai fie nevoiți urmașii a folosi carbonul paișpe, deja mutilat în urma exploziilor nucleare, la determinarea înscrisului ce stă la baza mărturiei că unele obiecte sunt exact pe măsura descrierii celui supus recunoașterii acestora. Corect, fiindcă unele lucruri n-au posibilitatea a fi marcate deloc în timp și mai ales în spațiu cu chimia carbonică. Ciudat totuși. Procese-verbale se încheie și-n cazul oamenilor, iar pentru ei specificarea ,,… să cuprindă mențiuni cu privire la:… data, ora la care a început și ora la care s-a terminat activitatea…” nu există. Se merge mai departe în Art. 135, Al. 2, și se cere expres ,,… menționarea oricărui moment de întrerupere…” Împreună cu persoanele prezente și calitățile lor ca participante. Mahomedul se află la Al. 1, rolu-i fiind jucat de identificator. Nu se poate aduce obiectul, purcede dânsul la el.
Aviația dă…. Scurtul Art. 136 se preocupă de cele mai puțin palpabile rămase în memoria martorului la nelegiuiri, human voices, sounds și altele…. Mirosuri, strângeri de inimă…. Inserate în procedura Art. 134.
Pluralitate să fie. Nu doar de infracțiuni, ci și de identificări. Rămân la impresia primordială, că în pohida (moldavian language) neregularităților frazeologice, aparatul judiciar își face treaba cu capul. Că evitarea comunicării identificatorilor și identificabililor se reglează printr-un program strict de activitate, întâlnirea acestora fiind astfel imposibilă. Al. 2 al Art. 137 ordonează multitudinea identificărilor ce ține de o singură persoană (vedeți?, pot fi și eu ambiguu), asigurându-i-se o atestare cu obiecte și inși diferiți de la o recunoaștere la alta.

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share