Arcadaș


Depănam acum 6 ani amintiri, în noaptea de priveghi…. Ca dovadă că Arcuș n-o să moară niciodată în inimile noastre. Am ales, din puzderia de farse, două. Nemuritoare precum el.

,,Scumpa democrație sucește destule minți cât să nu se lase românul nostru nestârnit de alizeele mediteraniene. Italia, a doua țară românească, dacă e să ne luăm după socoatele statistice, nu putea să nu primească în sânul ei și pe Arcuș. În vizită, nu la muncă, bineînțeles. Ca și italienii, românii au luat-o de la zero în țara lui Cezar, din haznalele bodelairiene extrăgând primele cuvinte ale vocabularului latin. Gestul de a balansa palma din poigne, cu degetul mare, arătător și mijlociu împreunate la burice, însoțit de ,,cațo mio”, îi conferea o adevărată alură de imperator.
Povestirea lui începe într-un magazin de încălțăminte din centrul orașului Arezzo. Pe la șase ale serii intrase și timp de o oră a probat, a privit, s-a strâmbat la prețuri și în final a părăsit shoes-store-ul, după ce ochise o pereche de pantofi de vreo douăzeci de euro, cu gândul să-i cumpere până la finele vacanței italiene. La ieșire, prima reacție a fost de neliniște urmată de vădită frică. După el se trăseseră obloanele și singurul refugiu pentru explozia de teamă ce îi paralizase gura, mâinile și picioarele era zidul căruia i-a șmirgheluit o parte din fațadă, la nivelul dosului. Mâinile căutau un punct de sprijin, un por de care să se agațe disperat să supraviețuiască, spatele era drept, capul nu ieșea din arealul echilibrului, picioarele puțin îndoite tremurau de parcă erau pe sârmă, se simțea parcă pe cornișa unui zgârie nori, luptând pentru ultimele clipe de viață! Pustiul, ploaia ușoară și noaptea abătută prea devreme peste măguri îi furaseră bătăile inimii. Zumzetul lui Enola Gay mai lipsea, ca firavele ațe ce mai țineau încă neprăbușit înspăimântatul trup să se rupă.
După o cruce împărțită văzduhului se destăinuie. La ora șapte seara, zice el, se închide tot, fir de macaronar nu mai vezi, toți merg la masă! La intrare lăsase tumultul, mașinile, forfoteala trotuarelor și găsise în loc un imens vid.
Duminica, românul sătul de muncă, (sătul oricum), ia drumul parcului și își face plimbarea așa, ca să se umfle în pene. Îndrumat bine de consoartă, Arcuș merge și el. Pe o bancă, singur, își pregătește țigara, bricheta, exact ca un domn, simandicos. Din zare, câteva umbre râmnicene se pun pe șoșoteală. Dacă ar fi fost acasă, ar fi strigat de la un kilometru, dar astfel? Nu știa nimeni de venirea lui acolo. Mai curajosul și mai tupeistul Paulică Săpoca, s-a pornit spre el și neavând totuși suficient curaj pentru o abordare directă, în trecere a început să șoptească la cer: Arcuș! O dată, de două ori, nimic! Arcuș asculta niznai ,,păsărelele”. La douăzeci de metri distanță, înapoi, spre locul de unde venise, Paulică și-a slobozit întreg arsenalul de injurii. N-a mai rezistat nici Arcu , s-a pus pe râs și a plecat către gașca râmniceană!

Să fi fost de sărbători. Toată lumea face urări, își spun unii altora cuvinte frumoase, de viață lungă, de fericire, de mulți ani! Ca un făcut, toți îi întorseseră spatele anul acela. La lumina veiozei și cu ochii în televizor, Arcuș începuse să emită sunete ce păreau să aducă a: ,,javre”. În gândul lui se amestecau toți și toate, doar îi călcaseră toți pragurile și acum niciunul nu era în stare să îl ,,tragă” și pe el la vreun local. Tot privind ecranul plictisit, telecomanda rămase inertă după ultima butonare un fond albastru începu să capteze privirea, din ce în ce mai atentă. Un anunț de vânzare a unui apartament, altul a unei mașini și unul în care conducerea Confecției… mulțumea angajaților și le ura un an nou fericit. Atât a trebuit ca să aprindă spiritul gregar! Foaie de hârtie și pix! A doua zi pe ecrane rula un calup publicitar, între care și următorul anunț:
,,Urez multă fericire și sănătate următorilor:
Marcel Macovei (Mac) – zidar
Constantinescu Costel (Sticlă) – dulgher
Marcu Emil (Mască) – forjor
Răpeanu Costel (Mocăns) – tractorist
Călin Sorin (Fulgerică) – tinichigiu
………….
Tot eu sunt tata vostru! Arcuș”
Vizații, dar și alții nedivulgați în listă, s-au prăpădit de râs la apariția neașteptatei felicitări. Nu doar fiindcă pentru prima oară își cunoșteau unii altora meseriile de bază, ci și pentru ideea genială a ,,maestrului” pamblicar: Arcuș. Cum s-au mai arătat după unul pe altul cu degetul!”

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share