Propoziții pretențioase – Alezez


Uniunile funcționează și-n armată. Devii membru al ,,forțelor” aliate dacă poți (și trebuie!) cotiza cât de puțin. Dar cu pretenții nule la avantaje.
Cele trei cătane – în afară de Gabi T. mi-a rămas în minte vag chipul unuia, țigănos, cu glas aspru și încălat la trup – porniseră campania, prin descrisul din urmă, de colectare monetară în beneficiul celor din bateria a 3-a, dania răcanilor fiind capitală, determinantă pentru succesul acțiunii ,,salvați bunicii de la…”, cu promisiunea, deșartă, că și ei, contributorii, vor încerca licoarea magică. Ași! Marș, bubi…, pardon, bobocule!
Nimerisem – fusesem repartizat, talentele… – în gloata aceea de moldoveni la amestec cu olteni, fudui care mai de care, afurisiți pe măsura zonelor de proveniență, desprinși de civilie direct de la canelele butoaielor cu variate soiuri de alcool, din ultima cruntă…. Credeți? Vă pot dovedi contrariul doar reluând epopeea, scurtă, a ,,grupei operative”, trioul celebru pentru setea infinită. Nu singurul.
Fraierii gustaseră cina, un ,,deliciu” cu ingrediente puține, calorii pe măsură. Timp în care trașii la sorți aranjaseră deplasarea, fără să alerge, fără teama ca vreun intrus să dea alerta în toată unitatea, un pachet de Snagov santinelei, sacrificat de-un biban, saltul în înălțime supravegheat de ochi indiscreți – care? toți se concentrau asupra moleculelor alimentare din farfuriile de campanie, aluminiu, măcar el, curat -, unii le visau, cei din tura a doua, a treia…, cu promisiunea unui retur încadrat în orarul mesei de seară. O oră. Răgazul le-a surâs și oferit idei. Trei sticle…. Rămân două trupei. Una…. ,,Mai dă-i încolo de pufani!” Recipientul cu ultima înghițitură rămăsese în mâna lui Gabi, rămas de căruță, nemulțumit că partenerii se-nfruptaseră masiv din cea de pe urmă sursă: ,,Ăi, da io…?” Cât a durat îngurgitarea, s-a trezit singur. A mai încercat un apelativ, dar s-a oprit, încercând să mai stoarcă picături de palincă sticlei. Efortul jalnic l-a destabilizat, i-a agitat tubul digestiv și i-a smuls prima tranșă de vomisment. Chinul escaladei, picajul brusc, episoadele doi și trei de expulzare stomacală….
,,Ați adus…?”- ul a înghețat pe buzele sergentului. Țigănosul mustăcea, privea fix și mergea țintă către pat, celălalt rămăsese la WC să-și verse mațele. A încercat să mârâie, însă risca un război între generații pe care l-ar fi pierdut. Și-a lăsat subalternul să se bungine în pernă.
Reconstituirea am făcut-o mintal după alte asemenea întâmplări și relatările câtorva camarazi, fiindcă prezența mea în sânul bateriei mamă devenise o raritate. Nu mai aveam parte de negrul nopților în dosul pupilelor, ci de albori deranjante ale neoanelor biroului principal, veghind la corectitudinea și caligrafia vocabulei impuse: aldină, aplecată, subțiată, subliniată, mare, mică. Noaptea aceea…. Una lungă și chinuitoare. În genul….

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share