Cotețul cu metafore – Neputință


Neputință

Sunt clipe grele pentru-această ţară
Și-i tot mai tristă viața-n ea,
Trăim o repetabilă povară,
De care nu scăpăm oricât am vrea.

Ne pleacă geniile-n ceruri,
Sătui de-atâta ignoranţă
Rămânem doar cu aspre geruri
Şi trupuri goale, fără importanţă.

Ne mor valorile în valuri
Aşa cum fac de-o vreme-ncoace
Se duc spre neştiute maluri
Şi nu ne pasă că nu se vor întoarce.

Acum, cu toţii spunem că-i iubim
Aşa cum noi românii ştim să facem,
Căci numai după moarte preţuim
Valoarea, în rest, doar ne prefacem.

E prea târziu, de fiecare dată
Abia când viața lor e o poveste,
Atunci, doar o vedem că-i minunată,
Când spunem doar ,,a fost”, nu ,,este”!

Nu-i de mirare că s-au săturat
Să-și ducă traiul lor printre ingrați
Cărora o viață-ntreagă doar le-au dat,
Și pentru care, mâine, vor fi deja uitați!

Se duc acum, pe rând, în astre,
Actori și cântăreți, de El chemați,
Zâmbind amarnic perfidiei noastre
Văzând cum după moarte-s decorați!

S-au dus acum și Gyuri, Papaiani,
Ce-au ars împrăștiind în jur lumină
S-au stins, lăsând în urma lor profanii,
Ce-și țin ,,talentul” doar la naftalină!

Rămânem astfel singuri, fără rost,
Confuzi şi fără de repere
Căci niciodată n-om mai fi ce-am fost
Pe când trăiau cu flăcări în viscere.

Vom plânge fals acum, ca şi-altă dată,
Vorbind de dânșii ca de-un leitmotiv,
C-aşa ni-i obiceiul, datina lăsată
Să îi putem uita apoi definitiv

Iertați-ne pe noi, că-ndrăznim,
Acum, cu mintea de pe urmă,
Să credem că astfel ne învrednicim
Că mai ieșim, din când în când, din turmă…

Prea multe vorbe nu mai sunt de spus
Căci de acum vor fi-n zadar
Mai bine-ar fi să le trimitem Sus
Că poate-acolo vor găsi tipar…

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share