Fărădelegea lui Călin – (D)N


Se va afla la timpul potrivit.
Că românul poate conferi unui text caracteristici…. Între a recunoaște și persoane prezente se cască o întreagă prăpastie. Îndemnul Art. 160 acesta este. În Al. 1 avem o sumă de inși cărora li se cere identificarea anumitor obiecte și înscrisuri spre a fi ,,bifate” – însemnate-i cam același lucru – pentru ,,neschimbare”. Play station. Stăm și ne jucăm nițel. Verbul principal are o meteahnă, impută o mai veche relație, vezi – cunoști, revezi – recunoști. Și nu de proprietar mi-e teamă, el i-a desenat în minte conturul, proveniența, slova, stampila de conformitate…, ci de gură-cască, uimiți că în vizită la ,,prieten”, cunoștință sau neam, străini poate, s-au trezit în mijlocul unei acțiuni de percheziție și sunt forțați să-și dea cu părerea pozitiv despre lucruri pe care le văd atunci prima oară. Uite că nu găsesc ceva pe care nu se pot face semne distinctive, nu se pot sigila, însă lesne se pot împacheta sau închide. Singurele posibile sunt eterice: gazoasele. Pe aer nu se poate pune etichetă. Și pe lichide. Vrac. Chestiunea custodiei lasă de dorit. Al. 3 și 4 greșesc, să lași lupul paznic la oi…: cică obiectele rămân, într-o variantă, la cel la care s-a constatat că folosesc ca probe, sigilate, dar imposibil de urnit din loc, cu interdicția de a nu fi distruse; proba ,,… pentru analiză…” se ia în dublu, iar una rămâne la același probabil suspect. Nu le-ar putea face felul? N-ar fi la îndemâna mătrășirii? Nevoia reamintirii episodului ingenios, prin care un ins, de-l cunoscui într-o repriză de munci tinichigerești, scăpă de actele cerute de organe – nu pot ști dacă nu fuseseră ridicate sau i se lăseseră spre păstrare – printr-un truc ieftin: dădu foc mașinii în care se deplasa către procuratură. Adică a ars automobilul. Se mai întâmplă. Mai incriminează-l. Scurtcircuit și… adio dosar și condamnare. Dovezi zero.
Ăștia-s atinși de… repetiție. De la capăt cu procesul-verbal, cu ce se scrie în el, banalitățile procedurale, cărora le găsesc întru-n caz, chiar două, nevoi de explicitări specifice. De pildă (ori de-o…), literei i) a Al. 2 i s-ar fi cuvenit nu numai ,,mențiuni despre obiectele care nu au fost ridicate…”, lipsește motivul, chiar simplu fiind: ,,nu se poate ridica”. Survine o întrebare, lăsată de la Art. 160 în suspensie: nu se încheie un document în acest caz? Doar ferecat în sfori și ștampile oferă vreo garanție? Doar punerea în vedere că suportă cine știe ce rigoare a nu știu cărui articol sperie? Nedumerire confirmată în Al. 3, Art. 161, curent, unde avizul persoanei la care s-au întâmplat cele de mai sus nu există. ,,Portăreii” scriu, descriu, ridică ori lasă probele și respectivul, sau alții meniți să preia răspunderea, nu poate ori nu vrea să semneze hârtia. Iaca beleaua! Era gata să uit că mă-ncumetasem și pentru o a doua situație. Ce sens are noțiunea ,,urmele infracțiunii” și cum pot fi ,,ridicate”? Al. 2, prin lit. g) are un adendum ciudat, se referă la o faptă ce nu se poate pune la amestec cu obiectele, fie acestea înscrisuri: precizările privitoare la locul și condițiile – nu era mai simplu împrejurările? – ,,… în care suspectul sau inculpatul a fost prins.
Tabelul lui Mendeleev. Mulțimea numerelor naturale…. Deh, există una, ce facem, o răsturnăm noi? Ordinea, firescul. Și-n literatură, mai ales cea de specialitate, ca să nu devină idioată înșiruirea vocabulescă (de cuvinte, din dexul propriu), aloci printr-un ,,respectiv” unei vorbe o alta. Prin urmare: obiect – păstrare, înscris – atașat la dosar. Și nu invers. Fiindcă n-ar avea loc lucrul între file. Fila totuși se poate pune la fereală. A!, sub formă de fotografie încape și cea mai înaltă clădire din Dubai în actă. Art. 162 nu este ferit de bănuielile mele anterioare. Avem mandat expres, avem surse sigure, cu mici extensii de arie, avem martori, participanți la percheziție, avem o listă de căutare și scop precis, avem proces-verbal cu itemuri la fel. Deci, cum se poate ajunge la erori de genul celor prin care ajung ,,Obiectele care nu au legătură cu cauza se restituie persoanei căreia îi aparțin…” să intre în posesia perchezitorului (aidoma…, din același vocabulariu de uz personal)? Ilegal, desigur.

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share